ICCJ. Decizia nr. 7981/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 6 din 12 martie 2003, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins cererea de reexaminare cu care a fost învestită, formulată de Secția de Control Financiar Ulterior a Curții de Conturi, împotriva rezoluției de clasare în parte nr. 31304/29 D din 19 august 2002, dată cu privire la procesul-verbal de constatare nr. 4273 din 4 aprilie 2002, încheiat la SC R. SA București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Conturi a reținut că în procesul-verbal de constatare încheiat la data de 4 aprilie 2002, la SC R. SA, s-a menționat că în perioada 1999 - 2000, societatea a raportat profit, în ciuda faptului că această raportare nu corespundea realității, și drept urmare, au fost repartizate dividende către acționari, organul de control apreciind că suma de 75.004,0 mii lei plătită către A.P.A.P.S. și S.I.F. Muntenia, în aprilie 2000, reprezintă un prejudiciu ce urmează a fi acoperit de persoanele ce se fac vinovate de producerea sa.
în același proces-verbal de constatare s-a mai reținut și împrejurarea că SC R. SA nu a plătit impozit pe profit în anul 1998, în sumă de 5.129,8 mii lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 12.285,8 mii lei, urmare a includerii în cheltuielile de exploatare, a unor sume aferente achiziționării de sacoșe cu inscripția SC R. SA, sumă despre care s-a considerat că nu trebuia contabilizată la capitolul cheltuieli de reclamă și publicitate.
Prin rezoluția nr. 31554/79 D/2002, de admitere în parte a plângerii împotriva rezoluției de clasare, Procurorul financiar a dispus clasarea celor două puncte, reținând în ceea ce privește dividendele, că există posibilitatea recuperării lor, fie pe calea unei acțiuni separate, fie prin deducerea din dividendele aferente anului următor.
Referitor la plata impozitului pe profit, s-a dispus clasarea, motivat de faptul că aceasta este o înțelegere contractuală, chiar dacă din punct de vedere formal, nu a fost încheiată ca atare. Curtea de Conturi a respins ca nefondată, cererea de reexaminare a Secției de Control Financiar Ulterior, menținând, astfel, rezoluția Procurorului general financiar, motivat de faptul că exista într-adevăr posibilitatea recuperării, pe calea unei acțiuni separate, formulate în termenul legal de prescripție, a dividendelor plătite necuvenit acționarilor sau a deducerii lor din cele aferente anului următor, astfel cum este permis de lege.
Cu referire la cheltuielile efectuate pentru imprimarea unor sacoșe cu sigla SC R. SA, s-a reținut că în mod just s-a dispus clasarea, considerându-se că această operațiune s-a realizat în baza unui contract, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 36 C. com.
împotriva acestei decizii, în termen legal, în conformitate cu prevederile art. 82 și 83 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, a declarat recurs, SC R. SA, criticând hotărârea pronunțată, pentru lipsă de temei legal și pentru lipsa motivelor pe care se sprijină.
Recurenta SC R. SA a solicitat admiterea recursului și reținerea cauzei pentru judecarea în fond, în sensul obligării persoanelor ce se fac răspunzătoare de plata nedatorată a dividendelor pentru anul 1999, către acționarii A.P.A.P.S. și S.I.F. Muntenia, la acoperirea prejudiciului de 75.004.000 lei, creat, astfel, societății.
în dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a precizat că într-adevăr a făcut o plată nedatorată, dar potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, completată și modificată, persoanele care se fac vinovate de o astfel de situație sunt cenzorii, administratorul unic și directorul economic, care prin activitățile lor defectuoase au creat contextul care a determinat distribuirea de dividende fictive, acționarilor, și astfel prin plățile făcute, au creat un însemnat prejudiciu, societății.
S-a mai arătat că în mod greșit, Procurorul financiar a infirmat numai în parte rezoluția de clasare, reținând că termenul de prescripție nefiind împlinit, prejudiciul pretins nu este actual, astfel că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 97 alin. (2) din Legea 94/1992, astfel cum a fost ea modificată, în condițiile în care termenul de prescripție, care curge de la data distribuirii dividendelor, s-a împlinit.
Examinând soluția pronunțată în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu prevederile legale aplicabile în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, reținând considerațiunile în continuare expuse.
în cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 4273 din 4 aprilie 2002, încheiat la SC R. SA, s-a reținut, printre altele, că în anul 1999, societatea a raportat și evidențiat profit, deși controlul a reținut că aceste raportări au fost nereale. Drept urmare, dividendele în sumă de 75.004,0 mii lei, virate în mod nedatorat, acționarilor A.P.A.P.S. și S.I.F. Muntenia, în luna aprilie 2000, reprezintă un prejudiciu pentru societate, la care se adaugă și suma de 54.660,5 mii lei, cu titlu de foloase nerealizate, această din urmă sumă fiind calculată în timpul controlului.
Prin rezoluția Procurorului financiar, menținută ca atare și prin decizia Curții de Conturi, acest punct a fost clasat, pe considerentul că există o altă cale legală de urmat, la îndemâna societății, pentru recuperarea beneficiilor plătite necuvenit.
înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată, această soluție, reținând în primul rând, că potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 (modificată și republicată), dividendele plătite din beneficii fictive se restituie, o astfel de acțiune urmând a fi promovată de societatea ce a înregistrat prejudiciul.
Totodată, potrivit art. 67 alin. (5) din același act normativ, dreptul la acțiune privind restituirea dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
Criticile recurentei vizând greșitele constatări ale Procurorului financiar, referitoare la neîmplinirea termenului de prescripție, nu sunt fondate, câtă vreme din actele dosarului rezultă că distribuirea dividendelor fictive, corespunzătoare anului 1999, s-a făcut în aprilie 2000, iar data rezoluției de admitere în parte a plângerii, prin care s-a menținut rezoluția de clasare a acestui punct din actul de control și s-a stipulat că nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, este de 3 octombrie 2002.
Așadar, la data respectivei rezoluții, în mod corect s-a apreciat că prejudiciul nefiind actual, urmare a neîmplinirii termenului de prescripție, condițiile răspunderii instituite prin art. 97 alin. (2) din Legea 94/1992, cu modificările ulterioare, nu sunt întrunite.
Nefondată este și critica recurentei, invocată conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât considerentele la care se face referire, conțin, chiar dacă într-o formulare concisă, atât motivele de fapt, cât și cele de drept care susțin justețea hotărârii.
Astfel fiind, constatându-se că decizia atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse, nefondate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7987/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8053/2004. contencios → |
|---|
