ICCJ. Decizia nr. 7853/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7853/2004
Dosar nr. 3612/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.V., Ţ.G. şi Ţ.M. (ultimele două, în calitate de succesoare în drepturi ale defunctei I.E.) au chemat în judecată Guvernul României şi R.A. A.P.P.S., solicitând să se dispună anularea parţială a HG nr. 533/2002, în care la poziţia nr. 712 din Anexa nr. 4, a fost trecut imobilul din Bucureşti, str. P., care le aparţine.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin sentinţa civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat că imobilul menţionat mai sus, a trecut fără titlu, în proprietatea statului şi pe cale de consecinţă, s-a dispus restituirea lui, către actualii proprietari. Totodată, aceştia au procedat la intabularea dreptului de proprietate, fapt atestat de încheierea nr. 8371 din 9 august 2000, a aceleiaşi instanţe de judecată.
Cu toate acestea, în Anexa nr. 4 a hotărârii guvernamentale, supusă controlului jurisdicţional, la poziţia nr. 712, imobilul apare trecut în administrarea pârâtei secunde.
Având în vedere că actul administrativ le nesocoteşte dreptul de proprietate, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, pentru apărarea acestui drept s-au adresat organului emitent, cu o contestaţie, la care însă, nu au primit nici un răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 101 din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
De asemenea, a obligat pe pârâţi, să plătească reclamantelor, suma de 37.000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că din probele cu înscrisuri administrate, rezultă fără echivoc vătămarea reclamantelor, în dreptul de proprietate asupra bunului imobil, care nu le-a fost contestat de către Ambasada Braziliei, în calitatea sa de chiriaş, în baza unui contract de închiriere valabil. Pe de altă parte, s-a argumentat că OUG nr. 32/2002, privind comasarea prin absorbţie a R.A. L., de către R.A. A.P.P.S., nu poate fi reţinută ca temei legal a HG nr. 533/2002, iar la data publicării acesteia şi a HG nr. 240/2001, dreptul reclamantelor fusese recunoscut cu autoritate de lucru judecat şi a devenit opozabil terţilor, inclusiv celor doi pârâţi.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Guvernul României şi R.A. A.P.P.S.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantelor, care nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului în discuţie.
Hotărârea judecătorească invocată în acţiune, a fost pronunţată în contradictoriu cu un nonproprietar, respectiv, o persoană care nu a avut calitatea de administrator şi pentru acest motiv, ea nu poate fi opusă recurenţilor.
Cu alte cuvinte, faţă de aceştia, sentinţa civilă nu a produs nici un efect juridic şi deci, ea nu putea constitui temei pentru admiterea acţiunii.
Recursurile sunt nefondate.
Aşa cum corect a reţinut curtea de apel, sentinţa civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, a statuat cu autoritatea lucrului judecat, că imobilul situat în Bucureşti, strada P., a fost preluat de stat, fără titlu.
O asemenea constatare este de natură a confirma dreptul de proprietate al reclamantelor, dobândit pe cale succesorală şi cu titlu de donaţie asupra imobilului. Dreptul a existat în întreaga perioadă care s-a scurs de la data ocupării lui abuzive de către stat, în anul 1950 şi până în prezent.
Intabularea dreptului de proprietate, pe numele reclamantelor, efectuată prin încheierile nr. 5477 din 26 mai 2000 şi nr. 8271 din 9 august 2000, pronunţate de aceeaşi instanţă, a conferit opozabilitate ergo omnes, dreptului respectiv.
Prin urmare, din moment ce prin acţiunea formulată, se contestă legalitatea hotărârii guvernamentale, în partea privitoare la bunul imobil şi se invocă vătămarea dreptului de proprietate recunoscut reclamantelor, în procesul civil, acestea din urmă au legitimare procesuală activă în prezentul litigiu de contencios administrativ, astfel cum judicios a stabilit prima instanţă.
Referirile făcute de ambii recurenţi, în legătură cu hotărârile guvernamentale, având ca obiect transformarea, organizarea şi funcţionarea regiilor autonome, succesoare în drepturi ale fostului Oficiu de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, respectiv L., sunt lipsite de relevanţă în speţă, de vreme ce prin toate aceste acte juridice, nu s-a dispus şi transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, din patrimoniul municipiului Bucureşti, în cel al regiilor autonome sau al statului, prin Ministerul Finanţelor Publice.
De altfel, este semnificativ faptul că prin scrisoarea adresată la 28 februarie 2000, Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantelor, recomandând Ambasadei Republicii Federative a Braziliei la Bucureşti, care ocupă efectiv clădirea, să perfecteze, cât mai curând posibil contractul de închiriere cu adevăraţii proprietari ai imobilului.
Apreciind aşadar, că HG nr. 533/2002, nesocoteşte grav dreptul de proprietate al celor trei reclamante, asupra bunului imobil şi că sunt îndeplinite în cauză, cerinţele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în mod corect curtea de apel a admis acţiunea.
În consecinţă şi în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursurile declarate de pârâţi.
În baza dispoziţiilor art. 274 din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatei-reclamante D.V., suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial.
Văzând şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de R.A. A.P.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 101 din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat; obligă pe recurenţi, să plătească intimatei D.V., cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7821/2004. Contencios.. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 7854/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
