ICCJ. Decizia nr. 4422/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4422/2004
Dosar nr. 1740/2003
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 iulie 2000, reclamanta SC C.G. SRL Orăştie a solicitat anularea deciziei nr. 1700/2000, emisă de Direcţia Generală a Vămilor, a actelor constatatoare nr. 140 - 144/1999, încheiate de Biroul Vamal Deva şi exonerarea de la plata taxelor vamale la care a fost obligată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că taxele vamale sunt nelegale, deoarece cantitatea de făină de grâu a fost importată în perioada 17 noiembrie 19987 – 19 februarie 1998, în regim de scutire de taxe vamale, conform art. 13 din Legea nr. 35/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 335/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă. Instanţa a reţinut, pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, că la data de 1 octombrie 1997, reclamanta a încheiat pentru o perioadă de doi ani, cu SC B.L. SRL Orăştie, un contract de asociere în participaţiune, pentru producerea de pâine, produse de patiserie şi derivate ale acestora; că din cele cinci importuri de făină, cantitatea de 205.700 kg făină a fost livrată în cadrul contractului de asociere în participaţiune, SC B.L. SRL, cu menţiunea că reprezintă cota de participare conform contractului părţilor, necesară activităţii de producţie şi ca aport în activitatea de asociere în participaţiune.
Faţă de această situaţie, curtea de apel a concluzionat că reclamanta beneficiază de facilităţile vamale instituite de art. 13 din Legea nr. 35/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta nu beneficiază de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 35/1991, întrucât nu a desfăşurat activitate de producţie proprie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3607 din 26 noiembrie 2002, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, dar pentru motivul de casare discutat din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitor la neparticiparea în proces a Biroului Vamal Deva.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 43 din 26 februarie 2003, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 1700/2000 emisă de Direcţia Generală a Vămilor, precum şi actele constatatoare nr. 140 - 144 din 15 decembrie 1999, încheiate de Biroul Vamal Deva, ca nelegale şi a exonerat reclamanta de plata obligaţiilor bugetare stabilite prin actele constatatoare şi obligând pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.235.000 lei, către agentul economic.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din probele administrate rezultă că reclamanta desfăşura o activitate de producţie, motiv pentru care beneficiază de facilităţile vamale prevăzute de Legea nr. 35/1991.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi cele ale art. 13 din Legea nr. 35/1991.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că societatea reclamantă poate beneficia de prevederile art. 13 din Legea nr. 35/1991, întrucât aceasta nu desfăşoară o activitate ce poate fi caracterizată ca fiind de producţie, deoarece nu dispune de spaţii de producţie proprii în care să folosească făina provenită din import şi nici forţa de muncă necesară, prelucrarea materiei prime realizându-se în spaţiile şi cu forţa de muncă a societăţii SC B.L. SRL. În aceste condiţii, arată recurenta-pârâtă, intimata-reclamantă nu putea beneficia de facilităţile Legii nr. 35/1991, republicată, iar făina importată este supusă plăţii drepturilor de import, astfel cum corect au stabilit autorităţile vamale.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate în recursul declarat şi formulat în termen legal, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că beneficiază de prevederile art. 13 din Legea nr. 35/1991, respectiv de facilităţi vamale, societăţile comerciale constituite sub una din modalităţile stipulate de art. 1 pct. a - h din lege, care desfăşoară o activitate productivă.
În cauză, conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului al judeţului Hunedoara şi a certificatului de investitor străin eliberat de Agenţia Română de Dezvoltare, rezultă că intimata-reclamantă este un agent economic cu participare străină la capital, având ca principal domeniu de activitate, producţia, iar rezultat al acesteia, produse de panificaţie şi patiserie.
Potrivit art. 2 din contractul de asociere în participaţiune a intimatei-reclamante, cu SC B.L. SRL Orăştie, rezultă că asocierea are ca scop, activitatea de producţie de pâine, produse de panificaţie şi derivate din acestea prevăzute de Codul C.A.E.N. şi existente în obiectele de activitate ale părţilor contractante. Prin art. 4 din acelaşi contract se stipulează că intimata-reclamantă contribuie la realizarea asociaţiunii, cu cel puţin 30% din valoarea materiei prime (făina import), necesară realizării activităţii respective, know-how, 2 maşini de transport capacitate mare şi clădirea secţiei de producţie din Petroşani.
În aceste condiţii se constată că susţinerile recurentei referitoare la lipsa spaţiului de producţie şi a mijloacelor necesare, este inexactă, atât în raport cu cele arătate în cele ce preced, cât şi cu celelalte clauze ale contractului.
În plus, astfel cum corect s-a reţinut şi de instanţa de fond, se constată că veniturile realizate de agentul economic din producţia realizată în baza contractului de asociere prin participaţiune, au fost înregistrate corect în evidenţele contabile, evidenţe în care nu există înscrise venituri realizate din vânzarea de mărfuri în anul 1997, iar în anul 1998, singura evidenţă contabilă care înscrie operaţiuni de vânzare, se referă la un alt produs, nicidecum la făina de grâu.
Aşadar, din probele administrate în cauză rezultă că societatea intimată este o societate cu capital mixt, că făina de grâu este materie primă importată pentru producţie proprie, iar folosirea ei în producţie s-a făcut în termenul prevăzut de art. 13 in Legea nr. 35/1991, republicată [2 ani de la începerea activităţii].
Totodată, se reţine că autorităţile fiscale, prin adresa nr. 7747 din 3 iunie 2002, au recunoscut că asocierea în participaţiune este o formă legală prin care se poate realiza producţia.
Prin urmare, în cauză se constată că intimata-reclamantă, utilizând cantitatea de 205.700 kg făină importată în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, este producător de pâine, iar nu vânzătoare de făină, motiv pentru care regimul de scutire de taxe vamale este cel corect, aceasta beneficiind de facilităţile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 35/1991, republicată.
Celelalte motive de recurs formulate doar oral de către consilierul juridic al Autorităţii Naţionale a Vămilor, în şedinţa publică din 22 iunie 2004 [fără mandat special, peste un an de la declararea recursului), nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru a putea fi primite.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul [declarat şi motivat în termen legal].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, împotriva sentinţei civile nr. 43 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 429/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 4426/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
