ICCJ. Decizia nr. 478/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 27 martie 2000, reclamanta Asociația P.R.C.C., în prezent Asociația C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea procentelor de 0,8%, pentru anul 2000 și 1%, pentru anul 2001 din Tabelul nr. 1, rubrica, "Distribuitori prin cablu", de la pct. 3 al anexei nr. 1 la H.G. nr. 71/2000 și înlocuirea acestora, cu procentul de 0,03%, așa cum a stabilit Corpul de Arbitri al O.R.D.A., prin Hotărârea nr. 1347 din 6 septembrie 1999, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, în mod eronat, pârâtul a prevăzut pentru plata drepturilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producători de fonograme, procentele contestate, deși potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și H.G. nr. 60/1997 și H.G. nr. 237/1997, Comisia de Arbitri din cadrul O.R.D.A., sesizată ca urmare a nesoluționării pe cale amiabilă, a negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă, a stabilit prin Hotărârea nr. 1347/1999, un procent de 0,03% pentru încasările brute.
în cauză au formulat cereri de intervenție accesorie, O.R.D.A. și C.R.E.D.I.D.A.M., care au cerut respingerea acțiunii reclamantei.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1040 din 31 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea și a admis cererile de intervenție accesorie în același sens.
Pentru a pronunța soluția menționată, prima instanță a reținut că înlocuirea respectivelor procente, nu este atributul instanței de judecată, care nu putea să dispună modificarea procentelor din anexă, fără a modifica hotărârea de guvern care le conține, ceea ce nu s-a solicitat de către reclamantă. Or, H.G. nr. 71/2000 s-a emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996, procentele stabilite de 0,8% și 1%, încadrându-se în limita legală de 3%.
Cât despre hotărârea Comisiei de arbitri, invocată de reclamantă, aceasta are un rol consultativ, nefiind obligatorie pentru emiterea hotărârii de guvern în discuție.
împotriva sentinței, în termen și legal timbrat, a declarat recurs, reclamanta Asociația C.C, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ. și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu indicația asupra necesității administrării probelor solicitate.
Recurenta a susținut, în esență, că i s-a încălcat fundamental dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin faptul că i s-a respins cererea de administrare a tuturor probelor solicitate, respectiv expertiză tehnică, interogatoriu și acte. Că, judecând cauza exclusiv pe baza acțiunii, motivarea că înlocuirea procentelor nu este atributul instanței de judecată, nu putea duce la respingerea acțiunii, ca nefondată.
Criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate.
Prin faptul că, față de obiectul cauzei instanța a respins probele propuse, nu i s-a încălcat reclamantei, nici dreptul la apărare, nici dreptul la un proces echitabil.
Pe de o parte, recurenta nu a dovedit încălcarea vreunei norme legale imperative care să-i fi lezat un drept legal.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 167 teza I C. proc. civ., "dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii". Prin urmare, subiectul probei este judecătorul, acesta urmând să-și formeze convingerea și să pronunțe hotărârea în cauză, el având dreptul legal de a cenzura natura și tematica probatorie solicitată de parte, prin cererea de administrare a unor dovezi.
Având în vedere că obiect al acțiunii îl constituie anularea unor procente stabilite prin hotărâre de guvern, pentru plata unor drepturi bănești cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producători de fonograme, în mod corect prima instanță a respins probele solicitate.
Astfel, cât privește interogatoriul, potrivit prevederilor art. 218 C. proc. civ. acesta se poate încuviința doar cu privire la fapte personale, care având legătură cu cauza, pot duce la dezlegarea ei.
Relevanța administrării fiecărei probe trebuie avută în vedere și în raport cu specificul acțiunii în contencios administrativ, care constă într-o cenzură de legalitate a unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat al unei autorități administrative, de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Trebuie subliniat că, practic, recurenta-reclamantă nu a contestat hotărârea de guvern, ci o normă cu caracter strict tehnic din anexă.
Față de această împrejurare, nu era necesară administrarea probei cu interogatoriu, în care să se precizeze criteriile avute în vedere la stabilirea procentelor în cauză, criterii de oportunitate, având în vedere că la dosarul de fond s-a depus "nota de fundamentare" a hotărârii de guvern, emisă de către inițiator, cu toate avizele necesare, din care rezultă și elementele de oportunitate avute în vedere de intimatul-pârât.
în raport cu obiectul pricinii, în mod corect s-a respins ca inutilă, în primă instanță și cererea de administrare a unei expertize tehnice.
Procentele contestate de recurentă sunt stabilite prin H.G. nr. 71/2000 și instanța le putea cenzura numai sub aspectul legalității. Or, Legea nr. 8/1996 a stabilit un procent maxim de 3%, în raport cu care, procentele în discuție, respectiv 0,8% pentru anul 2000 și 1% pentru anul 2001, se încadrează în limita legală.
Alte criterii, ce vizează oportunitatea stabilirii acestor procente, exced controlului de legalitate din contenciosului administrativ, pe acest aspect neavând relevanță efectuarea unei expertize tehnice.
Pe de altă parte, nu se poate susține că recurenta ar fi avut un proces inechitabil în raport cu celelalte părți, nefiind defavorizată față de adversari, prin vreo măsură procesuală sau în vreun alt mod.
Nu este fondată nici menținerea recurentei privitoare la judecarea pricinii exclusiv pe baza acțiunii, la dosar fiind depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei și care au stat la baza emiterii hotărârii Guvernului în discuție.
De asemenea, nu erau relevante nici actele propuse ca probă, acestea privind practici internaționale în materie, care nu constituie izvor de drept.
Cât privește soluția dată cererii de chemare în judecată, care susține recurenta, că nu se putea da în raport cu considerentele reținute de instanță, trebuie arătat că în procedura contenciosului administrativ se putea dispune anularea procentelor din tabelul anexă la hotărâre, numai ca urmare a constatării nelegalității normei contestate, nelegalitate care nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată, iar modificarea actului, prin înlocuirea procentelor, excede soluțiilor judecătorești prezentate de art. 11 din Legea nr. 29/1990.
în considerarea tuturor celor expuse și ținând cont că, prin controlul pretins, recurenta-reclamantă nu a solicitat instanțelor, să verifice legalitatea și temeinicia actului administrativ normativ de autoritate, ci a vizat conținutul normei tehnice pe criterii de oportunitate (pe care instanța nu o poate cenzura), se constată că nu s-a încălcat dreptul recurentei la apărare sau la un proces echitabil, în sensul criticilor formulate în recurs și că sentința recurată este legală și temeinică.
Prin urmare, în raport și cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4711/2004. Contencios → |
|---|
