ICCJ. Decizia nr. 7854/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P. proces-verbal şi hotărâre A.F.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7854/2004
Dosar nr. 5638/2003
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 aprilie 2001, SC A. SRL Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 2 Bucureşti, să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 367 din 27 martie 2001 (pct. 1), emisă de primul pârât, a hotărârii nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de pârâta secundă, precum şi a procesului-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiaşi autorităţi publice, ca nelegale.
De asemenea, a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul statului, a sumei de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, calculat ca urmare a:
- nedeductibilităţii sumei de 176.288.927 lei, cu titlu de pierdere pe anul 1998;
- neacceptării sumei de 600.000.000 lei, cu care a fost reîntregit profitul impozabil pe anul 1998, din cheltuielile anului 1999;
- neimpozitării sumei de 1.766.477.265 lei, reprezentând diferenţe favorabile de curs valutar;
- nedeductibilităţii sumei de 198.543.931 lei, reprezentând materiale de construcţii folosite pentru realizarea investiţiei;
- nedeductibilităţii sumei de 49.300.000 lei, reprezentând salariile persoanelor angajate pe bază de convenţii civile care lucrează pentru realizarea investiţiei;
- nedeductibilităţii sumei de 3.335.177 lei, reprezentând cheltuieli cu energia electrică, înregistrate pe baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice;
- nedeductibilităţii sumei de 44.806.299 lei, reprezentând cheltuieli cu telefoanele, evidenţiate în contabilitate, în baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice;
- nedeductibilităţii sumei de 46.688.271 lei, reprezentând diverse cheltuieli înregistrate pe baza facturilor emise pe numele persoanelor fizice;
- nedeductibilităţii sumei de 661.375.683 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare în străinătate ale asociatului unic şi ale persoanelor angajate pe bază de convenţie de prestări servicii;
- neevidenţierii pe venituri a sumei de 60.927.250 lei, cu titlu de dobânzi aferente disponibilităţilor în valută.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a mai cerut exonerarea sa, de obligaţia de plată la buget, a sumei de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999.
În motivarea acţiunii, societatea comercială a arătat că în perioada supusă controlului financiar nu a realizat venituri din încasări sau alte surse, ci doar din dobânzi bancare, în sumă de 60.000.000 lei, cu care se diminuează o parte din pierderi şi ca atare, impozitul pe profit nu poate fi legal datorat.
Reclamanta a precizat că îşi menţine şi motivele din obiecţiunile formulate la procesul-verbal de control. Că, suma de 175.288.927 lei este menţionată eronat în actele a căror anulare a cerut-o, pentru că în anul 1998, societatea nu a realizat profit impozabil şi cu toate acestea a virat în plus, suma de 285.623.987 lei.
În legătură cu suma de 600.000.000 lei, a arătat că aceasta nu influenţează venitul impozabil, de vreme ce nu a existat venit.
Pe de altă parte, din suma de 1.766.477.265 lei, reprezentând diferenţe favorabile de curs valutar, suma de 21.778.569 lei a mai fost impozitată în cursul anului 1999, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 300.301 din 7 aprilie 1999, iar suma de 1.036.623 lei a fost considerată la data controlului, ca neimpozabilă.
Pentru suma de 708.378.073 lei, menţionată şi în contestaţie, nu există o bază legală de calcul, pretinsa creanţă fiind stabilită în mod artificial, de către inspectori.
Referitor la sumele de 198.543.931 lei, reprezentând valoarea unor materiale de construcţii şi respectiv, de 49.300.000 lei, reprezentând salariile plătite persoanelor angajate cu convenţii civile, s-a arătat că în realitate, ele reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.
Organele financiare nu i-au recunoscut unele drepturi legale, ce derivă din actele juridice încheiate de societate, cu privire la consumul de energie electrică, convorbirile telefonice şi alte cheltuieli.
