ICCJ. Decizia nr. 7821/2004. Contencios.. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7821/2004
Dosar nr. 6043/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.S., în nume propriu şi în calitate de administrator al SC S. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie, seria D nr. 0113759 din 30 octombrie 2002, încheiat de comisarii Gărzii Financiare Centrale, exonerarea de plata amenzii, în sumă de 1.500.000.000 lei, precum şi anularea dispoziţiei de confiscare a sumei de 405.192.179 lei.
În motivare, contestatorul a arătat că, în mod greşit organele de control ale Gărzii Financiare Centrale au dispus amendarea sa, în calitate de persoană fizică, încălcând prevederile art. 27 alin. (2) din OUG nr. 158/2001 şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002, care menţionează expres că, „pentru contravenţiile din art. 56 alin. (1) ale actului normativ menţionat, sancţiunea se aplică agentului economic, şi nu persoanelor fizice", cum s-a dispus în cauză. În plus, sancţiunea contravenţională şi măsura confiscării, sunt nelegale, deoarece SC S. SRL nu are calitatea de comerciant en-gros şi nici nu a comercializat carburanţi auto în acest sistem, astfel încât nu avea obligaţia de a utiliza documentele fiscale speciale prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002, privind regimul accizelor. Aşa fiind, organul de control, în mod greşit a reţinut în sarcina sa, comiterea contravenţiei prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. m) din OUG nr. 158/2001, conform căruia: „constituie contravenţie, neutilizarea documentelor fiscale speciale" şi se sancţionează cu amenda prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol.
Prin sentinţa nr. 78 din 26 februarie 2003, Judecătoria Măcin a admis contestaţia şi a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie seria D nr. 0113759 din 30 octombrie 2002, exonerându-l pe administratorul SC S. SRL, de plata amenzii în cuantum de 1,5 miliarde lei şi înlăturând măsura confiscării sumei de 405.192.179 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că livrările de carburanţi nu s-au făcut de către societate, în regim en-gros, ci prin pompa staţiei, astfel încât aceasta nu avea obligaţia utilizării facturilor fiscale speciale, prevăzute de art. 26 alin. (2) şi art. 32 pct. 1 din OUG nr. 158/2001, aprobată, cu modificările prevăzute de Legea nr. 523/2002, privind regimul accizelor. Ca atare, s-a apreciat că, reţinerea în sarcina contestatoarei, a contravenţiei prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. m) din OUG nr. 158/2001, apare ca nelegală.
Hotărârea instanţei de fond a fost modificată prin Decizia nr. 364 din 23 mai 2003 a Tribunalului Tulcea, care, admiţând recursul Gărzii Financiare Centrale, a casat sentinţa atacată, în totalitate şi a respins contestaţia, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că petenta a comercializat cantităţi mari de motorină, specifice operaţiunilor în regim en-gros, care exclud vânzarea prin pompe, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din OUG nr. 158/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 523/2002, în sensul întocmirii facturilor fiscale cu regim special.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, Decizia fiind şi vădit netemeinică.
S-a precizat că au fost încălcate dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 523/2002 şi ale art. 56 alin. (2) din OUG nr. 158/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 523/2002, privind regimul accizelor.
În cuprinsul recursului în anulare s-a arătat în esenţă că nu a fost săvârşită contravenţia prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. m) din OUG nr. 158/2001, deoarece vânzările nu s-au făcut en-gros şi nu erau necesare facturi fiscale speciale, impuse de Legea nr. 523/2002.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în anulare, Curtea constată că acesta este fondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că la data de 30 octombrie 2002, comisarii Gărzii Financiare Centrale au verificat activitatea comercială a SC S. SRL, reţinând că, în perioada 16 august 2002 - 29 octombrie 2002, aceasta a comercializat carburanţi auto, în regim en-gros, către diverşi agenţi economici, fără a utiliza facturile fiscale speciale, impuse de OUG nr. 158/2001, privind regimul accizelor. În acest sens, organele de control au stabilit că societatea menţionată a efectuat vânzări de carburanţi, fără facturi fiscale speciale, în valoare totală de 405.192.179 lei, motiv pentru care i-a aplicat 1,5 miliarde lei amendă şi a dispus confiscarea sumei, anterior menţionată.
