ICCJ. Decizia nr. 7329/2004. Contencios. Anulare viza de iesire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7329/2004
Dosar nr. 2299/2003
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 13 februarie 2003, R.C., cetăţean sirian, a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei (Autoritatea pentru Străini), solicitând să dispună anularea vizei de ieşire nr. 1547899, aplicată la 16 ianuarie 2002, de către Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, ca nelegală.
De asemenea, a cerut obligarea autorităţii publice pârâte, să-i prelungească viza de şedere comercială în România, precum şi suspendarea efectelor vizei de ieşire, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că se află în România, din anul 1990, fiind beneficiarul unei vize comerciale, în calitate de asociat la SC C.I. SRL Bucureşti. Împreună cu soţia sa, S.J., având aceeaşi cetăţenie, deţine 100% din capitalul social al societăţii.
A precizat că la ultima solicitare de prelungire a vizei, cererea i-a fost respinsă, deşi a făcut dovada, cu înscrisuri oficiale, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în acest sens, de Legea nr. 123/2001 şi HG nr. 476/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 412 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data depunerii cererii de prelungire a vizei comerciale, reclamantul nu îndeplinea cerinţele legale, respectiv cele stabilite de art. 27 alin. (1) lit. e) şi art. 29 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001 şi nici cele prevăzute de art. 43 din OUG nr. 194/2002.
Pe de altă parte, R.C. nu a invocat în şedinţă publică, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din ordonanţa guvernamentală mai sus menţionată, iar instanţa nu putea pune în discuţia părţilor, o asemenea excepţie.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării actului administrativ, Curtea a apreciat că nu a fost demonstrată existenţa unor motive temeinic justificate şi nici iminenţa producerii unei pagube care să justifice măsura solicitată de cetăţeanul sirian.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul R.C.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a nesocotit dreptul său la apărare, prin respingerea cererii pentru încuviinţarea probei cu bilanţul contabil al firmei la care este asociat, pentru anul 2002.
Că, concludenţa mijlocului de probaţiune rezulta din dezbateri şi conţinutul său atestă fără echivoc, faptul că rezultatele financiare obţinute sunt suficiente pentru a oferi resursele necesare întreţinerii întregii familii.
Curtea de apel nu a ţinut seama nici măcar de actele depuse în dosarul cauzei şi a considerat în mod greşit, că trebuie avute în vedere datele financiare de la data de 30 iunie 2003.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Din probele cu acte administrate în cauză, rezultă că reclamantul R.C. se afla în România, din anul 1990, ca beneficiar al unei vize comerciale şi în calitate de acţionar în cadrul SC C.I. SRL Bucureşti.
El este proprietarul unui apartament situat în municipiul Bucureşti şi căsătorit cu S.J., de asemenea, cetăţean sirian, iar din căsătoria lor s-au născut 4 copii, dintre care 3 în România.
Formularele de raportare contabilă la 30 iunie 2002, anexate în dosar, prezentau situaţia activelor şi capitalurilor proprii, dar în raport cu acestea, prin avocatul său, reclamantul a cerut instanţei, la termenul din 27 martie 2003, încuviinţarea probei cu înscrisuri, anume bilanţul contabil al societăţii, din 31 iunie 2002 şi copia balanţelor contabile pentru calculul veniturilor asociaţilor.
Deşi utilitatea şi concludenţa acelor probe rezultă din conţinutul acţiunii şi dezbateri, instanţa a respins cererea, apreciind în mod eronat că înscrisurile invocate nu sunt necesare pentru soluţionarea litigiului.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a încălcat dreptul reclamantului, la apărare şi a pronunţat o soluţie, de natură a-l prejudicia grav.
În recurs, R.C. a ataşat în dosar, ca acte noi, xerocopii după situaţiile financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2001, certificatul constatator nr. 154240 din 10 iulie 2003, eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice eliberat de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 2 Bucureşti, la 14 iulie 2003.
Coroborând aceste înscrisuri, cu probele administrate în faţa primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că reclamantul îndeplineşte cerinţele art. 29 lit. a) din HG nr. 476/2001, pentru a cere şi obţine, din nou, prelungirea vizei de şedere comercială în România.
Concluzia se impune, de vreme ce s-a dovedit că rezultatele favorabile înregistrate de societatea comercială, atât la data depunerii cererii de prelungire, cât şi ulterior, au asigurat reclamantului şi soţiei sale, venituri superioare cuantumului de 500 dolari SUA pentru fiecare asociat.
Neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 82 din OUG nr. 194/2002, menţionată în sentinţă, nu constituie temei pentru respingerea acţiunii.
Esenţială rămâne însă, împrejurarea că în cauză există elemente suficiente, cu care s-a demonstrat faptul că rezultatele financiare ale societăţii comerciale sunt îndestulătoare pentru a oferi reclamantului şi întregii sale familii, mijloacele de întreţinere necesare.
Ţinând seama de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa, în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Pe cale de consecinţă, se va dispune anularea vizei de ieşire din ţară, emisă la 16 ianuarie 2002, de către Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei, precum şi obligarea pârâtului, să prelungească reclamantului, viza de şedere comercială în România.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.C. împotriva sentinţei civile nr. 412 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul R.C.
Anulează viza de ieşire din ţară nr. 1547899 din 16 ianuarie 2002, emisă de Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi obligă pe pârât, să prelungească reclamantului, viza de şedere comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7326/2004. Contencios. Anularea certificatului... | ICCJ. Decizia nr. 7341/2004. Contencios. Refuz punere la... → |
|---|
