ICCJ. Decizia nr. 7353/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7353/2004
Dosar nr. 2119/2003
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta F. Maramureş a chemat în judecată în calitate de pârât, Guvernul României, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a HG nr. 934/2002, în ceea ce priveşte Anexa nr. 68, nr. crt. 52, privind imobilul Complex Comercial, plus grădină de vară, plus magazie lemne, precum şi Anexa nr. 62, nr. crt. 24, 25, 26 şi 27, privind imobilele clădiri - Magazin Slătioara, Magazin Glod, Magazin Strâmtura şi Magazin Suşani din comuna Strâmtura.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată, sunt proprietatea cooperativei, şi nu proprietatea statului, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public.
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa civilă nr. 338/2003, a admis acţiunea şi a dispus anularea HG nr. 934/2002, în ceea ce priveşte imobilele din comuna Strâmtura, cu nr. crt. 24 Magazin Slătioara; nr. crt. 25 Magazin Glod; nr. crt. 26, Magazin Strâmtura; nr. crt. 27, Magazin Suşani din Anexa nr. 62; imobilele din comuna Vadu Izei, cu nr. crt. 52 Complex Comercial, plus grădină de vară, plus magazie de lemne, cuprinse în Anexa nr. 68 la această hotărâre. A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice, în interesul Guvernului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că toate bunurile ce fac obiectul acţiunii, se află în proprietatea extratabulară a reclamantei şi că ele nu au făcut niciodată obiectul proprietăţii publice a autorităţii administrative locale. S-a reţinut, de asemeni şi faptul că bunurile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparţin domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una din categoriile bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 203/1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Guvernul României.
În motivarea recursului, recurentul-pârât a susţinut că:
- greşit a reţinut instanţa, că intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, deoarece aceasta nu a făcut dovada proprietăţii asupra imobilelor în discuţie, aceasta fiind eventual constructor de bună credinţă.
- poziţiile din anexa contestată au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local, hotărâre ce nu a fost atacată.
- hotărârea Guvernului atacată nu are efect constituit de drept de proprietate, ci doar de atestare a regimului juridic.
- greşit a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice.
Analizând recursul formulat, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că înainte de 1989, alături de proprietatea socialistă de stat, ca formă a fostei proprietăţi socialiste, exista proprietatea cooperatistă, în cadrul căreia se susţinea că socializarea mijloacelor de producţie se realiza la scara fiecărei cooperative în parte.
Cooperativele, ca persoane juridice erau titularele acestui drept, opozabile erga omnes, deci inclusiv statului, asupra bunurilor din patrimoniul lor.
În măsura în care, după 1990, cooperativele nu s-au desfiinţat, pe căile prevăzute de lege sau în fapt, ele au rămas titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor, terenuri, construcţii, mijloace fixe etc., şi nici un alt subiect de drept, oricare ar fi el, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exerciţiul acestui drept.
Sub acest aspect, susţinerea recurentului, în sensul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată ca atare.
Este evident că emiterea unui act normativ, în speţă o hotărâre de guvern, prin care bunurile proprietatea cooperativelor sunt evidenţiate, ca fiind proprietatea publică a statului, reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce presupune justificarea interesului în promovarea unei acţiuni, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Nu se poate susţine că intimatele-recurente ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate, pentru că lor le-a fost încălcat un drept existent; a le pretinde acest lucru, ar însemna o inversare a sarcinii probei dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în speţa dedusă judecăţii nu este vorba despre o acţiune în revendicare.
Independent de acest aspect, Curtea urmează a reţine şi faptul că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăţi, nu a fost aplicabil în cauza de faţă.
Cât priveşte susţinerea recurentului, în sensul că aceste cooperative ar fi constructori de bună credinţă, pe terenuri proprietate publică, şi nu proprietare a construcţiilor realizate pe aceste terenuri, este complet greşită şi lipsită de suport legal.
Într-adevăr, raporturile dintre proprietarul terenului şi constructorul care realizează construcţii pe acel teren (art. 494 C. civ.), ţin de situaţii de fapt, în cadrul cărora constructorul realizează o construcţie pe terenul altei persoane, ştiind sau nu, deci fiind de rea, respectiv bună-credinţă, că nu este proprietarul acelui teren.
În speţă însă, chiar în ipoteza în care ar fi fost vorba despre ridicarea unor construcţii de către cooperative, pe terenuri proprietate de stat (la acea vreme proprietate socialistă de stat), aceasta s-a făcut pe temeiul unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost constituit un drept de folosinţă în folosul cooperativelor, asupra acelor terenuri, iar cooperativele au dobândit un drept de proprietate asupra construcţiilor astfel realizate, drept opozabil erga omnes, inclusiv statului.
Aşa fiind, o eventuală evidenţiere în inventarele unităţilor administrativ-teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului, nu este nicicum de natură a pune în discuţie, dreptul de proprietate al cooperativelor, asupra construcţiilor ridicate de ele pe acele terenuri.
Din acest punct de vedere rămâne fără efect, şi eventuala neînscriere a lor în cărţile funciare, deoarece este vorba despre drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor.
Totodată, Curtea reţine că problema pusă în discuţie în cauza de faţă, nu este aceea de simplă „atestare", ca luare în evidenţă a unor bunuri proprietate publică, ci este o problemă de regim juridic al bunurilor în discuţie. Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel cum acesta este dat de dispoziţiile Constituţiei republicate şi cele ale Legii nr. 213/1998, (inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile), şi altul este cel al bunurilor, proprietatea cooperativelor, care după schimbările social-economice din ţara noastră, deşi drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât cel de drept comun, specific proprietăţii private.
Recurentul-pârât a mai susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice, în interesul Guvernului.
Această susţinere urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor procedurale [art. 49 alin. (3) C. proc. civ.], cererea de intervenţie accesorie urmează aceeaşi soartă a părţii în favoarea căreia a fost făcută.
Or, acţiunea împotriva Guvernului fiind admisă, poziţia Guvernului fiind de pârât şi cererea accesorie făcută în favoarea acestuia trebuia respinsă.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 338 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7346/2004. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 7355/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... → |
|---|
