ICCJ. Decizia nr. 5332/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 5332/2004
Dosar nr. 1005/2003
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 decembrie 1996, reclamanta SC N. SA, sucursala Constanţa, a solicitat anularea deciziei nr. 1001/1996 a Ministerului Finanţelor Publice, a procesului-verbal din data de 28 august 1995, emis de Administraţia Financiară Constanţa, privind T.V.A. în sumă de 100.351.874 lei, plus majorări de întârziere de 89.576.079 lei şi anularea procesului-verbal din 16 octombrie 1995, emis de aceeaşi autoritate.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta nu datorează aceste sume, bugetului de stat, iar pârâţii, în mod nelegal, au reţinut aceste datorii, în sarcina petentei.
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, pronunţată în fond după casarea sentinţei civile nr. 243/2000 a aceleiaşi instanţe, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1035 din 15 martie 2002, acţiunea a fost admisă.
S-a reţinut că fondul cauzei a rămas bine soluţionat, conform sentinţei civile nr. 23/2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, întrucât prin Decizia nr. 1035/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, sentinţa a fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, numai pentru a fi citată în cauză Administraţia Financiară Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, precum şi Administraţia Finanţelor Publice Constanţa.
În recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa şi al Ministerului Finanţelor Publice, se arată că în mod nelegal, instanţa de fond a pronunţat sentinţa, în baza probelor administrate în faze procesuale anterioare, încălcându-se, astfel, dreptul la apărare al Administraţiei Financiare Constanţa, care nu şi-a putut expune punctul de vedere referitor la expertiza efectuată în cauză.
S-a mai susţinut că trebuia să se rejudece fondul, în contradictoriu cu toate părţile din proces.
În recursul Administraţiei Financiare Constanţa s-a criticat sentinţa, sub acelaşi aspect. S-a mai precizat că aceasta cuprinde dispoziţii contrare şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere: T.V.A. aferent avansului pentru chirii, uleiurilor maritime, stornării unor facturi privind chiria datorată de SC A.S. SRL.
Verificând cauza, în funcţie de motivele de recurs, formulate în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 12/1998 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă în parte, s-a anulat procesul-verbal de contravenţie din 16 octombrie 1995 privind amenda de 6.462.057 lei şi s-a respins în rest, acţiunea.
Prin Decizia nr. 128/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost respins recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, declarat împotriva acestei sentinţe, a fost admis recursul reclamantei şi sentinţa a fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor, în ce priveşte procesul-verbal din 28 august 1995.
În urma acestei decizii, soluţia privind anularea procesului-verbal de contravenţie din 16 octombrie 1995, a devenit irevocabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 23/2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea, s-a anulat Decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control din data de 28 august 1995.
Prin Decizia nr. 1035/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a admis recursul declarat de Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei mai sus menţionate, s-a casat această sentinţă şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, pentru a fi citată în cauză, şi Administraţia Financiară Constanţa, emitenta actului de control atacat.
În fond după a doua casare, Administraţia Financiară Constanţa a fost prezentă în instanţă, prin reprezentantul său legal, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării din data de 14 noiembrie 2002.
Reprezentantul (consilierul juridic) acestei autorităţi nu a formulat nici o cerere de probe, el solicitând pe fond, respingerea contestaţiei.
Faţă de această situaţie, se constată că Administraţia Financiară Constanţa a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările, acesteia neîncălcându-i-se dreptul la apărare, astfel cum în mod nelegal şi netemeinic se susţine în recursurile formulate.
Întrucât autoritatea respectivă şi nici recurentele nu au înţeles să formuleze nici o cerere privind probatoriul, rezultă că au achiesat la probele deja administrate în fazele procesuale anterioare, în legătură cu acestea neexistând temeiuri de nelegalitate pentru înlăturarea lor.
Nefondate sunt şi celelalte motive din recursul Administraţiei Financiare Constanţa, referitoare la împrejurarea că sentinţa cuprinde dispoziţii contrare şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere.
Hotărârea atacată nu cuprinde dispoziţiile contrare.
