ICCJ. Decizia nr. 7327/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7327/2004
Dosar nr. 751/2003
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 187 din 12 decembrie 2001, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Camerei de conturi a municipiului Bucureşti, în dosarul nr. 69/2001, s-a admis în parte, actul de sesizare al Procurorului financiar şi, în consecinţă, obligarea S.S.M.F. SA Bucureşti, la plata către bugetul de stat, a sumelor de:
- 636.591.012 lei, cu titlu de impozit pe profit şi 171.761.012 lei, majorări de întârziere. S-a reţinut că suma de 636.591.012 lei, reprezentând impozit pe profit, a fost virată la bugetul de stat cu O.P. nr. 900 şi nr. 901 din 16 octombrie 2000;
- 2.052.881,1 lei, reprezentând T.V.A., „plus 2.202.659,6 lei". Cu privire la suma de 2.052.881,1 lei, s-a constatat că aceasta a fost virată la bugetul de stat, cu O.P. nr. 3190 din 23 octombrie 2000;
- 600.000 lei, cheltuieli de judecată către stat.
Totodată, s-a respins actul de sesizare referitor la pârâtul U.G., în ce priveşte obligarea acestuia, la plata sumei de 2.202.659,6 lei, reprezentând prejudiciu, plus dobândă, exonerându-l de plata acestor sume.
Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional, S.M.F. SA Bucureşti, care a susţinut că majorările de întârziere intră sub incidenţa prevederilor OUG nr. 163/2000, astfel că nu se mai impune obligarea la plata acestora, iar în legătură cu suma reprezentând T.V.A., s-a precizat că răspunderea revine C.F. C.F.R. SA care, de altfel, a şi virat această datorie, la bugetul de stat.
Prin Decizia nr. 566 din 18 octombrie 2002, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a apreciat recursul jurisdicţional, ca fiind în parte întemeiat şi l-a admis, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat obligarea recurentei-pârâte, de la plata sumei de 2.202.659.000 lei, reprezentând majorări de întârziere, calculate pentru suma de 2.052.881.105 lei, care a fost achitată prin O.P. nr. 3290 din 23 octombrie 2000, emis de C.N. C.F.R. SA, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de recurs jurisdicţional a reţinut că suma reprezentând T.V.A., a fost achitată de către C.N. C.F.R. SA, iar Convenţia din februarie 1999 a prevăzut numai sursele de finanţare ale contractului, nu şi îndeplinirea obligaţiei financiare către stat, de S.M.F. SA.
În ce priveşte suma reprezentând majorările de întârziere, s-a reţinut că aceasta intră sub incidenţa OUG nr. 163/2000, dar competenţa de stabilire a acestui fapt nu revine Curţii de Conturi.
Împotriva deciziei de mai sus, în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002, în termen legal a declarat recurs, Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României.
De asemenea, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în recurs jurisdicţional, în termen legal şi S.M.F. SA.
Motivându-şi recursul, Procurorul general financiar, după expunerea situaţiei de fapt, a precizat că, deşi instanţa de recurs jurisdicţional a reţinut că T.V.A. datorat a fost achitat de C.N. C.F.R. SA şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere revenea acesteia, iar nu recurentei S.M.F. SA, totuşi a menţinut dispoziţia din sentinţă privind obligarea acesteia din urmă, la plata T.V.A., în sumă de 2.052.811,1 lei, ceea ce este o inadvertenţă.
A susţinut că, chiar dacă în cazul majorărilor de întârziere, în sumă de 2.202.659,6 lei, operează scutirea de la plată, conform OG nr. 163/2000, aceasta nu constituie un motiv ca în cauză să nu se facă aplicarea, în mod integral a dispoziţiilor art. 71 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată.
A apreciat că soluţia corectă ar fi fost, ca admiţând recursul, să se caseze hotărârea Colegiului jurisdicţional, cu trimiterea cauzei, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare, în sensul că obligaţia de plată a T.V.A. şi majorărilor de întârziere să fie stabilită în sarcina societăţii comerciale, care le datorează în mod real bugetului de stat.
La rândul său, S.M.F. SA Bucureşti a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor OUG nr. 163/2000, art. 2 pct. b, art. 4 alin. (1) şi art. 9, beneficiază de scutiri la plata majorărilor de întârziere, având în vedere că impozitul pe profit a fost achitat pe data de 16 octombrie 2000, astfel că în mod greşit, instanţa de recurs jurisdicţional a menţinut obligaţia sa de a vira la bugetul de stat, suma reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Examinând Decizia recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursurile sunt nefondate.
Prin procesul-verbal de constatare încheiat la 23 octombrie 2000, de organele de control ale Curţii de Conturi, s-a reţinut că pârâta S.M.F. SA Bucureşti, în perioada 1 octombrie 1998 - sem. I/2000, a majorat nelegal cheltuielile de exploatare, prin includerea integrală pe cheltuieli, a c/val mijloacelor fixe achiziţionate cu plata în rate de la SC R.C. SA, SC R.I. SA şi SC E.S. SA, deşi legal trebuia să eşaloneze amortizarea aferentă acestora.
