ICCJ. Decizia nr. 8534/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1434 din 24 septembrie 2003, a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei SC T.I. SRL, de suspendare a executării deciziei nr. 1345 din 8 septembrie 2003, emisă de pârâta Direcția Generală a Vămilor, prin care s-a dispus încetarea valabilității autorizației de comisionar în vamă nr. 98 din 18 ianuarie 2002, cu începere de la 3 septembrie 2003, eliberată reclamantei, pentru Biroul Vamal Târguri și Expoziții.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că nu au fost îndeplinite în cauză condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, referitoare la paguba iminentă, pentru a se putea admite cererea de suspendare a executării deciziei nr. 1345/2003, în condițiile în care reclamanta are calitatea de comisionar în vamă pe lângă mai multe birouri vamale și având, astfel, posibilitatea redistribuirii personalului din biroul vamal, pentru care a fost încetată valabilitatea autorizației de comisionar, către celelalte birouri, după cum și executarea obligațiilor derivând din contractele de prestări servicii încheiate cu diferiți beneficiari, poate fi realizată în aceeași manieră.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta SC T.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța a interpretat și aplicat în mod greșit legea, respectiv dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 și nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, hotărâtoare pentru soluționarea favorabilă a cauzei.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu s-a produs o pagubă iminentă, pe considerentul că există posibilitatea redistribuirii personalului la alte birouri, deoarece o asemenea posibilitate în mod real nu există.
Scopul înființării punctului de lucru de pe lângă Biroul Vamal Târguri și Expoziții a fost tocmai acela de a degreva schema de personal de la celelalte birouri și în plus, chiar operațiunea de degrevare în acest mod implică în sine o pagubă, prin costurile pe care le presupune.
în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, recurenta a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la termenul din 24 septembrie 2003, din cuprinsul cărora rezultă că recurenta achită o chirie de peste 500 dolari SUA lunar, pentru spațiul reprezentând birouri și depozit. în condițiile în care autorizația de comisionar vamal a fost anulată pentru respectivul punct de lucru, este evident că se produce o pagubă, prin faptul că se continuă derularea contractului de închiriere și chiar dacă el va fi reziliat, proprietarul ar fi îndreptățit să solicite daune, sau să închirieze spațiul, unei alte entități, ceea ce, de asemenea, echivalează cu producerea unei pagube pentru recurentă.
în cursul soluționării recursului de față, conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a prezentat ca înscrisuri noi, copia sentinței civile nr. 1593 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care acțiunea sa de fond, în anularea deciziei nr. 1345 din 2 septembrie 2003, a fost respinsă ca inadmisibilă, ca și copia deciziei nr. 7481 din 12 octombrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care respectiva sentință a Curții de Apel București a fost casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Examinând cauza de față, prin prisma motivelor de recurs formulate, ca și în raport cu prevederile legale aplicabile, inclusiv ale art. 304 și 3041 C. proc. civ., înalta Curte a apreciat că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.
în cauza de față, instanța de fond în mod just a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale textului de lege sus invocat și în special, cele referitoare la paguba iminentă, în condițiile în care a rezultat neechivoc că activitatea desfășurată de recurentă, conform contractelor de prestări servicii depuse la dosar, poate fi continuată ca atare în celelalte puncte de lucru pe care le deține, mai cu seamă că în respectivele contracte nu este în mod restrictiv indicat un anume punct de lucru care să îndeplinească obligațiile contractuale asumate.
în plus, este de reținut că recurenta nu a produs nici o dovadă în sensul celor susținute, cum ar fi acte emanând de la partenerii de afaceri, pentru a demonstra că este în mod efectiv împiedicată să își onoreze obligațiile contractuale, simplele afirmații făcute în sensul că nu își va putea onora aceste obligații, nefiind de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
Nici cea de-a doua critică referitoare la neanalizarea de către instanță a unor înscrisuri hotărâtoare, nu este fondată.
Existența unui contract de închiriere pentru spațiul deținut de recurenta-reclamantă aferent punctului de lucru pentru care a fost anulată autorizația de comisionar vamal și în baza căruia aceasta achită lunar o sumă de bani cu titlu de chirie, nu reprezintă în sine, "o pagubă iminentă" în sensul art. 9 din Legea nr. 29/1990, câtă vreme, aflându-se în prezența unui raport contractual, reclamanta-recurentă are și va avea deschisă calea unei acțiuni de drept comun, pentru a-și valorifica eventualele pretenții împotriva proprietarului.
Față de cele sus menționate și cum în cauză nu există nici motive de casare care să fie examinate din oficiu, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta SC T.I. SRL a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8459/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8146/2004. Contencios → |
|---|
