ICCJ. Decizia nr. 6908/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6908/2004
Dosar nr. 885/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iulie 2002, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P., a solicitat anularea pct. 5 din Decizia nr. 345 din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice şi a menţiunilor din nota de constatare nr. 4216 din 26 martie 2002, privitoare la suma de 8.409.331.390 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că nelegal nu au fost considerate deductibile fiscal, cheltuielile pe care le-a făcut pentru plata onorariului de avocat în sumă de 6.977.470.818 lei, achitat firmei de avocaţi I. & C. şi cheltuielile de 1.431.860.572 lei, pentru amortizarea mijloacelor fixe.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 20 din 11 februarie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că onorariul achitat de reclamantă, firmei de avocatură I. & C., în susţinerea unui litigiu pe care l-a avut la Curtea Internaţională de Arbitraj, nu este deductibil fiscal, pentru că nu este aferent activităţii de producţie, aşa cum rezultă şi din răspunsul expertului numit de instanţă, la obiecţiunile făcute de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Mai reţine că suma de 1.431.860.572 lei, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe, scoase din funcţiune în perioada 2000 - 31 iulie 2001, nu este aferentă veniturilor şi din acest motiv nu e deductibilă fiscal.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa a făcut o aplicare greşită a legii şi că nu s-a pronunţat asupra actelor pe care le-a depus, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Menţionează că recursul priveşte numai suma de 6.977.470.818 lei, reprezentând onorariul de avocat, achitat firmei de avocatură I. & C., sumă care este deductibilă fiscal, deoarece a fost aferentă activităţii reclamantei, care a înregistrat profit în perioada respectivă, aşa cum rezultă din bilanţul contabil şi notele contabile pe care le-a depus la dosar, neavute în vedere de către instanţă, care însă, a confirmat punctul de vedere nereal exprimat de expert, în răspunsul la obiecţiuni.
Recursul este fondat.
Prin nota de constatare din 26 martie 2002, întocmită de reprezentanţi ai Direcţiei de Control Fiscal Prahova, s-a reţinut, printre altele, că suma de 6.977.470.818.lei reprezentând onorariul de avocat achitat firmei britanice de avocatură I. & C., pentru reprezentarea în faţa Curţii Internaţionale de Arbitraj, a intereselor recurentei, în litigiul cu firma N.J. din Jugoslavia, nu se regăseşte în costul complet al produselor, nefiind aferentă veniturilor înregistrate în perioada verificată.
Contestaţia formulată de recurentă împotriva actului de control, a fost admisă în parte, prin Decizia nr. 345 din 7 iunie 2002, dar în ce priveşte suma de 6.977.470.818 lei s-a respins, ca neîntemeiată, cu motivarea că în contractul cu firma britanică, nu sunt prevăzute date referitoare la termene de execuţie şi la valoarea totală a acestuia şi că în perioada supusă verificării, recurenta nu a realizat nici un venit care să facă obiectul contractului încheiat cu firma de avocatură.
Curtea va reţine, însă, că, cheltuielile făcute cu plata onorariului de avocat către firma britanică, sunt deductibile fiscal.
Are în vedere că recurenta a făcut dovada certă, cu bilanţul contabil, notele contabile şi raportul de expertiză, că în anii 2000 şi 2001 a realizat profit şi că suma achitată drept onorariu de avocat, este aferentă activităţii sale.
Conform prevederilor art. 4 alin. (6) din HG nr. 402/2000, „Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice sau juridice nerezidente, în situaţia în care plata acestora determină pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar sau în situaţia în care aceste servicii nu sunt aferente entităţii din România".
Or, din probele dosarului rezultă că recurenta n-a înregistrat pierderi în anii respectivi şi că onorariul de avocat s-a achitat pentru serviciile prestate de firma străină, în litigiul recurentei cu firma iugoslavă, litigiu privitor la restituirea către aceasta, a contravalorii cantităţii de 928,980 tone păcură rezultată din procesarea unei cantităţi de ţiţei, ca şi a altor despăgubiri pretinse de firma iugoslavă.
Recurenta face dovada că a achitat firmei britanice de avocatură, valoarea în lire sterline a sumei de 6.977.470.818 lei, în contul asistenţei în litigiul menţionat, în baza convenţiei-contract încheiată de părţile respective în anul 1999.
Chiar dacă recurenta a depus la dosar, copie de pe contractul care nu cuprinde ziua şi luna încheierii acestuia, ci numai anul 1999 şi nici semnăturile părţilor contractante, din anexa 1 la contract rezultă că s-a încheiat la 8 decembrie 1999, că preţul ce trebuie achitat de recurentă, este de 110.941, 79 lire sterline, achitabil în termen de 10 zile de la încheierea contractului, precum şi 40.000 lire sterline ce se vor plăti ulterior în funcţie de serviciile prestate şi decontate.
Trebuie avut în vedere că recurenta, prin contractul încheiat cu firma britanică, urmărea să evite eventualele pierderi pe care le-ar suferi prin câştigarea litigiului arbitral de către firma iugoslavă.
În anexa 1 la contract se arată termenul de execuţie al acestuia şi anume, până la finalul litigiului arbitral, ca şi valoarea totală a contractului, contrar susţinerilor organelor financiare.
De asemenea, recurenta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, că a achitat efectiv firmei de avocatură, sumele stabilite de părţile contractante.
Ca atare, sunt îndeplinite şi prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din OUG nr. 217/1999, invocate de Ministerul Finanţelor Publice, în concluziile scrise depuse la dosar, în vederea respingerii acţiunii şi apoi, a recursului, deoarece există contractul scris de consultanţă juridică (chiar dacă copia de la dosar are unele vicii), iar acesta conţine suficiente elemente privind natura prestaţiilor.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312, raportate la art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă, în sensul că va fi casată sentinţa recurată, iar pe fond va fi admisă în parte, acţiunea şi se va anula pct. 5 din Decizia nr. 345 din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, privitoare la suma de 6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P., împotriva sentinţei civile nr. 20 din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite în parte acţiunea reclamantei şi anulează pct. 5 din Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 345 din 7 iunie 2002, cu privire la suma de 6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6907/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 6909/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
