ICCJ. Decizia nr. 8049/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Sibiu, prin sentința nr. 26 din 24 aprilie 2003, rejudecând cauza, într-un al doilea ciclu procesual, pe baza indicațiilor primite și stabilite prin decizia nr. 364 din 10 septembrie 2002, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, a admis în parte contestația formulată de numiții D.D., L.M., A.C., C.M., M.F., G.C., B.L., S.I., H.C., S.M. și SA împotriva deciziei de imputare nr. 120 din 15 septembrie 2000, emisă de S.N.P. P. SA Sibiu, dispunând anularea acesteia, pentru suma de 11.766.600 lei și menținerea acesteia, numai pentru suma de 714.000 lei, ce a fost repartizată în mod expres și distinct pe salariații contestatori sus arătați.
Pentru a pronunța această sentință, în fond după casare, instanța de fond a reținut că prin decizia de imputare nr. 120 din 15 septembrie 2000, emisă de S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu, a fost imputată suma de 12.480.600 lei, cu titlu de lipsă în gestiune, celor 13 contestatori.
întrucât pe baza rapoartelor de expertize efectuate în cauză, cu variante, s-a reținut că față de întinderea prejudiciului și gradul de vinovăție al contestatorilor, decizia de imputare poate fi menținută numai pentru suma de 714.000 lei, s-a dispus anularea acesteia, pentru diferența de valoare de 11.766.600 lei.
Prin decizia nr. 503 din 18 septembrie 2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a fost respins recursul jurisdicțional declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, împotriva sentinței nr. 26/2003, a Colegiului jurisdicțional Sibiu, criticată pentru netemeinicie, în sensul că decizia de imputare nr. 120/2000, ar fi trebuit menținută pentru suma de 11.846.800 lei, în condițiile în care prevederile Ordinului Ministerului Industriei și Comerțului nr. 321/2000, aplicate de instanța de fond, nu erau în vigoare la data producerii prejudiciului.
Din considerentele deciziei pronunțate în recursul jurisdicțional, se reține că instanța de fond în mod corect a stabilit întinderea prejudiciului și gradul de vinovăție al contestatorilor, bazându-se pe opinia experților care, față de vidul legislativ existent la momentul constatării prejudiciului și emiterii actului de imputație, au stabilit că Ordinul Ministerului Industriei și Comerțului nr. 321 din 23 octombrie 2000, reglementează în modul cel mai complet modalitatea de determinare a perisabilităților.
împotriva acestei decizii, în conformitate cu prevederile art. 82 și 83 din Legea nr. 94/1992, republicată și modificată, ca și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivul de recurs invocat și dezvoltat, recurenta a solicitat menținerea deciziei de imputare nr. 120/2000, pentru suma de 11.846.800 lei și anularea ei, numai pentru suma de 633.800 lei, motivat de faptul că instanțele în mod greșit și-au însușit o variantă a expertizei care a calculat o valoare mai mică a prejudiciului, în raport cu prevederile unui act normativ (Ordinul Ministerului Industriei și Comerțului nr. 321 din 23 octombrie 2000), ce a fost emis la o dată ulterioară datei deciziei de imputare.
Examinând criticile formulate, în raport cu probele administrate, ca și prin prisma prevederilor legale incidente în cauză, înalta Curte a apreciat că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.
Rezultă din actele dosarului, că atât instanța de fond, cât și cea de recurs jurisdicțional, constatând lipsa unei reglementări exprese la data prejudiciului și, respectiv, emiterii actului de imputație, au evidențiat, totuși, împrejurarea că apariția Ordinului nr. 321 din 23 octombrie 2000 a fost generată tocmai de problemele de fapt și de drept ridicate de modul de calcul al perisabilităților cauzate de condițiile atmosferice, astfel cum este cazul în speță.
Faptul că experții au luat în calcul, în determinarea întinderii prejudiciului, ca și a gradului de vinovăție, coeficienții care ulterior au fost prevăzuți în Ordinul nr. 321 din 23 octombrie 2000, nu semnifică în contextul cauzei, decât că s-a făcut o fundamentare științifică a lucrării întocmite, prin eliminarea sau, respectiv, diminuarea arbitrariului, ce ar fi fost perfect posibil în lipsa unei reglementări exprese și clarificatoare.
Față de cele menționate, reținând că toate criticile recurentei sunt nefondate, conform art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat în cauză de recurenta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8053/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7925/2004. contencios → |
|---|
