ICCJ. Decizia nr. 7929/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 septembrie 2003, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, anularea, ca nelegală, a următoarelor acte:
- deciziile nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și
- nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, emisă de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și adresa nr. 46984 din 15 august 2003, a Direcției Generale a Vămilor.
Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat ca pârâta Direcția Generală a Vămilor să fie obligată la menținerea și respectarea reîncadrării sale în funcția publică, stabilită prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, prin care, în baza punctajului obținut, a fost reîncadrat în conformitate cu prevederile și pe baza procedurilor stabilite prin art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că potrivit Legii nr. 161/2003, prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003 a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor, a fost reîncadrat, pe baza punctajului obținut, în funcția de consilier, însă ulterior, la presiunea Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici, pârâtele au luat măsura anulării tuturor reîncadrărilor efectuate în sistemul vamal, peste termenul de 15 iulie 2003 impus de lege și fără a se ține seama de criteriile, de asemenea, stabilite prin lege. Astfel, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de inspector principal, reîncadrare care a încălcat principiul neretroactivității legilor, s-a făcut după data limită stabilită imperativ de lege, iar comunicarea revocării este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1890 din 12 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată și, totodată, a respins și excepția inadmisibilității capătului de cerere, referitor la anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, emisă de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, invocată de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că urmare a notei de constatare încheiată la 25 iulie 2003, de către Directorul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, s-au revizuit reîncadrările funcționarilor publici din Direcția Generală a Vămilor și în baza unor punctaje corecte, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de inspector principal. S-a mai reținut că termenul limită de 15 iulie 2003, nu este un termen de decădere, ci de recomandare, iar susținerea referitoare la existența dispozițiilor cu caracter retroactiv în cuprinsul deciziilor nr. 1264 și nr. 1265 din 14 august 2003, nu poate fi reținută, căci reîncadrarea corectă a funcționarilor publici, trebuie făcută, tot cu data de 15 iulie 2003, potrivit Legii nr. 161/2003.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamantul R.L., criticând-o pentru lipsă de temei legal, pentru a fi fost dată cu aplicarea greșită a legii și întrucât cuprinde motive contradictorii, invocându-se ca temei al motivelor de recurs, prevederile de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs se critică faptul că instanța a considerat că simpla existență a notei de constatare din 25 iulie 2003, îi conferă acesteia, caracter de legalitate, astfel că reîncadrările ulterioare, efectuate prin deciziile nr. 1264/2003 și, respectiv, nr. 1265/2003 au fost la rândul lor, considerate ca legale, deși conțineau criterii și proceduri contrare Legii nr. 161/2003.
S-a mai arătat că de fapt, instanța nici nu a motivat și nici nu a indicat considerentele pentru care a apreciat că nu este încălcat principiul neretroactivității actelor juridice, prin emiterea unor decizii la data de 14 august 2003, care prevăd, însă, că funcționarii publici din cadrul Direcției Generale a Vămilor sunt reîncadrați în funcțiile publice de conducere și execuție, cu începere de la 15 iulie 2003.
în fine, recurentul a criticat hotărârea pronunțată, și pentru modul în care a fost calificat termenul de 15 iulie 2003, ca termen de recomandare, deși pe parcursul motivării se precizează că acesta ar fi un termen limită, indicând că soluția pronunțată în cauza sa, este singulară, dosare similare ale colegilor săi, fiind soluționate favorabil prin anularea deciziilor atacate, dar și a notei de constatare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor recurentei, ca și în raport cu probele administrate, dar și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor reglementări, referitoare la funcționarii publici, prevede termene și obligații în sarcina autorităților și instituțiilor publice, în îndeplinirea anumitor dispoziții, termene care fiind, însă, expres stipulate, au caracter imperativ și nicidecum caracter de recomandare.
Așa fiind, termenul de 15 iulie 2003, prevăzut ca termen limită pentru reîncadrarea și a reclamantului-recurent, a fost respectat, numai prin emiterea deciziei nr. 1162 din 15 iulie, de către Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și prin care recurentul a fost reîncadrat în funcția publică de consilier superior.
Celelalte două decizii sunt nelegale, întrucât, pe de o parte, stabilesc criterii suplimentare pentru reîncadrarea funcționarilor publici, iar pe de alta, fiind emise la data de 14 august 2003 și prevăzând totuși că reîncadrarea operează de la 15 iulie 2003, încalcă, evident, principiul neretroactivității actelor administrative producătoare de efecte juridice.
Este de reținut și împrejurarea că cele două decizii, care revocă practic decizia anterioară de reîncadrare, nu cuprind motivele de legalitate sau de oportunitate pe care s-au întemeiat, apărând, astfel, ca o simplă manifestare discreționară a autorității publice pârâte, exercitată după data de 15 iulie 2003 și practic justificată numai prin nota de constatare nr. 43254/2003, care, însă, nu are caracterele unui act normativ și nu poate avea prevalență față de lege.
Având în vedere toate aceste considerațiuni, înalta Curte a admis recursul de față, a casat hotărârea primei instanțe și în fond, a admis acțiunea reclamantului, în sensul anulării, pentru nelegalitate, a deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1265 din 14 august 2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, precum și a notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ca act premergător ce a stat la baza emiterii acestora.
Totodată, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (fostă Direcția Generală a Vămilor) a fost obligată să respecte reîncadrarea reclamantului-recurent, în funcția publică, prin prima decizie emisă, nr. 1162 din 15 iulie 2003, care este legală și conformă cu prevederile art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7925/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7068/2004. contencios → |
|---|