Din cuprinsul notei de constatare, care a stat la baza emiterii procesului-verbal supus controlului de legalitate, rezultă, „seria, numărul facturii fiscale, societatea pentru care a fost emisă, cantitatea de combustibil şi valoarea", iar din declaraţiile reprezentanţilor societăţilor, menţionate în această notă, reiese că, „nu au achiziţionat în regim en-gros, ci cu amănuntul". Aceeaşi stare de fapt, este confirmată şi de depoziţiile martorilor audiaţi, care au menţionat că „livrarea de combustibil s-a făcut numai prin pompele de alimentare, nu şi direct din cisterne sau bazine, în alte cisterne". În raport cu aceste aspecte, argumentul organului de control, însuşit de către instanţa de recurs, conform căruia „vânzarea unor cantităţi mari de carburanţi, către diverşi beneficiari, ar reprezenta, în sine, o operaţiune en-gros, pentru care se impunea a fi întocmite facturi fiscale speciale, conform prevederilor Legii nr. 523/2002, este eronat.
Conform fişelor de magazie, emise către beneficiari, livrările de combustibil - motorină sau benzină, se făceau în cantităţi cuprinse între 400 şi 800 litri, indicându-se numărul maşinii, societatea căreia îi aparţinea şi şoferul care se prezenta la pompa de benzină, pentru alimentare. Aceste date confirmă că maşinile alimentate aveau capacitate mare, deoarece erau rabe, dafuri şi îşi alimentau rezervoarele chiar şi cu 800 litri combustibil. Din aceleaşi documente, din declaraţiile casierei şi vânzătorului de la staţia P., aparţinând contestatoarei, reiese că în cursul unei zile veneau mai multe maşini ale aceleiaşi firme, pentru a alimenta, iar ulterior, pe baza acestor evidenţe se întocmea factura fiscală, pe care beneficiarul o achita cu filă CEC sau ordin de plată. Prin urmare, chiar dacă maşinile alimentate aveau capacitate mare, această împrejurare nu se încadrează în sistemul de livrare en-gros, cum greşit au reţinut organele de control. Probatoriul administrat a dovedit, aşa cum am învederat, că livrarea de combustibil s-a făcut, numai din pompele staţiei, în rezervoarele autovehiculelor, aparţinând societăţilor, pe care organele de control le-a menţionat în nota de constatare, ca fiind beneficiare ale acestei mărfi, şi nu din cisterne sau bazine, în alte cisterne, pentru a concluziona că s-a realizat o vânzare en-gros. În sprijinul acestor argumente vine şi faptul că, totalul cantităţilor de combustibil din fişele de magazie, livrate în cursul unei luni, corespunde cantităţii facturate, ceea ce demonstrează că nu s-a vândut în sistem en-gros, ci se emitea o factură societăţii beneficiare, în care erau consemnate cantităţile de combustibil, cu care fuseseră alimentate autovehiculele sale, precum şi suma de achitat.
Aşadar, societatea comercială nu a comercializat combustibil auto în sistem en-gros, comercializarea combustibilului făcându-se cu amănuntul şi nu a săvârşit contravenţia prevăzută de dispoziţiile art. 56 alin. (2) lit. m) din OUG nr. 158/2001, neavând obligaţia de a utiliza facturi fiscale speciale în cazul comercializării cu amănuntul.
Pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi admis. Decizia nr. 364/2003 a Tribunalului Tulcea va fi casată în partea referitoare la admiterea recursului Gărzii Financiare - Comisariatul General, împotriva sentinţei civile nr. 78/2003 a Judecătoriei Măcin. Acest recurs va fi respins şi celelalte dispoziţii ale deciziei vor fi menţinute, deoarece în mod corect a fost respins recursul reclamantului, ca fiind lipsit de interes. Pe cale de consecinţă, sentinţa civilă nr. 78/2003 a Judecătoriei Măcin va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 364 din 23 mai 2003 a Tribunalului Tulcea.
Casează Decizia atacată şi respinge recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinţei nr. 78/2003 a Judecătoriei Măcin.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, precum şi sentinţa atacată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7813/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... | ICCJ. Decizia nr. 7853/2004. Contencios → |
|---|
