ICCJ. Decizia nr. 7996/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2004, pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând instanței, ca aceasta să fie obligată prin hotărâre judecătorească, la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului, prin modul în care s-a efectuat redistribuirea sa din funcția publică deținută anterior, prejudiciu estimat provizoriu la suma de 34.200.000 lei.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată în drept, pe prevederile art. 998 și 999 C. civ., iar în cuprinsul cererii s-a arătat că pârâta, în urma reducerii postului de consilier juridic ocupat de reclamant, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, a manifestat pasivitate, iar ulterior, în cursul operațiunii de redistribuire a sa pe alte posturi vacante existente, i-a produs însemnate prejudicii morale.
Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 5591 din 5 iulie 2004, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici și reținând, pe de o parte, că Agenția Națională a Funcționarilor Publici este organizată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, iar pe de alta, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Totodată s-a făcut referire și la dispozițiile art. 92 din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care cauzele având ca obiect litigii de muncă în care una dintre părți are calitatea de funcționar public, sunt în prezent de competența instanțelor de contencios administrativ.
Curtea de Apel București, primind cauza, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, având în vedere obiectul cauzei, respectiv solicitarea de daune morale, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ. și motivat de faptul că, atât din acțiunea principală, cât și din precizările ulterioare, nu a rezultat că daunele morale solicitate ar fi aferente unui litigiu de muncă existent între părți.
Drept urmare, prin sentința civilă nr. 1760 din 21 septembrie 2004, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.I. și pe pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul prevederilor art. 20 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se pronunța prin regulator de competență.
Sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competentă, potrivit art. 22 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că Judecătoria sectorului 3 București este instanța competentă a soluționa cauza de față, pentru următoarele considerațiuni.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecata a pârâtei Agenția Națională a Funcționarilor Publici, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată, rezultă că reclamantul P.I. solicită acordarea de daune morale, invocând prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 998-999 C. civ.
Nu rezultă din actele și lucrările dosarului, că daunele morale solicitate izvorăsc dintr-un litigiu de muncă existent între părți, după cum nu rezultă nici existența vreunui alt temei contractual pentru posibila angajarea a răspunderii Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
înalta Curte a reținut că natura litigiului inițiat de reclamant, nu este administrativă, nefiind întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, întrucât în cauză, reclamantul nu invocă nici existența unui act administrativ vătămător și nici un refuz nejustificat, abuziv al unei autorități administrative, de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege
Astfel fiind, și referirile la dispozițiile Legii nr. 188/1999, sunt irelevante, câtă vreme simpla calitate a părților implicate în aceasta cauză, nu poate atrage automat competența instanței de contencios administrativ, după cum în mod corect a reținut și secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.
în consecință, constatându-se că în primă instanță competența soluționării acțiunii reclamantului P.I., revine Judecătoriei sectorului 3 București, ca instanță de drept comun, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea acestei instanțe, căreia i s-a trimis dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8192/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7987/2004. Contencios → |
|---|
