ICCJ. Decizia nr. 7925/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 10 din 27 februarie 2003, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Caraș-Severin, a fost admisă contestația formulată de D.V., împotriva deciziei de imputare nr. 348 din 1 martie 2002, emisă de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin și s-a dispus anularea, ca nelegală, a acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Colegiul jurisdicțional a reținut că decizia de imputare nr. 348 din 1 martie 2002, a fost emisă de un organ necompetent, respectiv de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, în condițiile în care contestatoarea D.V. a fost numită atât în funcția sa, de director, cât și în cea de consilier AI 1, de Directorul general, respectiv de președintele, secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor București, astfel că această din urmă autoritate trebuia să emită decizia de imputare, prin care să se impute contestatoarei, pagubele cauzate, conform prevederilor art. 107 C. muncii.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României, prin decizia nr. 337 din 23 mai 2003, a respins recursul jurisdicțional, formulat de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, ca nefondat, reținând că în mod corect, Colegiul jurisdicțional a anulat decizia de imputare nr. 348 din 1 martie 2002, ca nelegală, întrucât prejudiciul care i-a fost imputat contestatoarei, s-a produs în perioada ianuarie - martie 2001, când aceasta îndeplinea funcția de director al Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, în care fusese numită de Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, această din urmă autoritate fiind îndreptățită, potrivit prevederilor Codului muncii, să emită decizia de imputare.
împotriva deciziei, secția jurisdicțională a Curții de Conturi, în termen legal, în conformitate cu prevederile art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, și cu respectarea condițiilor impuse de art. 301 și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a declarat recurs, Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitându-se desființarea în totalitate a deciziilor pronunțate, cu consecința trimiterii cauzei, la instanța competentă, pentru judecarea fondului pricinii.
Printr-un prim motiv de recurs, se arată că la data la care Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin a luat măsura emiterii deciziei de imputare, contestatoarea nu mai îndeplinea funcția de conducere în care fusese numită și care, în opinia celor două instanțe, i-ar fi conferit "imunitate", de a fi sancționată de actuala conducere a recurentei, ce avea răspunderea exclusivă pentru gestionarea fondurilor instituției, la data la care au fost constatate prejudiciile reale produse.
S-a arătat că în mod cu totul surprinzător, ambele instanțe au ignorat această împrejurare, produsă la 1 noiembrie 2001, când a avut loc eliberarea contestatoarei din funcția publică de execuție de consilier AI 1, după cum nici nu au conferit valoarea juridică cuvenită mențiunilor exprese cuprinse în raportul întocmit cu privire la controlul efectuat la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, în care se propune emiterea deciziei de imputare față de contestatoarea D.V.
Cum acest raport a fost aprobat de Secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, rezultă că a fost implicit însușită de această autoritate, și măsura emiterii deciziei de imputare, ceea ce, în opinia recurentei, valorează complinirea lipsei formei solemne, ca viciu evidențiat de ambele hotărâri anterior pronunțate.
în fine, se mai susține de către recurentă, că instanțele nu au avut în vedere împrejurarea că în cauza de față nu își găsesc aplicarea prevederile Codului muncii, ci ale legii speciale, respectiv ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în care, în art. 78, se menționează că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice, a unui ordin sau a unei dispoziții.
Examinând recursul formulat de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, prin prisma criticilor invocate și a susținerilor făcute și în raport cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.
Din cuprinsul deciziei de imputare nr. 348 din 1 martie 2002, emisă de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, rezultă în mod neîndoielnic, că se impută contestatoarei D.D., suma de 4.724.964 lei (contravaloare convorbiri telefonice), pentru o pagubă produsă în perioada ianuarie 2001 - martie 2001, în care contestatoarea deținea funcția de director Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin și din care a fost schimbată abia la 1 noiembrie 2001, când a devenit consilier AI 1.
Atât ordinul de numire al contestatoarei în funcția de director al Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, cât și cel de numire în funcția de execuție de Consilier I 1, au fost semnate de Secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Potrivit art. 107 alin. (1) vechiul C. muncii, în vigoare la data emiterii deciziei de imputare nr. 348/2002 și aplicabilă acesteia, în situația de excepție, în care plata unor despăgubiri revine chiar conducătorului unității sau altor persoane încadrate, decizia de imputare se emite de organul ierarhic superior.
Astfel cum în mod constant s-a statuat și în jurisprudența dezvoltată în interpretarea și aplicarea acestei prevederi legale, în stabilirea competenței organului abilitat să emită decizia de imputare, determinantă este funcția avută de contestator, la momentul producerii prejudiciului, și nu cea deținută la momentul emiterii deciziei de imputare.
Este de menționat că organul ierarhic superior acționează în numele unității prejudiciate, în baza mandatului conferit și prevăzut de lege și întrucât are calitatea de angajator, potrivit textului de lege indicat, are și competența de a pune în mișcare răspunderea materială a persoanei pe care a încadrat-o în muncă.
Față de cele menționate, rezultă că în mod corect instanțele au reținut că decizia de imputare a fost emisă de un organ necompetent, viciu ce atrage nulitatea ei.
Nici cea de-a doua critică a recurentei, referitoare la valoarea juridică a aprobării de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a raportului ce conținea propunerea de emitere a deciziei de imputare, nu poate fi primită, câtă vreme prevederile textului legal deja citat sunt clare, în sensul că decizia de imputare, ca act producător de efecte juridice, sub sancțiunea nulității, trebuie semnat de organul competent, semnătura sau aprobarea altor documente neputând avea valoarea și nici produce efectele unei decizii de imputare.
în fine, nici critica privind actul normativ aplicabil deciziei de imputare emisă nelegal, de un organ necompetent, nu poate fi primită, câtă vreme în chiar cuprinsul deciziei se menționează expres că aceasta a fost emisă în temeiul art. 102, 105, 107 și 108 C. muncii, în raport cu care s-au stabilit și drepturile și termenele de contestare.
în consecință, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar criticile, nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de recurenta Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8049/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7929/2004. contencios → |
|---|