Cu privire la sumele de 661.375.683 lei şi 57.058.105 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare ale administratorului şi ale altor angajaţi, a arătat că acestea sunt deductibile fiscal, în baza art. 1 din HG nr. 518/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 1662 din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 430 din 4 februarie 2003, a admis recursul declarat de SC A. SRL Bucureşti şi a casat sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
S-a considerat că probele administrate nu erau concludente şi că pentru stabilirea corectă a stării de fapt şi a temeiniciei susţinerilor contradictorii formulate de părţi, se impune efectuarea unei noi expertize de specialitate, care să răspundă clar, precis, obiectivelor stabilite de instanţă şi eventual, a unei expertize tehnice care să răspundă tuturor aspectelor legate de realizarea investiţiei, de către reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1792 din 30 octombrie 2003, a respins din nou acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suma de 727.687.257 lei, reprezentând impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente de 203.446.047 lei, calculate pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, sunt legal datorate de către agentul economic, care a scăzut din profitul impozabil, suma de 175.288.927 lei, reprezentând pierderi pe anul 1998.
Este vorba de pierderi constând din cheltuieli nedeductibile fiscal, constatate prin actul de control anterior (din 7 aprilie 1999), încheiat de Administraţia Financiară a sectorului 2 Bucureşti.
Concluziile în sens contrar ale expertului contabil, numit în fond după casare, au fost înlăturate, iar în privinţa sumei de 600.000.000 lei, reprezentând cheltuiala cu provizioanele pentru investiţii nerealizate pe anul 1998, s-a motivat că nu a fost dublu impozitată şi organul de control a reîntregit cu ea, cheltuielile societăţii, înregistrând-o legal în contul de cheltuieli.
Referitor la suma de 1.036.320.623 lei, reprezentând diferenţe de curs aferente disponibilităţilor în valută, s-a apreciat că potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, aceste diferenţe se înregistrează în contabilitate, ca venituri sau cheltuieli, după caz, iar diferenţele favorabile de curs valutar se evidenţiază la venituri şi sunt impozabile conform art. 4 alin. (1) din OG nr. 70/1994, republicată, în vigoare la data controlului.
Cât priveşte sumele de 198.543.931 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii, de 49.300.000 lei, reprezentând salariile persoanelor angajate pe bază de convenţii civile şi sumele reprezentând cheltuieli cu energia electrică şi telefoane, Curtea a motivat, de asemenea, că nu sunt deductibile fiscal, întrucât ele nu se încadrează în prevederile ordonanţei guvernamentale mai sus menţionate, ci reprezintă, pe de o parte, cheltuieli de investiţii, iar pe de altă parte, cheltuieli nedovedite de reclamantă, cu documente justificative.
O concluzie similară a fost reţinută în legătură cu suma de 661.375.608 lei, reprezentând cheltuielile cu deplasările în străinătate ale asociatului unic şi ale personalului angajat cu convenţie civilă, precizându-se că nu s-au depus în dosar, acte - contract de muncă sau contracte de prestări de servicii din care să rezulte fără echivoc, necesitatea acelor deplasări.
În sfârşit, referitor la suma de 60.927.250 lei, reprezentând dobânzi aferente disponibilităţilor în valută, s-a arătat că aceasta nu a fost evidenţiată de reclamantă, la capitolul venituri, conform art. 4 din OG nr. 70/1994, republicată şi în acest mod s-a diminuat indirect profitul impozabil şi implicit, impozitul pe profit datorat legal la bugetul de stat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta SC A. SRL Bucureşti.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a înlăturat nejustificat şi fără o motivare corespunzătoare, constatările expertului contabil numit în cauză, după casarea primei sentinţe, care au confirmat justeţea apărărilor sale, în privinţa sumelor de 721.687.257 lei, şi respectiv, de 203.446.047 lei.
Totodată, au fost ignorate îndrumările date de instanţa superioară, în legătură cu nelegalitatea controlului fiscal, de reverificare a unei perioade care făcuse anterior, obiectul altui control (procesul-verbal nr. 300301/1999).
Răspunsurile detaliate ale expertului, privind fiecare obligaţie bugetară în parte, nu au făcut obiectul unei analize din partea instanţei, deşi părţile nu au formulat nici un fel de obiecţiuni şi opiniile exprimate erau de natură a elucida sub toate aspectele, litigiul financiar.
