ICCJ. Decizia nr. 7240/2004. Contencios. Anulare Ordin M.J. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7240/2004
Dosar nr. 3552/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2003, reclamantul F.E. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 2799/C din 30 septembrie 2003, emis de pârât, precum şi suspendarea executării acestui ordin, până la soluţionarea prezentei cauze.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat, s-a dispus suspendarea sa din funcţia de executor judecătoresc, măsură luată începând cu data de 1 septembrie 2003, în baza adresei nr. 3111/IG/M din 24 septembrie 2003, prin care s-a arătat că a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr. 672/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Totodată, reclamantul a susţinut că actul administrativ atacat, este nelegal, întrucât, deşi a fost emis la data de 30 septembrie 2003, s-a precizat că produce efecte juridice, în ceea ce priveşte suspendarea sa din funcţie, începând cu 1 septembrie 2003, fiind emis cu încălcarea principiului potrivit căruia nu pot retroactiva decât actele administrative constitutive de drepturi, iar nu şi cele de natură a restrânge drepturile, situaţie în care retroactivitatea conduce către nulitatea şi ineficacitatea în producerea de efecte juridice.
Reclamantul a mai susţinut că nelegalitatea actului atacat, rezultă şi din aceea că din litera şi spiritul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti, coroborat cu art. 23 alin. (8) din Constituţie, Ministerul Justiţiei poate lua măsura suspendării din funcţie, până la soluţionarea procesului penal, ceea ce conduce la ideea încălcării art. 21 din Constituţie.
În legătură cu legalitatea şi oportunitatea actului, ca dimensiune a legalităţii acestuia, reclamantul a arătat că actul atacat este „deficitar", prin prisma faptului că nu s-a reţinut că nu a făcut altceva, decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, iar faptele imputate nu reprezintă o infracţiune şi nu prezintă un grad de pericol social care să justifice suspendarea sa.
În plus, acesta a arătat că solicită suspendarea executării actului atacat, întrucât gravele consecinţe ale retroactivităţii nu pot fi evitate altfel.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la 28 noiembrie 2003, Ministerul Justiţiei a solicitat a se lua act că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât în considerarea memoriului reclamantului, înregistrat la 20 octombrie 2003, ministrul justiţiei a emis un nou ordin, anume Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care a modificat conţinutul art. 1 din Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003.
La data de 17 decembrie 2003, reclamantul F.E. şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea acestui din urmă ordin, pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie.
S-a invocat şi retroactivitatea acestuia şi s-au reiterat aceleaşi motive de nelegalitate, ca şi în cazul primului ordin.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, 9 şi 11 din Legea nr. 29/1990 şi cele ale art. 132 C. proc. civ.
La rândul său, pârâtul a formulat o nouă întâmpinare, arătându-se că având în vedere că primul ordin nu este un act constitutiv de drepturi, reclamaţia administrativă a fost admisă, sens în care prevederile art. 1 ale Ordinului nr. 2799/C/2003, referitoare la data suspendării din funcţie, au fost modificate prin Ordinul nr. 3426/C/2003 şi că această modificare se încorporează în actul administrativ emis iniţial, astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 14/F-C din 4 februarie 2004, a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, după cum urmează:
- prin Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 a fost modificat art. 1 al primului ordin, în sensul menţinerii măsurii suspendării, fără a fi precizată data intrării sale în vigoare;
- motivele invocate de către reclamant, cu privire la nelegalitatea actului, ca urmare a retroactivării, nu se mai justifică în contextul dat, întrucât noul ordin înlocuieşte art. 1 al celui vechi, iar data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor administrative de autoritate individuale, adică din momentul aducerii lor la cunoştinţa celor interesaţi;
- întrucât modificarea a fost încorporată în ordinul iniţial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia;
- în condiţiile în care nu s-ar fi produs această modificare, sub aspectul legalităţii ordinului, instanţa ar fi anulat parţial actul administrativ, modificând doar data de la care urma să-şi producă efectele. Anularea în mod parţial pe calea justiţiei, a unui act administrativ de autoritate, poate fi pronunţată şi nu atrage după sine anularea întregului act, atunci când măsura constatată ilegală şi anulabilă este divizibilă şi nu condiţionează dispoziţiile incluse;
- ordinul supus litigiului, aşa cum a fost modificat, este legal, întrucât art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti, instituie imperativ obligativitatea suspendării din funcţie, de către ministrul justiţiei, a executorului judecătoresc reţinut, arestat sau trimis în judecată. Când această condiţie este îndeplinită, ministrul justiţiei materializează legea, neputând analiza fapta;
- fiind o suspendare de drept, nici ministrul justiţiei şi nici instanţa de judecată, nu pot face aprecieri legate de natura infracţiunii săvârşite, vinovăţia sau nevinovăţia reclamantului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, etc., ci sunt pur şi simplu obligaţi să aplice şi să respecte legea. Aprecierile de natura celor enumerate sunt incluse în competenţa instanţei penale, care, de asemenea, respectă şi prezumţia de nevinovăţie, instituită de art. 23 alin. (8) din Constituţie, fără ca cele două texte să se afle în contradicţie sau să se excludă. De altfel, legiuitorul a prevăzut posibilităţi reparatorii în toate situaţiile civile şi penale, în cazul în care părţilor li s-au creat prejudicii, din erori de judecată şi din abuzuri de drept;
- prin acest ordin şi inclusiv prin aplicarea textului de lege special menţionat, nu se încalcă nici prevederile art. 21 din Constituie, privitor la accesul liber la justiţie, întrucât instanţa poate analiza îndeplinirea condiţiilor de formă şi de elaborare a actului materializat de către ministrul justiţiei, cum ar fi de exemplu cazul aplicării suspendării din funcţia de executor judecătoresc, fără ca acesta să fi fost reţinut, arestat preventiv sau trimis în judecată penală.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, prin actul administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul F.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut motivele de nelegalitate ale celor două ordine atacate, reiterând toate motivele arătate în acţiunea iniţială, precum şi în completarea acţiunii, în principal cele vizând retroactivitatea celor două acte, precum şi aplicarea art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (8) şi art. 21 din Constituţie.
