ICCJ. Decizia nr. 8053/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Colegiul jurisdicțional Sibiu, prin sentința nr. 35 din 11 iunie 2003, a admis în parte contestația formulată de contestatorul G.V., împotriva deciziei de imputare nr. 307 din 7 decembrie 2002, emisă de S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu, în sensul că a menținut-o numai pentru suma de 26.844.061 lei, din valoarea inițială de 45.994.775 lei.
S-a reținut de către prima instanță, că directorul sucursalei P. Sibiu a emis la data de 2 decembrie 2002, decizia de imputare nr. 307, pentru suma de 45.994.755 lei, în sarcina contestatorului G.V., gestionar la depozitul P. Sibiu, urmare a desfășurării unui inventar, care a constatat diferite cantități de produse petroliere lipsă.
întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, pe care prima instanță și l-a însușit parțial, a rezultat că prejudiciul imputabil este numai de 26.844.061 lei, a fost menținută răspunderea materială a contestatorului și, totodată, și decizia de imputare, numai în limita acestei sume.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, unitatea emitentă a deciziei de imputare, respectiv S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu, criticând-o pentru a fi validat concluziile expertului, în ceea ce privește acordarea erorii limite relative de 0,2%, pe considerentul că municipiul Sibiu se află într-o regiune submontană, când, în realitate, este situat în zonă montană.
Prin decizia nr. 525 din 23 septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat, apreciind că în mod just prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe concluziile raportului de expertiză, care fiind o lucrare științifică, se bucură de autoritate, mai cu seamă că în recursul jurisdicțional formulat nici nu s-au prezentat motive de semnificație egală care să înlăture concluziile expertului.
în conformitate cu prevederile art. 82 și 83 din Legea nr. 94/1992, în termen legal a declarat recurs împotriva hotărârilor pronunțate, S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu, susținând în esență netemeinicia hotărârilor atacate, pentru a fi acordat, conform raportului de expertiză, coeficientul numit "eroare limită relativă de 0,2%", deși acesta nu este prevăzut în Ordinul nr. 321/2000, care prevede și faptul că municipiul Sibiu se află în zonă montană, și nu în zonă submontană, astfel cum s-a reținut, de asemenea, în mod eronat, de către expert.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond menținerea deciziei de imputare emisă contestatorului G.V., pentru întreaga sumă.
Un al doilea recurs a fost formulat în cauză de către contestatorul G.V., care a criticat decizia nr. 525 din 23 martie 2003, pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că a reținut și menținut decizia de imputare, în limita sumei de 26.844.061 lei, când în mod real și efectiv, valoarea prejudiciului este de 16.691.532 lei.
Recurentul a mai arătat că expertiza efectuată în cauză, la fond, a menționat această sumă, însă instanța, în mod nemotivat, nu a luat-o în considerare.
Examinând soluțiile pronunțate în cauză, prin prisma criticilor celor două recurente și în raport cu probele administrate, ca și cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul declarat de recurenta S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu numai că a analizat în mod științific elementele pe baza cărora a fost stabilit coeficientul denumit eroarea limită relativă, dar a făcut și trimiteri la acte normative aplicabile, ca și la practicile specialiștilor în metrologie ai S.N.P. P. SA, răspunzând amplu și argumentat la toate obiecțiunile ridicate de recurentă, pe parcursul desfășurării procesului, parte din acestea fiind, de altfel, prezentele motive de recurs.
în ceea ce privește încadrarea municipiului Sibiu, în zona submontană și drept urmare, utilizarea coeficienților specifici acestei zone, în același raport de expertiză, cu completări, se indică în mod convingător că potrivit H.G. nr. 949/2002, zona montană se caracterizează prin existența unor condiții determinate de altitudini de peste 600 m, în vreme ce municipiul Sibiu, aflat la o altitudine de 430 m nu poate fi încadrat decât în zona submontană.
Față de cele menționate, se apreciază că instanțele în mod corect au validat concluziile raportului de expertiză, validare care, oricum, nu s-a făcut decât în parte, ceea ce demonstrează o dată în plus, abordarea critică a acestuia, determinându-se în mod just că prejudiciul real pentru care se menține decizia de imputare emisă contestatorului, este de 26.844.061 lei.
în consecință, constatându-se că toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat în cauză, de S.N.P. P. SA București, sucursala P. Sibiu.
Recursul declarat de recurentul G.V., a fost respins ca inadmisibil, conform art. 312 C. proc. civ., fără a mai fi analizate, așadar, criticile formulate de recurent, întrucât recursul de față a fost declarat omisso medio, respectiv fără a fi fost utilizată în prealabil, calea de atac a recursului jurisdicțional, ce a fost, de asemenea, deschisă recurentului, dar nevalorificată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7981/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8049/2004. contencios → |
|---|
