ICCJ. Decizia nr. 8132/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5832, la 15 august 2002, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții I.Ș., în nume propriu și prin mandatar al reclamanților H.I. și T.A., precum și I.R., Ș.R., în calitate de moștenitori ai defunctelor C.C. și T.L., au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.P.A.P.S. și SC O. SA, să le constate nulitatea actelor de privatizare emise pârâtei SC O. SA, în ce privește imobilul V.T., situat în orașul Băile Olănești și să fie obligate pârâtele la restituirea în natură, iar în subsidiar, s-a solicitat obligarea la aplicarea Legii nr. 10/2001, cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent.
în motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că imobilul compus din teren și construcție, V.T., a fost dobândit de autoarele lor, sub formă de dotă la căsătoria acestora, și că acesta a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind preluat de stat, iar din anul 2000 se află în detenția pârâtei SC O. SA.
De asemenea, s-a mai susținut că potrivit procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, au notificat ambele pârâte, SC O. SA și A.P.A.P.S. și că numai pârâta SC O. SA a răspuns notificării, prin decizia nr. 18 din 7 septembrie 2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 74, pronunțată la 23 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza, în favoarea Tribunalului Vâlcea, iar acesta, prin sentința nr. 803/C din 9 iunie 2003, față de completarea de acțiune, a declinat cererea privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis pârâtei SC O. SA, de pârâtul Ministerul Turismului, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Prin aceeași hotărâre s-a disjuns capătul de cerere privind restituirea V.T., aceasta fiind înaintată, spre competentă soluționare, secției civile a Tribunalului Vâlcea.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 2050, la 2 iulie 2003, iar pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cât și a lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1618, pronunțată la 15 octombrie 2003, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată în temeiul art. 5 din Legea nr. 29/1990 și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
A admis cererea, astfel cum a fost precizată de către reclamanți, referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.08 nr. 1064 din 18 decembrie 2001 și pe cale de consecință, a dispus radierea intabulării în Cartea Funciară a Judecătoriei Vâlcea, a poziției nr. 193 din 19 iunie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii, că actul nu a fost comunicat reclamanților, că au efectuat procedura prealabilă cu ocazia disjungerii acțiunii, împrejurare ce rezultă din răspunsul emitentului actului, cu nr. 1154 din 25 septembrie 2003.
în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului invocată de acesta, instanța a considerat-o nefondată, pârâtul fiind emitentul actului atacat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții, la 31 iulie 2001, au notificat deținătorul bunului imobil teren și construcții - SC O. SA, situație în care nu au fost respectate condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și criteriile de aplicare a acestui act normativ.
De asemenea, nu s-a verificat de către emitentul actului, dacă la momentul primirii documentației pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 15/1990 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, astfel că actul este lovit de nulitate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta SC O. SA, invocând nelegalitatea.
în motivarea recursului s-a reiterat ca o primă critică, excepția inadmisibilității acțiunii peste care s-a trecut de către instanța de fond, în sensul că reclamanții nu au formulat plângere prealabilă la organul emitent, ci s-au mărginit să trimită formal și în timpul procesului o cerere la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și A.P.A.P.S., ceea ce nu echivalează cu respectarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.
De asemenea, s-a mai susținut că intimaților li s-a comunicat de 2 ori actul administrativ atacat, prima oară la 28 noiembrie 2002, în ședință publică, în dosarul nr. 5832/2002, iar a doua oară, la 20 mai 2003, iar cererea adresată Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a fost formulată în 25 august, cu mult peste termenul de decădere prevăzut de art. 5 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, recurenta a precizat că prin decizia nr. 18/2001, le-a respins intimaților, notificarea, cu mențiunea că s-a privatizat integral și că potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, aceștia se pot adresa societății implicate în privatizare - A.P.A.P.S., cu notificare, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent.
S-a mai arătat că prin caietul de sarcini și prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, A.P.A.P.S. a impus cumpărătorului O.T. SRL, care are în prezent un procent de 98% din capitalul social, printre altele și executarea unor investiții substanțial valorice pentru a reda vilele ce compun patrimoniul societății, circuitului civil, la un confort ridicat și care în mare parte s-a realizat cu credite ipotecare.
S-a mai subliniat că și alte persoane juridice și fizice au solicitat retrocedarea diverselor vile din patrimoniul SC O. SA, acțiuni respinse prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, că, de asemenea, s-a solicitat și anularea actului de privatizare, respectiv a contractului de cumpărare de acțiuni, cereri ce au fost respinse prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile.