Examinând soluţia instanţei de fond, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura reţinerii, arestării preventive sau trimiterii în judecată penală, ministrul justiţiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, va lua măsura suspendării din funcţie a acestuia, până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii, textul fiind menţinut, chiar dacă legea sus-menţionată a suferit modificări. Nu s-a invocat nici de către recurentul-reclamant, nici de către instanţe, excepţia neconstituţionalităţii acestor prevederi, iar Curtea Constituţională nu a stabilit prin nici o decizie pronunţată, neconstituţionalitatea acesteia.
Prin urmare, dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, trebuie aplicate ca atare, iar în executarea acestor dispoziţii se emit acte administrative, respectiv ordine ale ministrului justiţiei.
În cauză, se constată însă că ambele ordine atacate sunt nelegale.
Astfel, prin Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 se dispune suspendarea din funcţie, până la soluţionarea procesului penal, începând cu data de 1 septembrie.
Caracterul retroactiv al art. 1 din ordin, precum şi nelegalitatea acestuia a fost recunoscută şi de emitent, care a apreciat că este necesară admiterea reclamaţiei administrative şi modificarea acestuia printr-un alt ordin.
Prin urmare, s-a emis Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care s-a modificat art. 1 din vechiul ordin, în sensul că domnul F.E. „se suspendă din funcţie, până la soluţionarea procesului penal, ca urmare a trimiterii sale în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)", fără a se mai indica data începerii aplicării acestei măsuri.
În aceste condiţii, având în vedere că actul administrativ individual produce efecte juridice de la data comunicării lui, nu se poate reţine susţinerea emitentului, potrivit căreia „această modificare a ordinului de suspendare din funcţia de executor judecătoresc, se încorporează în actul administrativ emis iniţial, astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui".
Aşadar, se constată, pe de o parte, că primul ordin retroactivează, iar cel de-al doilea ordin nu prevede expres data suspendării din funcţie, deşi dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, prevăd măsuri şi termene precise care nu pot fi stabilite decât în raport cu o dată exactă a suspendării din funcţie. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât textul nu face trimitere la data comunicării ordinului de suspendare, dată care constituie regula pentru producerea efectelor juridice a actelor administrative.
Dacă s-ar admite susţinerea formulată în întâmpinare, s-ar impune constatarea că ultimul ordin are, de asemenea, caracter retroactiv, fiind, deci, nelegal, pentru acest considerent.
Instanţa de fond, deşi a reţinut că noul ordin înlocuieşte art. 1 din vechiul ordin, a mai reţinut şi că data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor administrative individuale, adică din momentul aducerii la cunoştinţă celor interesaţi şi că datorită faptului că modificarea a fost încorporată în ordinul iniţial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia (contrar, deci, celor susţinute de pârât, care a luat ca referinţă, data emiterii lui).
Cum nici unul din aceste considerente nu au în vedere nici principiul neretroactivităţii şi nici dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, se constată că, criticile formulate sunt fondate, că sentinţa atacată este nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea acesteia şi rejudecarea în fond a cauzei.
Avându-se în vedere considerentele arătate în cele ce preced, în rejudecarea fondului pricinii, se constată ă actele atacate sunt nelegale, iar acţiunea reclamantului, întemeiată, conform considerentelor arătate în cele ce preced.
În consecinţă, se va dispune anularea ambelor ordine, respectiv Ordinul nr. 2799/C/2003 şi Ordinul nr. 3426/C/2003 ale ministrului justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.E. împotriva sentinţei nr. 14/FC din 4 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând, admite acţiunea precizată a reclamantului F.E. şi anulează Ordinele nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 şi nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 ale ministrului justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P.... | ICCJ. Decizia nr. 7243/2004. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
