ICCJ. Decizia nr. 7729/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7729/2004
Dosar nr. 1021/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.T., în contradictoriu cu Casa de Pensii a judeţului Maramureş, a solicitat anularea hotărârii nr. 1495 din 28 august 2003, emisă de pârâtă şi obligarea ei, la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind născut în perioada de refugiu a părinţilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1491 din 9 decembrie 2003, a admis acţiunea, reţinând că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică; de acest regim beneficiază şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, el având acelaşi statut, ca aceştia.
Considerând hotărârea, nelegală, pârâta a declarat recurs, arătând că reclamantul la data refugiului părinţilor, nu era născut, astfel că nu se poate reţine schimbarea domiciliului în urma persecuţiilor etnice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi data retrocedării pământului românesc.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 1494 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7727/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7736/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|