ICCJ. Decizia nr. 6901/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6901/2004
Dosar nr. 3238/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 712/2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanţii I.I., I.E. şi Fundaţia D. Băile Herculane, împotriva pârâţilor: Guvernul României şi Consiliul Local Băile Herculane şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei Publice, în acelaşi sens, al respingerii acţiunii reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că acţiunea prin care, reclamanţii au cerut anularea H.C.L. nr. 16 din 20 februarie 2001, precum şi anularea HG nr. 532/2002, cu privire la imobilele înscrise în C.F. 213 Băile Herculane, cu nr. top 13/2, 12/a/1; 14 şi 11/14, în sensul înlăturării acestora din categoria domeniului public, deoarece toate sunt proprietatea lor, prin cumpărare, este nefondată.
Netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor decurge din faptul că, societatea vânzătoare, A. SA Băile Herculane, nu putea înstrăina reclamanţilor, dreptul de proprietate, deoarece, potrivit menţiunilor înscrise în C.F., nu a avut niciodată decât în drept de posesie, şi nu unul de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:
Nu a avut în vedere faptul invocat, acela al emiterii unei hotărâri anterioare celei contestate, având nr. 46/1998 care, a fost revocată şi apoi s-a emis o altă hotărâre, cu conţinut identic.
În opinia recurenţilor, faptul revocării primei hotărâri, de chiar Consiliul local emitent, este o dovadă certă a caracterului ei nelegal, caracter pe care îl dobândeşte şi cea de-a doua hotărâre, identică cu prima.
O altă critică se referă la greşita ignorare de către aceeaşi instanţă de fond, a încheierii de C.F., prin care s-a respins cererea de intabulare a H.C.L. nr. 46/1998, contestată, tocmai cu motivarea că, asupra imobilului din C.F. 213 Băile Herculane, este proprietară SC A. SA Băile Herculane.
O altă critică se referă la greşita ignorare de către instanţa fondului, a contractului de vânzare-cumpărare, asupra aceloraşi imobile înscrise în C.F. 213.
Pe cale de consecinţă, recurenţii au apreciat că prima instanţă nu a dat eficienţă probelor dosarului şi totodată, a stabilit o stare de fapt, în contradicţie cu probele administrate.
Cât priveşte problemele de drept, recurenţii consideră că, în mod greşit, aceeaşi instanţă a revocat inexistenţa dreptului lor subiectiv în promovarea acţiunii, decurgând din nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare şi nevalabilitatea transcrierii lui în C.F. O astfel de apreciere s-a putut face doar cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ.
Nici caracterul litigios al dreptului pretins, nu putea fi un argument în favoarea soluţiei de respingere a acţiunii, deoarece, relevantă pentru instanţă, trebuia să fie doar legalitatea pretenţiilor, şi nu perspectiva lor de a rezista ori nu, în timp. De altfel, potrivit aceloraşi recurenţi, din moment ce pârâţii nu au invocat niciodată nevalabilitatea dreptului transmiţătorilor ori a contractului de vânzare-cumpărare, nici instanţa nu trebuia să-l invoce din oficiu, ci să se pronunţe exclusiv cu privire la legalitatea actului administrativ.
Examinând recursul reclamanţilor, prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, faptul revenirii de către Consiliul local, asupra unei hotărâri anterioare celei care a stat la baza emiterii hotărârii de Guvern, nu poate conduce automat la concluzia că cea de-a doua hotărâre, este nulă, de vreme ce şi prima a fost considerată tot nulă.
Numai în eventualitatea în care, acest argument logic s-ar completa cu alte motive de fapt şi de drept, ea ar putea fundamenta pretenţia recurenţilor. Ori, ea nu se completează cu nimic şi dimpotrivă, sunt nefondate toate celelalte critici şi argumente invocate.
Împrejurarea că instanţa a refuzat intabularea în C.F. a H.C.L., determinată de existenţa contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu, nu poate fundamenta acţiunea de faţă a reclamanţilor, deoarece aceasta ar însemna să se dea valoare absolută respectivului contract. Ori, analizându-se motivele de nelegalitate ale H.C.L şi hotărârii de guvern, a căror nulitate a fost cerută, în mod firesc, instanţa de fond a procedat la verificarea legalităţii vânzării imobilelor din litigiu. În condiţiile în care, din situaţia de C.F. rezultă cu certitudine că vânzătorul SC A. SA nu a avut decât posesia, în mod evident, aceasta nu a transmis proprietatea, pentru motivul că nimeni nu poate înstrăina mai mult decât are.
Aşadar, recurenţii, nu pot invoca nulitatea hotărârilor organelor administrative, pe motivul că au trecut în domeniul public, ceva ce formează proprietatea lor, atâta timp, cât nu puteau dobândi acel drept de proprietate.
Prin urmare, instanţa de fond, nu a ignorat contractul de vânzare-cumpărare, dar l-a apreciat după cum acesta, putea fi reţinut sau nu, ca temei al anulării celor două hotărâri, aşa după cum au solicitat recurenţii.
Desigur, constatând imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate pretins de reclamanţi, instanţa de fond a considerat că aceştia nu au un drept subiectiv în a-l invoca. Pentru motivele deja arătate, se constată că argumentarea aceleiaşi instanţe este corectă şi sub acest aspect.
Reclamanţii-recurenţi aveau eventual, un drept subiectiv în ce priveşte posesia, dar nu în ce priveşte proprietatea.
Cât priveşte faptul neinvocării nelegalităţii transmiterii dreptului de la vânzător, la cumpărător, acest lucru nu împiedică instanţa să examineze cauza şi din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar, ar fi trebuit să verifice legalitatea actelor administrative, numai din punct de vedere formal, ceea ce ar contraveni principiilor generale de drept, precum şi dispoziţiilor art. 132, 133 şi 138 C. proc. civ.
În consecinţă, hotărârea fondului a fost dată atât cu interpretarea corectă a dosarului, cât şi cu stabilirea unei corecte stări de fapt, în concordanţă cu aceste probe.
Pe cale de consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I., I.E. şi Fundaţia D. Băile Herculane împotriva sentinţei civile nr. 712 din 22 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6890/2004. Contencios. Anulare decizie M.F. si... | ICCJ. Decizia nr. 6903/2004. Contencios. Anulare adresă emisă... → |
|---|
