ICCJ. Decizia nr. 8328/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 23 decembrie 2003, Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1654, pronunțată la 21 octombrie 2003, de Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului declarat, casarea sentinței atacate și în fond, respingerea acțiunii, întrucât hotărârea nr. 5618 din 7 iulie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, este legală.
în motivarea recursului, recurenta a precizat că petenta C.T. nu a dovedit că potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legii, întrucât în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 ar fi avut de suferit persecuții din motive etnice.
Aceasta, întrucât din declarațiile martorilor reiese că petenta s-ar fi refugiat în iulie 1943, din Basarabia, deși este cunoscut faptul că în perioada 1941 - 1944, în acest teritoriu a fost administrație românească și, deci, nu avea de ce să se refugieze.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că la 21 octombrie 2003, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 1654, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.T., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. S-a anulat hotărârea nr. 5618/2003, emisă de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă hotărâre prin care să se constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. c).
De precizat că, reclamanta a formulat acțiune prin care a precizat că s-a născut în orașul Focșani. în 1941, tatăl ei s-a înrolat voluntar în trupele românești, să lupte pentru eliberarea Basarabiei, ajungând până la Odesa, unde a fost rănit.
Fiind reformat ca urmare a rănirii pe front, reclamanta a precizat că părinții ei s-au retras în Basarabia, în localitatea Briceni, unde tatăl ei a deschis un restaurant ce purta firma "La rănitul de la Odesa".
Odată cu retragerea trupelor germane și înaintarea frontului rusesc, pentru a nu fi uciși sau deportați în Siberia, reclamanta și părinții săi au fost obligați să fugă în 1943, lăsând tot ce aveau pe loc, stabilindu-se cu ajutorul unui centru de refugiați, la Focșani.
Reclamanta a mai precizat prin acțiune, că rudele lor care nu au fugit cu ei, au fost deportate în Siberia.
Mai mult, petenta a precizat că la momentul refugiului, administrația românească nu mai funcționa și nu mai putea să acorde protecție românilor, lăsându-i la cheremul terorii trupelor rusești.
Față de susținerile recurentei, de apărările intimatei, se constată că probatoriul administrat de instanța de fond este insuficient pentru a se stabili dacă petenta s-a refugiat din cauza persecuțiilor etnice, după cum nu este stabilită în mod exact nici perioada de refugiu.
Pe de altă parte este de analizat și dovedit și apărarea intimatei care a susținut că în momentul refugiului, administrația românească nu mai funcționa, nu mai putea acorda protecție reclamantei și familiei sale, cu atât mai mult, cu cât reclamanta a pretins că tatăl ei a luptat împotriva rușilor pentru eliberarea Bucovinei, ca voluntar, fiind chiar și rănit.
în baza art. 312 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de recurentă și a fost casată sentința, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8301/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8377/2004. contencios → |
|---|