Recursul este fondat.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare, de către expertul Ş.C., cu participarea consilierului expert V.I., rezultă în adevăr, că la data de 31 decembrie 1999, reclamanta SC A. SRL Bucureşti a înregistrat o pierdere fiscală de 332.623.987 lei.
Pe perioada supusă controlului financiar, societatea nu a realizat profit, fiind pe pierdere, iar impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente perioadei 1 martie 1999 – 30 martie 2000, au fost calculate incorect de către organul de control, care nu a luat în considerare cheltuieli ce îndeplinesc condiţiile legale de înregistrare în contabilitate.
Experţii au precizat că provizioanele, în sumă de 600.000.000 lei, reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, potrivit legii şi celelalte sume de bani, menţionate în Decizia nr. 367/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, au fost calculate eronat, de către organul de control.
Aceste concluzii neechivoce ale experţilor contabili nu au fost combătute de autorităţile publice pârâte, prin alte mijloace de probaţiune concludente. De asemenea, nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză ale cărui constatări ample se coroborează cu alte elemente probatorii, ignorate total de către curtea de apel.
Este vorba de menţiunea făcută în considerentele deciziei nr. 367/2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, în calitatea sa de autoritate administrativ-jurisdicţională, conform căreia, în perioada 1 martie - 31 decembrie 1999, societatea comercială reclamantă nu a realizat venituri din export şi nici din alte venituri.
În al doilea rând, instanţa de fond nu a analizat câtuşi de puţin, referatul întocmit de N.T., şeful serviciului control fiscal 2 în cadrul Direcţiei de Control Fiscal al D.G.F.M. Bucureşti, avizat de către directorul general adjunct V.S., care a propus la data de 10 decembrie 2001, admiterea în totalitate a contestaţiei depuse de societatea comercială, sub nr. 42101 din 20 iulie 2001.
În fine, prezintă relevanţă şi împrejurarea că opiniile exprimate în ultimul raport de expertiză contabilă, potrivit cărora, reclamanta a încheiat anul financiar 1999, cu pierdere, nu contrazic concluziile la care a ajuns anterior, expertul V.I.
Ori, este evident că, înregistrând o pierdere, societatea comercială nu datorează impozitul pe profit la bugetul de stat şi prin urmare, nici majorările de întârziere aferente acestui impozit.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, din care rezultă nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei recurate, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă, va fi modificată sentinţa primei instanţe şi în fond, admisă acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Va fi anulată în parte, Decizia nr. 367 din 27 martie 2001 (dispoziţia de la pct. 1), emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, hotărârea nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de pârâta Administraţia Financiară a sectorului 2 Bucureşti, precum şi procesul-verbal nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiaşi autorităţi publice, în ceea ce priveşte sumele de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999 şi de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente acelui impozit.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâţii vor fi obligaţi să plătească reclamantei, suma de 30.722.000 lei, cheltuieli de judecată, pentru toate instanţele, reprezentând onorarii avocaţiale, onorarii de expert, taxe judiciare de timbru şi timbru judiciar, justificate cu înscrisurile anexate în dosare.
Văzând şi dispoziţiile art. 315 din acelaşi cod, art. 4 din OG nr. 70/1994, republicată, cele conţinute în HG nr. 518/1995, art. 4 şi 15 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1792 din 30 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea reclamantei SC A. SRL Bucureşti.
Anulează în parte Decizia nr. 367 din 27 martie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice (pct. 1), hotărârea nr. 264 din 27 noiembrie 2000, emisă de Administraţia Financiară a sectorului 2 Bucureşti şi procesul-verbal de control nr. 328007 din 3 noiembrie 2000, încheiat de inspectori ai aceleiaşi pârâte, în ceea ce priveşte sumele de 721.687.257 lei, reprezentând impozit pe profit, pe perioada 1 martie - 31 decembrie 1999 şi de 203.446.047 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.
Obligă pe pârâţi, să plătească reclamantei, suma de 30.722.000 lei, cheltuieli de judecată pentru toate instanţele.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7853/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7856/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