Prin sentinţa civilă nr. 162/2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, în mod legal s-a menţionat că a fost admisă acţiunea, în sensul că s-a admis în totalitate, astfel cum a fost formulată. Faptul că nu s-a anulat procesul-verbal de contravenţie, nu este o greşeală a instanţei, având în vedere că acest capăt de cerere a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 12/1998 a aceleiaşi instanţe, irevocabilă sub acest aspect, prin respingerea recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, conform deciziei nr. 1228/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, astfel cum s-a precizat şi mai sus.
Nu reprezintă o greşeală a instanţei, nici împrejurarea că a menţinut celelalte dispoziţii ale actelor contestate, deoarece Decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului-verbal de control din 28 august 1995, emis de Administraţia Financiară Constanţa, au fost anulate, numai pentru sumele de 100.351.874 lei T.V.A. şi 89.576.079 lei majorări de întârziere aferente.
În ce priveşte ultimul motiv din recursul Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa (instanţa nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere ), se constată că nu poate fi primit.
O astfel de nulitate, care este relativă, nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată în acest fel, respectiv reclamanta.
Referitor la fondul pricinii, curtea de apel a reţinut în mod greşit că acesta a rămas soluţionat prin sentinţa civilă nr. 23/2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, întrucât prin Decizia nr. 1035/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a făcut menţiunea că motivele de recurs invocate de Ministerului Finanţelor Publice, pot constitui apărări în faţa instanţei de rejudecare.
Instanţa de casare nu a reţinut că soluţia pe fondul său este legală şi temeinică şi nu a făcut nici o menţiune în acest sens, astfel că instanţa de rejudecare era obligată să analizeze fondul cauzei.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel a pronunţat o sentinţă nelegală.
Având în vedere probele administrate în cauză, Curtea constată că acţiunea reclamantei este fondată, motiv pentru care nu se impune modificarea sentinţei, motivarea acesteia urmând să fie completată cu prezentele considerente.
Cu privire la T.V.A. aferentă avansurilor pentru chirii, se reţine din rapoartele de expertiză efectuate şi din actele prezentate de reclamantă, că sumele încasate de la cele trei companii străine, nu au reprezentat avansuri, ci debite din chirii (R.F.,B., M.), pentru care nu se datorează T.V.A., conform OG nr. 3/1992.
Referitor la T.V.A. aferentă uleiurilor marine în consignaţie.
Pentru cantităţile de uleiuri aflate în regim de antrepozitare, SC N. SA a avut calitatea de consignatar şi a prestat servicii pentru beneficiari din străinătate, cota de T.V.A. fiind 0, conform art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992.
Pentru cealaltă categorie de uleiuri (importuri definitive), SC N. SA a devenit proprietarul mărfii şi în această calitate, la sfârşitul anului 1993, a plătit T.V.A., o dată cu taxele vamale.
Drept urmare, reclamanta are dreptul la rambursarea T.V.A., astfel încât nu datorează majorări de întârziere.
Cu privire la T.V.A. aferentă stornării unor facturi în legătură cu chiria plătită către SC A.S. SRL, se reţine că SC N. SA a emis 10 facturi reprezentând contravaloarea chiriei datorate de această societate, pe baza unor înţelegeri verbale.
Nefiind întocmit un contract scris, facturile au fost stornate, nefiind niciodată plătite de SC A.S. SRL şi neefectuându-se plăţi, nu se datorează nici T.V.A.
Împrejurarea că stornarea nu s-a efectuat „în roşu", reprezintă o încălcare a Legii contabilităţii, însă drept sancţiune, legea nu prevede obligarea la plata T.V.A.
În ce priveşte T.V.A. aferentă activităţii bufetului de incintă, se constată că suma respectivă, de 15.873.892 lei, nu a format obiectul acţiunii.
Reclamanta a contestat numai amenda contravenţională, cerere admisă (irevocabil, astfel cum s-a arătat mai sus) prin sentinţa civilă nr. 12/1998 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în baza art. 306 alin. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 162/CA din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5330/2004. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 5555/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
