ICCJ. Decizia nr. 6910/2004. Contencios. Refuz răspuns adresă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6910/2004
Dosar nr. 3622/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 956/2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea introdusă de reclamanta SC R.D. SA, împotriva pârâtei A.P.A.P.S şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să răspundă reclamantei, la adresa înregistrată sub nr. 717 din 11 martie 2002, la sediul acesteia.
Împotriva sentinţei arătate, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta A.P.A.P.S, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit s-a reţinut ca fiind incidente, dispoziţiile Legii nr. 29/1990, când, în realitate, se aplicau dispoziţiile Legii nr. 31/1990, HG nr. 450/1999 şi OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.
Deşi s-a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, văzută prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de fond a refuzat s-o pună în discuţia părţilor şi să se pronunţe asupra acesteia.
În situaţia în care s-ar reţine corecta incidenţă a prevederilor Legii nr. 29/1990, acţiunea trebuia respinsă, deoarece nu a fost parcursă faza procedurii prealabile, prevăzută de art. 5, raportat la art. 8 din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 al Legii nr. 29/1990, pentru ca reclamanta să fi putut pretinde un răspuns la cererea sa, era imperios necesar ca dreptul pretins de aceasta, să fie recunoscut de lege, ori, reclamanta a solicitat aprobarea cumpărării pachetului de 40% din capitalul social al societăţii, deţinute de A.P.A.P.S., la această societate. Cum HG nr. 450/1999 prevede că în cadrul privatizării societăţilor comerciale, cumpărător nu poate fi o societate comercială, la care statul român deţine mai mult de 33% din totalul acţiunilor, adică situaţia din prezenta cauză, rezultă că reclamanta nu beneficiază de „un drept recunoscut de lege" şi deci, recurenta nu era obligată să-i răspundă.
Examinând recursul pârâtei-recurente, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, aşa după cum corect a reţinut instanţa de fond, societatea reclamantă, prin reprezentantul său, P.L., a solicitat pârâtei, aprobarea cumpărării pachetului de 40% acţiuni, deţinute de A.P.A.P.S., în cadrul societăţii R.D. SA.
Fiind vorba de o adresă înaintată unei autorităţi, indiferent dacă dreptul pretins era întemeiat sau nu, aceasta din urmă trebuia să dea un răspuns.
Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, sunt aplicabile speţei, sub acest aspect, al comunicării unui răspuns, indiferent de conţinutul său, deoarece rămâne la latitudinea persoanei solicitate, recunoaşterea sau nu, a respectivului drept. Comunicarea răspunsului, nu mai este însă, la latitudinea sa, fiind o obligaţie derivată din prevederile legale deja menţionate.
Nu are relevanţă vătămarea în drepturi, a petentului, în cazul în speţă, deoarece el nu putea să facă această dovadă, atâta timp, cât nu a primit răspunsul. Sensul Legii nr. 29/1990, de „persoană vătămată", este acela de a fi lezată prin răspunsul primit, ori, în absenţa acestuia, nu se poate pune în discuţie, existenţa vătămării, ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Sub acest aspect, trebuie constatat că nici nevoia procedurii prealabile introducerii acţiunii, nu era necesară, deoarece aceasta se referă la situaţia ulterioară primirii răspunsului, şi nu anterior acestui fapt.
Cât priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei-intimate, în mod corect instanţa de fond a reţinut această calitate, căci, atâta vreme, cât s-a stabilit dreptul său, bazat pe prevederile Legii nr. 29/1990, de a primi un răspuns la cererea adresată, în mod evident are şi această calitate.
Problema aceleiaşi calităţi, a mai apărut şi în cadrul recursului, decurgând însă din conţinutul adresei, potrivit căreia intimatul nu ar mai avea dreptul de a reprezenta societatea. Dat fiind faptul că această chestiune nu a fost clarificată între părţi, iar la data soluţionării în fond a recursului, nu s-a contestat dreptul părţii intimate de a sta în proces, urmează ca şi sub acest aspect, să se constate corecta reţinere a calităţii procesuale.
Reţinându-se în mod corect, incidenţa Legii nr. 29/1990, urmează a se concluziona că potrivit celor arătate, intimatul are calitate procesuală, iar aplicarea procedurilor legale privind privatizarea societăţilor comerciale, rămâne o chestiune de fond, ce va fi rezolvată fie prin răspunsul la adresă, fie printr-o altă modalitate ce rămâne la latitudinea părţilor.
Nici unul din motivele de casare prevăzute, însă, de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nefiind întrunite, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.B. împotriva sentinţei civile nr. 956 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6909/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 6911/2004. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
