ICCJ. Decizia nr. 4426/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4426/2004
Dosar nr. 3864/2003
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iulie 2003, reclamantul A.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 5896 din 20 iunie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Bihor, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 .
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 328/CA/2003 - P.I. din 15 septembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 5896 din 20 iunie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada că părinţii au fost refugiaţi, iar el a fost născut în perioada refugiului săi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că intimatul-reclamant nu aparţine sferei de adresabilitate a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, fiind conceput şi născut în perioada refugiului părinţilor săi.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de legiuitor.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Intimatul-reclamant se încadrează în situaţia expusă, fiind necontestat că este născut ulterior datei la care părinţii săi au fost refugiaţi din localitatea de domiciliu, împărtăşind astfel, suferinţele familiei, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Nu poate fi împărtăşit punctul de vedere al recurentei-pârâte, cu privire la copiii născuţi în timpul călătoriei sau în maxim 300 de zile de la data refugiului, pentru că astfel, s-ar crea o discriminare între aceşti copii şi cei născuţi ulterior, până la 6 martie 1945, întrucât şi aceştia au suportat aceleaşi privaţiuni, ca, de altfel, toate persoanele refugiate, iar un astfel de tratament juridic discriminatoriu nu este prevăzut în nici unul din actele normative ce reglementează drepturile persoanelor refugiate.
Aşa fiind, nu pot fi avute în vedere „precizările" invocate de către recurentă, care adaugă la lege şi care, mai mult, nu sunt în concordanţă cu sensul şi scopul legii.
În considerarea celor expuse, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 328/CA/2003 – PI din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4422/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 4494/2004. Contencios. La declinare de... → |
|---|
