ICCJ. Decizia nr. 7302/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.si nota de constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7302/2004
Dosar nr. 1228/2002
Şedinţa publică din 1 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 octombrie 2001, reclamantul A.G. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice Tulcea, solicitând anularea deciziei nr. 1492 din 28 septembrie 2001 şi a notei de constatare nr. 103525 din 18 aprilie 2001 şi exonerarea sa de la plata sumei de 143.979.618 lei reprezentând T.V.A. aferentă anului 2000, cu majorările de întârziere şi penalităţile aferente.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de locuitor al Deltei Dunării, deţine permis de pescuit şi autorizaţie, conform Decretului - lege nr. 54/1990, iar activitatea sa, de pescuit, a fost în mod greşit considerată, ca fapt de comerţ şi supusă T.V.A., deşi, potrivit HG nr. 557/1992, pescuitul este o activitate de producţie agricolă.
De asemenea, s-a invocat calcularea greşită a sumelor stabilite drept T.V.A., prin aplicarea cotei de 19% la sumele încasate din vânzarea peştelui.
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 28 februarie 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, a anulat parţial actele administrative atacate şi a constatat că reclamantul datorează T.V.A. aferentă anului 2000, de 72.984.853 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, de 11.516.231 lei şi penalităţi pentru nedepunerea decontului, de 36.492.426 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul, care desfăşoară activitate de pescuit, ce nu este scutit de plata T.V.A., potrivit OUG nr. 17/2000, a devenit plătitor de T.V.A., la 1 octombrie 2000, când a depăşit baremul de venit de 50 milioane lei.
Cât priveşte cuantumul taxei, instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă şi a redus sumele reţinute prin actul de control, cu circa 23 milioane lei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, atât reclamantul A.G., cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul pârâtului s-a susţinut că instanţa a greşit, calculând T.V.A., prin aplicarea cotei de 15,966%, întrucât potrivit OUG nr. 17/2000, T.V.A. se calculează în cotă de 19% la livrare, şi nu la încasare.
Referitor la acest recurs, Curtea va constata că a fost declarat, cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicare.
Astfel, din dovada aflată la dosarul de fond rezultă că sentinţa a fost comunicată Ministerului Finanţelor Publice, la data de 22 martie 2002, recursul fiind înregistrat la 17 aprilie 2002, după 25 de zile de la comunicare.
În recursul său, reclamantul a criticat sentinţa, sub aspectul constatării, ca fiind datorată T.V.A. pentru activitatea de pescuit, deşi aceasta se încadrează în categoriile de operaţiuni scutite de plata T.V.A., potrivit art. 6 lit. A) din OUG nr. 17/2000.
Reclamantul a mai arătat că instanţa a ignorat prevederile OG nr. 73/1999, potrivit cărora pentru activităţile impozitate pe baza normei de venit, printre care se regăseşte şi pescuitul, nu există obligaţia conducerii evidenţei contabile şi deci, nu se datorează T.V.A.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi admiterea acţiunii, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din OG nr. 7/2001, act normativ aplicabil pentru impozitarea activităţii de pescuit, contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit, nu au obligaţia să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă.
În consecinţă, pescarii autorizaţi în baza Decretului - lege nr. 54/1990, care deţin permise de pescuit, eliberate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", nu au obligaţia de a emite facturi fiscale la momentul predării peştelui, la punctele de colectare, documentul legal ce atestă provenienţa mărfii, fiind borderoul de achiziţie.
În aceste împrejurări, nefiind necesară întocmirea facturilor fiscale la livrarea peştelui, nu există pentru pescarul din Delta Dunării, obligaţia conducerii evidenţei contabile şi deci, nu se justifică nici înregistrarea ca plătitor de T.V.A.
Instanţa de fond a interpretat restrictiv dispoziţiile art. 6 lit. A) din OUG nr. 17/2000, considerând că activitatea de pescuit şi persoana fizică ce o realizează, nu sunt menţionate printre operaţiunile şi persoanele scutite de plata T.V.A., astfel încât sumele calculate prin actul de control, ar fi datorate.
Textul de lege sus-menţionat enumeră exemplificativ categoriile de operaţiuni şi persoane cărora nu le incumbă plata T.V.A., pescuitul putând fi încadrat în noţiunea de „alte profesii asemănătoare desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii", care beneficiază de scutire de plata T.V.A.
În raport cu cele expuse, fiind întemeiate criticile formulate de reclamant, privind obligarea sa nejustificată, la plata unor sume de bani, cu titlu de T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, Curtea admiţând acţiunea, va dispune anularea actelor administrative, numai cu privire la achitarea sumei de 143.979.618 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 20 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca tardiv.
Admite recursul declarat de A.G., împotriva aceleiaşi sentinţe şi în fond, casează hotărârea şi admite acţiunea.
Anulează în parte nota de constatare nr. 103525 din 18 aprilie 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice Tulcea şi Decizia nr. 1492 din 28 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi exonerează pe reclamantul-recurent, de plata sumelor reţinute în sarcina sa, cu titlu de T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi, în valoare totală de 143.979.618 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7258/2004. Contencios. Anulare decizie emisa... | ICCJ. Decizia nr. 7327/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
