ICCJ. Decizia nr. 7976/2004. Contencios. Anulare act control finanaciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7976/2004
Dosar nr. 1750/2003
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial la 28 noiembrie 2001, pe rolul Tribunalului Bihor, ulterior declinată, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Oradea, conform sentinţei nr. 373 din 28 noiembrie 2002, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, solicitând anularea în parte a procesului-verbal nr. 270, încheiat de pârâtă, la 12 septembrie 2001.
Prin precizări şi completări ulterioare ale acţiunii sale, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi, a Direcţiei de Control Fiscal Bihor şi, respectiv, a Ministerului Finanţelor Publice, indicând faptul că înţelege să solicite şi anularea deciziei nr. 1956 din 30 noiembrie 2001, emisă de acest minister, ca şi, în parte a procesului-verbal din 12 septembrie 2001, prin care a fost obligată să înregistreze în contabilitate şi să plătească suma de 421.917.960 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente.
Reclamanta a mai solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea către ea, a sumei de 319.080.220 lei reţinută în urma controlului efectuat în cursul anului 2001, pe motiv că ar fi datorată cu titlu de impozit pe profit şi majorări pentru provizioanele în valută constituite pentru trei societăţi cu care a avut relaţii comerciale.
În ceea ce priveşte obligaţia de plată stabilită în sarcina reclamantei, cu titlu de impozit pe dividende şi majorări de întârziere, reclamanta a arătat că această obligaţie este aferentă unui contract de cumpărare acţiuni încheiat cu P.A.S. M., care a achiziţionat acţiuni de la reclamantă, în baza Legii nr. 77/1994, potrivit cu care, dividendele aferente acţiunilor deţinute în condiţiile acestei legi, sunt, însă, neimpozabile pe perioada achitării ratelor.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 136 din 27 martie 2003, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâţi şi a admis în parte, acţiunea precizată a reclamantei. A fost parţial anulată Decizia nr. 1956 din 30 noiembrie 2001 a Ministerului de Finanţe, ca şi procesul-verbal de control din 12 septembrie 2001, până la concurenţa sumelor de 97.847.506 lei, impozit pe profit şi 397.946.531 lei, majorări de întârziere calculate la 30 septembrie 1999.
În fine, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus restituirea în favoarea reclamantei, a sumelor de 100.563.980 lei, impozit pe profit aferent provizioanelor şi majorări de întârziere aferente, 80.482.910 lei, majorări de întârziere şi 39.658.954 lei, impozit pe dividende, sume achitate de reclamantă, deşi nedatorat.
În termen legal a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu, ca şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând sentinţa pronunţată, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie conform art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare, instanţei de fond.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat nulitatea absolută a expertizei dispuse în cauză, conform art. 208 C. proc. civ., arătând că aceasta a fost efectuată în faţa unei instanţe necompetente, respectiv Tribunalul Bihor, într-o fază a procesului când nu era încă definitivat cadrul procesual, în sensul că nu erau formulate de către reclamantă, toate cererile completatoare şi precizatoare ale acţiunii sale iniţiale.
În plus, după cum a mai arătat recurenta, nu toate părţile în cauză, în contradictoriu cu care s-a pronunţat sentinţa curţii de apel, au fost citate în vederea efectuării expertizei, astfel că nici Direcţia Controlului Fiscal Bihor şi nici Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, care ambele au emis actele fiscale contestate, nu au avut posibilitatea de a participa la expertiză şi de a-şi expune punctele de vedere faţă de constatările expertului.
Printr-un motiv subsidiar de recurs, recurenta a criticat soluţia instanţei, şi pentru a fi exonerat pe reclamantă, de plata sumei totale de 616.811.963 lei, fără, însă, a indica şi motiva pentru care raţiuni de ordin legal a dispus o astfel de măsură.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că expertiza contabilă întocmită de expertul contabil B.L. a fost dispusă de către Tribunalul Bihor, la data de 7 martie 2002, dată la care, părţi în cauză figurau reclamanta şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
Ulterior efectuării şi depunerii acestui raport de expertiză, reclamanta a formulat cereri precizatoare ale acţiunii iniţiale, solicitând citarea în cauză în calitate de pârâţi, şi a Direcţiei Controlului Fiscal Bihor şi a Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, în raport cu faptul că şi obiectul cererii a fost extins asupra unor documente emise de aceste autorităţi.
Curtea de apel care a soluţionat cauza pe fond, urmare a declinării de competenţă de la Tribunalul Bihor, a pronunţat o hotărâre nelegală, prin faptul că şi-a fundamentat şi motivat concluziile pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 201 - 208 C. proc. civ. şi în special în ceea ce priveşte participarea părţilor la efectuarea acesteia.
În raport cu obiectul cererii precizate a reclamantei, de părţile din cauză, rezultă că raportul de expertiză efectuat numai în prezenţa şi cu citarea reclamantei şi a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, fără citarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Controlului Fiscal Bihor a fost îndeplinit conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu nerespectarea formelor şi prevederilor legale sus menţionate şi a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lui.
Faţă de cele sus-menţionate, rezultă că sunt fondate criticile recurentei vizând nulitatea raportului de expertiză, astfel că recursul de faţă se va admite şi se va dispune casarea, cu trimitere spre rejudecare, a cauzei la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării în faţa instanţei de fond urmează a se reface raportul de expertiză contabilă, cu citarea şi în prezenţa tuturor părţilor din cauza de faţă, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează această materie, acordându-se în acest fel, în mod efectiv, posibilitatea ca toate părţile implicate să îşi exercite dreptul la apărare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze şi celelalte critici formulate de recurentă, referitoare la sumele de bani cu privire la care instanţa a reţinut iniţial că nu sunt datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 136/CA - P din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7969/2004. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 7999/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
