ICCJ. Decizia nr. 7846/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Ș.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 8835 din 8 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a reținut în mod greșit, că fiind născută în perioada refugiului părinților săi, în urma Dictatului de la Viena din 1940, nu beneficiază de prevederile actului normativ menționat.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 91 din 17 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8835 din 8 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș și a obligat pârâta să emită reclamantei, o nouă decizie, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinților săi, din motive etnice, dobândind același statut cu cel al părinților.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu era nici măcar concepută la data strămutării părinților săi, deoarece, în conformitate cu dispozițiile Codului familiei, perioada de concepție a copilului este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi dinaintea nașterii. Recurenta a susținut că reclamanta s-a născut "la aproximativ 600 zile după refugiul părinților săi și, prin urmare, nu poate beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorilor din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7826/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7921/2004. Contencios → |
|---|
