ICCJ. Decizia nr. 8459/2004. Contencios

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, F.T.C.C. F. Mureș, susținând interesele C.C. Brâncovenești, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 451 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

în motivarea recursului, recurenta a precizat că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat pe excepțiile de procedură ridicate de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, fără a analiza fondul cauzei.

Astfel, s-a susținut că excepția neîndeplinirii procedurii prealabile reținută de instanța de fond, ca întemeiată, a fost greșit admisă, cât timp s-a dovedit că petenta s-a adresat în termen [în raport cu apariția H.G. nr. 964/2002 (M. Of. nr. 17/ septembrie 2002)], cu plângere la Consiliul Local, la Consiliul Județean Mureș și la Prefectura județului Mureș și cum Prefectul, conform art. 130 din Legea nr. 215/2001, este numit de Guvern și este reprezentantul Guvernului în fiecare județ, s-a realizat procedura prealabilă administrativă prevăzută de lege. în acest sens a precizat recurentul, este și practica înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se, astfel, decizia nr. 95 din 23 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Cât privește formularea acțiunii, ca tardivă, recurentul a precizat că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de un an, potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

în privința excepției lipsei de calitate procesuală a F. Mureș, F. Mureș reprezintă interesele cooperativelor asociate, în fața instanțelor de judecată, astfel încât nu este necesar un mandat expres, fiind o reprezentare ce decurge din lege. Sub acest aspect se invocă art. 41 din Constituție și Legea nr. 109/1996, de organizare și funcționare a cooperației de consum.

Recurenta a precizat că bunurile în litigiu nu au făcut niciodată obiectul proprietății publice a autorității administrative locale. Mai mult, faptul de a fi înscrise fără nici un temei legal, în inventarele domeniului public al comunei, printr-o hotărâre a Consiliului local, care nu este opozabilă cooperativei, pentru că nu a fost consultată în acest sens și nu a fost comunicată hotărârea, este un abuz care în mod greșit a fost atestat prin H.G. nr. 964/2002.

S-a mai menționat prin recursul declarat că în cauză, cooperativa este proprietara imobilelor ce fac parte din patrimoniul său, au fost construite din fondurile proprii, pentru a-i servi obiectului său de activitate, calitate recunoscută și de autoritățile locale care au acceptat declarațiile de impunere și încasare a taxelor și impozitelor asupra proprietății.

Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 451 din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins acțiunea reclamantei F. Mureș împotriva Guvernului, pentru anularea Anexei nr. 2 poz. 30, 31, 32, 33 și 34 a H.G. nr. 964/2002 și constatarea dreptului de proprietate al reclamantei pentru imobilul, din anexa de mai sus, admițând, totodată, cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Administrației și Internelor.

Recursul declarat este întemeiat și va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, întrucât aceasta în mod greșit a respins acțiunea, prin admiterea excepțiilor, conform art. 115 C. proc. civ., ridicate în cauză.

Astfel, așa cum rezultă din actul aflat la poz. 5, H.G. nr. 964/2002, atacată în cauză, a fost publicată în Monitorul Oficial din 17 septembrie 2002, iar plângerea către Prefectura Mureș (reprezentanta Guvernului în teritoriu) s-a adresat conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, la 3 februarie 2003, deci în termen de un an. Deci, plângerea prealabilă administrativă a fost realizată, ca și formularea ei în termen.

Recurenta are calitate procesuală activă, așa cum rezultă din însăși legea de organizare, respectiv art. 87 din Legea nr. 109/1996, de organizare și funcționare a cooperației de consum (obiectul de activitate al F. constă, printre altele, în faptul că reprezintă interesele economice, financiare, juridice și social-culturale ale cooperativelor de consum și ale Casei teritoriale a cooperativelor de credit, în fața instituțiilor publice și a instanțelor judecătorești).

Așa fiind, conform art. 312 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la aceeași instanță, aceasta urmând a se pronunța pe fondul cauzei.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8459/2004. Contencios