ICCJ. Decizia nr. 6925/2004. Contencios. Anulare Ordin M.A.P.D.R. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 6925/2004

Dosar nr. 1511/2004

Şedinţa publică din 14 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 439/2003, Curtea de Apel Timişoara a admis ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamantul F.A., împotriva Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Bucureşti şi în consecinţă, a obligat pârâtul, să-l reîncadreze pe reclamant, în funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Arad, ca o consecinţă a anulării Ordinului nr. 245/2003, emis de acelaşi pârât.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut în esenţă că, ordinul prin care a fost schimbat din funcţia de director executiv, într-o funcţie de execuţie, a fost în perioada în care acesta se afla în concediu medical, fapt ce contravine dispoziţiilor imperative ale art. 34 din Legea nr. 188/1999 a funcţionarilor publici.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, recurs prin care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pe fond, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, hotărârea primei instanţe a fost criticată pentru faptul de a fi dat valoare absolută certificatului medical care, ar fi trebuit să fie ignorat, deoarece reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în art. 10 din HG nr. 739/2003, de a comunica ministerului, faptul că se află în incapacitate temporară de muncă.

Pe de altă parte, este criticată aceeaşi sentinţă, pentru faptul de a fi ignorat calificativul obţinut de intimat în anul anterior emiterii deciziei, acela de „satisfăcător", în condiţiile în care, pentru ocuparea unui post de conducere de către un funcţionar public, trebuia să fi obţinut calificativul de „foarte bun".

Prin această ignorare a evaluării performanţelor profesionale, au fost încălcate prevederile HG nr. 1084/2001 privind Metodologia de evaluare a funcţionarilor publici, precum şi Ordinul nr. 218/2003 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Examinând recursul pârâtei, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, cu privire la obligativitatea încunoştiinţării de către funcţionarul public cu funcţie de conducere, a ministrului de resort, cu privire la incapacitatea sa temporară de muncă, se constată că critica este nefondată.

Din adresa nr. 3234 din 7 iulie 2003, rezultă că această obligaţie a fost îndeplinită şi ea este anterioară emiterii ordinului ce formează obiectul litigiului.

În ce priveşte evaluarea performanţelor profesionale, este real faptul că intimatul a obţinut un punctaj de 7,7 puncte, adică sub limita de 8, stabilită prin Ordinul nr. 218/2003 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada anterioară ordinului de schimbare din funcţie. Tot atât de real este însă, şi faptul că, în respectiva perioadă, intimatul a lucrat numai 2,6 luni, şi nu minimul de 6 luni, aşa după cum prevăd dispoziţiile art. 7 din HG nr. 1084/2001.

Prin urmare, această probă oferită de recurent, nu poate fi catalogată, ca fiind „hotărâtoare în dezlegarea pricinii" şi deci, nu este îndeplinit motivul de casare invocat, acela prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cele două critici se vor reţine, aşadar, ca fiind nefondate. Pentru motivul emiterii ordinului în perioada incapacităţii temporare de muncă a angajatului, ordinul emis de către pârât este nul, deoarece contravine dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, aşa după cum corect a reţinut instanţa de fond.

Nefiind îndeplinit nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., prezentul recurs se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului împotriva sentinţei civile nr. 439/PI din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6925/2004. Contencios. Anulare Ordin M.A.P.D.R. Recurs