Referitor la terenul construcției, recurenta a susținut că acesta a intrat în capitalul social conform încheierii nr. 1432 din 30 august 2002, pronunțată de Judecătorul delegat al Tribunalului Vâlcea și care a fost publicat în Monitorul Oficial și care nu a fost contestată de intimați.
împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs, și pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, invocând nelegalitatea.
în motivarea recursului s-a susținut că documentația care a stat la baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost legală, ministerul nefiind învestit cu notificare astfel că nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor Legii nr. 10/2001.
De asemenea, s-a mai susținut că în mod greșit instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, că termenul la care intimații aveau obligația să efectueze procedura prealabilă, era de 30 de zile de la data intabulării, acesta fiind un termen de decădere.
Recursurile sunt fondate.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile față de criticile formulate, a constatat că acestea sunt întemeiate și că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Rezultă că, inițial, reclamanții au solicitat anularea actelor de privatizare emise de A.P.A.P.S., pârâtei SC O. SA, învestind Tribunalul București, secția a III-a civilă, cu acțiuni în acest sens, cerere ce a fost declinată ca urmare a invocării excepției de necompetență teritorială în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, ca urmare a completării acțiunii la termenul din 26 mai 2003, prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 1064, emis la 18 decembrie 2001, de Ministerul Turismului, iar printr-un alt capăt de cerere, restituirea V.T. în temeiul Legii nr. 10/2001, a declinat competența de soluționare pentru primul capăt de cerere, în favoarea Curții de Apel București, disjungând capătul doi, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă.
Rezultă tot ca situație de fapt, că reclamanții nu au mai solicitat anularea actelor de privatizare, aceasta, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 673 din 2 septembrie 2002, de către Curtea de Apel Pitești, invocabilă, prin care s-a constatat că privatizarea SC O. SA, decisă de A.P.A.P.S., a fost legală.
în ce privește acțiunea în contencios, se constată că intimații-reclamanți au avut cunoștință de existența actului administrativ atacat, la 20 mai 2003, fiindu-le transmis de Primăria Băile Olănești, ca urmare a cererii cu nr. 2018 din 5 mai 2003, pe parcursul soluționării dosarului nr. 716/2003, împrejurare ce a determinat și modificarea acțiunii.
în acest context și față de modul în care s-a derulat procesul cu transformările de acțiuni, în raport cu actele prezentate, nu se poate pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, în sensul neatacării actului în procedură prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu atât mai mult, cu cât reclamanții au notificat SC O. SA, deținătorul imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Pe acest aspect, instanța de fond a dat o interpretare corectă, astfel că motivele formulate în cele două recursuri urmează a fi respinse.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat, însă, că soluția pronunțată este greșită în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și cu actele existente la dosar.
Rezultă că imobilul și terenul ce a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, că acesta a fost dobândit de autoarele reclamanților, sub formă de dotă, dar că la momentul naționalizării fusese vândut Casei de Asigurări Sociale, conform actului autentificat sub nr. 50959 din 5 octombrie 1945, transcris la Grefa Tribunalului Vâlcea, sub nr. 5832/2002, al Tribunalului Vâlcea și decizia nr. 673 din 2 septembrie 2002, a Curții de Apel Pitești, astfel că nu se mai afla în patrimoniul lor la data naționalizării.
în atare împrejurare, reclamanții nu și-au mai dovedit dreptul și de altfel, după cum rezultă în dosarul nr. 1975/2003, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 10/2001, și nu retrocedarea în natură.
Cenzurând documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că imobilul a fost trecut în proprietatea recurentei SC O. SA, prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 și în care statul a deținut pachetul majoritar, până în anul 2000, când l-a vândut prin licitație publică.
Valabilitatea titlului Statului în cazul preluării imobilului, privatizarea societății, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și care plasează SC O. SA, în poziția unui subcreditor de bună credință, au reprezentat argumente legale pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
în măsura în care titlul Statului nu a fost desființat, iar reclamanții-intimații au solicitat măsuri reparatorii în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 10/2001, Curtea apreciază că aceștia nu pot justifica un drept, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.
în atare împrejurare, soluția care se impunea, era aceea de respingere a acțiunii reclamanților, sens în care Curtea a dispus prin admiterea recursurilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8140/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7539/2004. Contencios → |
|---|
