ICCJ. Decizia nr. 7842/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 25 august 2003, reclamantul P.R. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, anularea, ca nelegală, a următoarelor acte:
- deciziile nr. 1194 din 25 iulie 2003, nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, toate emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și
- nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat ca pârâta Direcția Generală a Vămilor să fie obligată la respectarea reîncadrării sale în funcția publică, stabilită prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, prin care, pe baza punctajului obținut, a fost reîncadrat în conformitate cu prevederile și pe baza procedurilor stabilite prin art. XVI și XVII din Legea 161/2003.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, deși inițial procedura de reîncadrare a sa, ca funcționar public, a fost legal efectuată, după data emiterii deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, la presiunea Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici, a emis acte, cu încălcarea legislației, luând măsura anulării tuturor reîncadrărilor efectuate în sistemul vamal. în plus, s-a procedat la efectuarea unei noi încadrări, respectiv la 14 august 2003, după data limită stabilită de lege, fără a se mai ține seama de criteriile stabilite prin lege și procedând la o omologare pe orizontală a funcțiilor deținute anterior, în lipsa indicării unui temei legal pentru revocarea primei reîncadrări.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1744 din 28 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a anulat deciziile nr. 1194 din 25 iulie 2003, nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, toate emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor.
Totodată, a fost anulată și nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, emisă de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fiind obligată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (fostă Direcția Generală a Vămilor), să respecte reîncadrarea reclamantului în funcția publică, stabilită prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor reglementări referitoare la funcționarii publici, prevede termene și obligații precise în sarcina autorităților și instituțiilor publice, în îndeplinirea anumitor dispoziții, imperativ stipulate și nicidecum nu conține simple recomandări, cu caracter pur orientativ.
Astfel fiind, s-a apreciat că reîncadrarea reclamantului în funcția de inspector principal, efectuată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, producătoare de efecte de la aceeași dată, este cea legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Deciziile ulterioare sunt nelegale, întrucât, pe de o parte, stabilesc criterii suplimentare pentru reîncadrarea funcționarilor publici, după împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 161/2003, iar pe de alta, nu cuprind motivele de legalitate sau de oportunitate pe care s-au întemeiat, încălcând și principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, în condițiile în care, fiind emise ulterior datei de 15 iulie 2003, prevăd totuși reîncadrarea reclamantului, în funcția publică, cu începere de la 15 iulie 2003.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., întrucât cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, ca și pentru a fi schimbat natura actului juridic dedus judecății.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ca fiind inadmisibil.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța a dispus și anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întrucât aceasta nu poate fi asimilată unui act administrativ și astfel, greșit s-a respins prin încheiere interlocutorie, excepția de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de recurentă pe parcursul soluționării în fond a cauzei.
S-a arătat că, de altfel, chiar motivarea instanței pe acest aspect, este contradictorie, câtă vreme respectiva notă de constatare este calificată ca simplu act premergător, și nu ca act administrativ de autoritate. Drept urmare, recurenta apreciază că instanța a schimbat natura juridică a notei de constatare, apreciind în mod greșit că un act premergător este susceptibil de a produce vătămarea unui drept recunoscut de lege.
în fine, recurenta a mai criticat hotărârea instanței, și pentru a fi calificat termenul de 15 iulie 2003, cuprins în Legea nr. 161/2003, ca fiind un termen obligatoriu, de decădere, deși în opinia recurentei, acest termen are în mod evident caracter de recomandare, câtă vreme în lege nu sunt prevăzute nici un fel de sancțiuni în cazul nerespectării acestuia.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor recurentei și în raport cu probele administrate, dar și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța soluționând o acțiune în contencios administrativ, de tipul celei de față, este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
în cauza de față, cum bine a reținut și instanța de fond, nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, are în mod evident caracterul unui act premergător, câtă vreme a stat la baza și a servit ca temei al emiterii deciziilor atacate pe calea contenciosului administrativ, de reclamantul P.R., după cum bine se poate observa din chiar cuprinsul deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003, nr. 1194 din 25 iulie 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, care toate, în preambul, fac trimitere expresă la respectiva notă de constatare.
Așadar, instanța de fond având deplină competență în a se pronunța asupra legalității deciziilor menționate, astfel după cum a fost învestită, a avut deplin temei legal să se pronunțe și cu privire la legalitatea actelor premergătoare ce au stat la baza emiterii acestora, astfel că toate criticile recurentei pe acest aspect apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Nefondate sunt susținerile recurentei, și cu privire la natura termenului legal, de 15 iulie 2003, prevăzut de Legea nr. 161/2003, termen care nu are și nu poate avea caracter de recomandare, fiind un termen cu caracter imperativ, în condițiile în care scopul legiuitorului, prin reglementarea emisă, a fost acela de a consacra și consolida principiul stabilității în exercitarea funcției publice, instituit inițial prin Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura un serviciu public profesionist și eficient, care să funcționeze în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
Prin urmare, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, judicios și amplu motivată, iar criticile aduse de recurentă, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul declarat de recurenta Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7921/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6035/2004. Contencios → |
|---|
