ICCJ. Decizia nr. 686/2004. Contencios

P.P., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brăila, a solicitat anularea hotărârii nr. 167 din 5 februarie 2003 și emiterea unei noi hotărâri. prin care să i se recunoască perioada 3 martie 1959 - 23 noiembrie 1959. ca executată în detașament de muncă a Direcției Generale a Serviciului Muncii, cu drepturile corespunzătoare, conform Legii nr. 309/2002.

Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 4/C Ad din 6 martie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002 și art. 158 C. proc. civ.

Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 57 din 12 mai 2003, a respins ca inadmisibilă, acțiunea, întrucât reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea, netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât a respectat dispozițiile legale, iar Curtea, învestită cu soluționarea cauzei, să se pronunțe pe fond.

Recursul este fondat.

în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, împotriva hotărârii Casei teritoriale de pensii, persoana interesată poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ.

în cauză, reclamantul a respectat termenul arătat pentru introducerea acțiunii, iar instanța trebuia să se pronunțe pe fondul cauzei și nu să constate că nu a efectuat plângere la organul emitent sau la organul ierarhic superior și să se respingă ca inadmisibilă, acțiunea.

în consecință, recursul fiind fondat, a fost admis în baza art. 312 C. proc. civ. și a fost casată sentința, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 686/2004. Contencios