ICCJ. Decizia nr. 4501/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4501/2004
Dosar nr. 3022/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, sub nr. 4935 din 1 noiembrie 2000, SC V. SA Constanţa, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Constanţa, a solicitat anularea deciziei nr. 1358 din 17 octombrie 2000, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 885 din 10 martie 1999, emis de ultima pârâtă, cu efectul constatării ca nedatorate, a sumelor de 1.680.430.230 lei majorări de întârziere aferente sumei de 252.428.790 lei T.V.A. şi 420.996.496 lei, impozit pe profit.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 45/CA din 1 martie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că dispoziţiile OUG nr. 68/1999 nu au făcut obiectul procesului-verbal nr. 885 din 10 martie 1999 şi că în cadrul procedurii de contestare a procesului-verbal în litigiu nu se poate solicita şi respectiv, constata că reclamanta beneficiază de înlesnirile prevăzute de acest act, ce a intrat în vigoare la 21 mai 1999, data publicării în Monitorul Oficial.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3822 din 10 decembrie 2002, a admis recursul declarat de SC V. SA Constanţa şi a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că instanţa nu a soluţionat fondul cauzei, considerând în mod greşit ca fiind inadmisibilă, valorificarea excepţiei în faţa sa.
Nici o dispoziţie legală nu interzice invocarea şi aplicarea pe cale de excepţie a prevederilor şi facilităţilor prevăzute de OUG nr. 68/1999, fiind vorba de o modalitate de stingere a obligaţiilor ce poate fi supusă analizei instanţei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 102/CA din 10 iulie 2003, a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, având la bază concluziile expertizei contabile.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, a declarat recurs, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Se arată că în mod nejustificat au fost admise de instanţă, concluziile raportului de expertiză contabilă, întrucât potrivit notei serviciului audit intern, reclamanta nu şi-a achitat debitele restante către bugetul de stat, motiv pentru care nu-i sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 68/1999 .
În fond după casare, instanţa a încălcat dispoziţiile instanţei de recurs, a omis să se pronunţe asupra dovezilor administrate, a concluziilor scrise depuse la 2 iulie 2003. Nu puteau fi infirmate constatările serviciului de audit intern, datorită faptului că s-a refuzat primirea acestora.
Recursul este nefondat.
După casare, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. şi având în vedere problemele de drept rezolvate, instanţa de fond avea obligaţia să pună în discuţia părţilor, aplicarea OUG nr. 68/1999, privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat, sub toate aspectele.
Astfel. organul fiscal trebuia să verifice dacă reclamanta îndeplinea condiţiile legale pentru a beneficia de facilităţile legale, în primul rând dacă are şi alte debite restante.
În acest sens, instanţa, prin încheierea din 20 februarie 2003, a dispus emiterea unei adrese către pârâtă, pentru a răspunde motivat la pct. 2 din Decizia nr. 1358 din 17 octombrie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pârâta a refuzat să dea curs acestei obligaţii şi din nou a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat pe faptul că pretenţiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea unei acţiuni în justiţie, întrucât nu au fost exercitate căile administrative de atac, în condiţiile prevăzute de OUG nr. 13/2001.
Instanţa având în vedere dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare, care dispunea analizarea pe fond, dacă reclamanta îndeplineşte, sau nu, condiţiile pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 68/1999, a trecut peste excepţia reiterată şi a dispus proba, cu expertiză contabilă.
Aceasta a avut ca obiectiv, verificarea dacă reclamanta până la 31 august 1999, şi-a achitat integral sumele datorate cu titlu de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului statului şi enumerarea documentelor contabile din care rezultă această situaţie.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că până la 31 august 1999, reclamanta a virat în perioada martie – iulie 1999, în totalitate, obligaţiile bugetare stabilite de organele de control, impozit pe profit şi T.V.A., în cazul impozitului pe salariu neconstatându-se diferenţe de virat.
S-a arătat în raport că au fost respectate dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 68/1999, în sensul că majorările de întârziere constatate au fost înregistrate într-un cont de ordine şi evidenţă în afara bilanţului.
Potrivit art. 4 din OUG nr. 68/1999, majorările de întârziere prevăzute la art. 3 se scutesc la plată, dacă debitele restante la data de 30 aprilie 1999, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe (21 mai 1999) sau se vor achita până la data de 31 august 1999.
În cauză şi condiţia debitelor restante la 30 aprilie 1999, este îndeplinită, întrucât ele au fost constatate prin actul de control nr. 885 din 10 martie 1999.
În consecinţă, soluţia instanţei, de admitere a acţiunii, este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 102/CA din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4500/2004. Contencios. Anulare decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4506/2004. Contencios → |
|---|