Organele de control au dispus ca echipamentele de tehnică de calcul şi aparatele de aer condiţionat achiziţionate cu plata în rate, să fie înregistrate în contabilitate, la mijloace fixe, calculându-se amortizarea aferentă pe perioada septembrie 1999 - septembrie 2000 şi recalculându-se profitul impozabil şi implicit, impozitul pe profit.
Pentru neplata în termen a impozitului pe profit, s-au calculat majorări de întârziere.
S-a mai reţinut prin procesul-verbal de constatare, că la 11 ianuarie 1999 a fost încheiat contractul de consultanţă între C.N.C.F. C.F.R. SA, în calitate de beneficiar şi firma americană C.C., în calitate de prestator de servicii, în valoare de 695.508, 50 dolari SUA.
Finanţarea contractului a fost asigurată din sursele proprii ale fiecărei societăţi nou înfiinţate, în urma reorganizării, conform unei convenţii încheiate între părţi.
Organele de control au reţinut că diferenţa totală neevidenţiată, cu titlu de T.V.A. aferentă serviciilor prestate, este de 2.052.811,1 mii lei, calculată la cota parte care i-a revenit societăţii S.M.F. SA Bucureşti, pentru care nu s-a calculat şi virat T.V.A., pentru nevirarea la termen calculându-se şi majorări de întârziere.
Răspunderea pentru necalcularea şi nevirarea sumelor reprezentând T.V.A., a fost reţinută în sarcina pârâtului U.G., director economic al C.N. C.F.R. SA.
Prin actul de control s-a reţinut că suma de 636.591.012 lei, reprezentând impozit pe profit, aferent perioadei 1999 şi sem. I/2000, a fost virată la bugetul de stat, cu O.P. nr. 900 şi nr. 901 din 16 octombrie 2000, iar suma de 2.202.659.600 lei, reprezentând T.V.A., a fost achitată cu O.P. nr. 3290 din 23 octombrie 2000.
Procesul-verbal de constatare încheiat la 23 octombrie 2000, a fost contestat de Procurorul financiar care, prin actul de sesizare a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi a municipiului Bucureşti, a cerut obligarea S.M.F. SA, la plata cu titlu de T.V.A., a sumei de 2.052.881,1 lei şi a sumei de 2.202.659,6 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, iar a lui U.G., la plata sumei de 2.202.659,6 lei, despăgubiri.
A cerut, de asemenea, obligarea S.M.F. SA, la achitarea către bugetul de stat, a sumei de 636.591.012 lei, impozit pe profit şi 171.761.012 lei, majorări de întârziere.
Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a municipiului Bucureşti, prin sentinţa nr. 187/2001, a admis în parte, actul de sesizare, reţinând în sarcina pârâtei S.M.F. SA, obligaţia de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, în valoare de 171.761.012 lei, luând act, totodată, că sumele reprezentând impozit pe profit şi T.V.A., au fost virate la bugetul de stat.
Faţă de pârâtul U.G., actul de sesizare a fost respins.
Recursul jurisdicţional declarat de pârâta S.M.F. SA a fost admis în parte, prin Decizia nr. 566/2002, fiind înlăturată obligaţia de plată a acesteia, în ce priveşte suma de 2.202.659,6 lei.
Din documentaţia contractuală şi financiară rezultă că cea care a încheiat contractul de consultanţă cu firma prestatoare de servicii C.C. şi a achitat facturile externe, a fost C.N. C.F.R. SA.
Prin urmare, aşa cum corect a reţinut instanţa de recurs jurisdicţional, îndeplinirea către bugetul de stat, a obligaţiilor financiare care decurg din acest contract, inclusiv a obligaţiilor accesorii, respectiv a majorărilor de întârziere, revine titularei contractului, C.N.C.F. C.F.R. SA.
Împrejurarea că în urma reorganizării, prin Convenţia încheiată în luna februarie 1999, părţile au prevăzut finanţarea contractului din sursele proprii ale fiecărei societăţi nou-înfiinţate, nu este de natură a transfera asupra acestora şi îndeplinirea obligaţiilor financiare către stat, obligaţii asumate de titulara contractului.
Privitor la majorările de întârziere, în raport cu data când s-au achitat sumele datorate, este evident că acestea intră sub incidenţa OUG nr. 163/2000.
Însă, aşa cum corect s-a reţinut în Decizia atacată prin prezentul recurs, procedura privind modalitatea de a beneficia de scutirea la plată a sumelor reprezentând majorări de întârziere, este reglementată de OUG nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat şi Normele metodologice privind aplicarea OUG nr. 163/2000.
În consecinţă, în raport cu cele ce preced, se constată că recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Procurorul general financiar şi de S.M.F. SA, continuat pentru aceasta din urmă de: C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, S.N.T.F.C. C.F.R. SA Bucureşti, S.N.T.F.M. C.F.R. SA Bucureşti şi S.A.A.F. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 566 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7302/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.si... | ICCJ. Decizia nr. 7344/2004. Contencios → |
|---|
