ICCJ. Decizia nr. 8422/2004. Contencios. Anulare ordin de imputare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8422/2004
Dosar nr. 7260/2004
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunile conexe înregistrate la data de 24 iulie 2001 şi 7 august 2001, reclamanţii S.E., T.I., Ş.V., C.C., U.M., C.I. şi T.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Ordinului de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001, emis de Preşedintele Curţii de Conturi a României, prin care li s-a imputat suma de 479.934.844 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru nevirarea la termen a C.A.S.
Motivându-şi cererea, reclamanţii au arătat că, în mod nelegal, prin actul contestat, pârâta le-a stabilit răspunderea materială, cu toate că nu erau întrunite elementele acestei răspunderi, respectiv existenţa prejudiciului, culpa reclamanţilor şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapte şi prejudiciu. Fiind vorba despre majorări de întârziere, nu se putea considera că acestea au diminuat patrimoniul unităţii, ceea ce înseamnă că pretinsul prejudiciu nu este real şi efectiv.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 219 din 28 februarie 2002, a admis acţiunile conexe, a dispus anularea ordinului contestat şi a exonerat pe reclamanţi, de plata sumelor imputate prin acest ordin.
Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei menţionate, a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 727 din 21 februarie 2003, care a decis, totodată, casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Rejudecând în fond pricina, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1274 din 18 mai 2004, a admis acţiunile conexe, a anulat Ordinul de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001, emis de Preşedintele Curţii de Conturi şi a exonerat pe reclamanţi, de plata sumelor imputate prin ordinul menţionat, fără cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că nu se poate stabili răspunderea materială a reclamanţilor, pentru neplata la termen a unei diferenţe la C.A.S., atâta timp, cât autoritatea care gestionează această contribuţie, respectiv Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a aprobat scutirea de această diferenţă, neexistând, prin urmare, nici un prejudiciu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termen legal, pârâta Curtea de Conturi a României.
În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a respectat îndrumările date prin Decizia de casare. În ceea ce priveşte fondul cauzei, că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât, aşa cum s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 881 din 2 iulie 2001 al Corpului de control al Preşedintelui Curţii de Conturi, ca şi în actul de control nr. 977 din 30 iulie 2001, al D.G.M.P.S. Dâmboviţa, intimaţii, ca prepuşi ai Direcţiei de Control Financiar Dâmboviţa, au calculat şi virat eronat şi peste termen, sume datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, fiind, astfel, culpabili de plata majorărilor de întârziere aferente.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
În fapt, Corpul de control al Preşedintelui Curţii de Conturi a efectuat un control la Camera de Conturi Dâmboviţa.
Prin procesul-verbal nr. 881 din 2 iulie 2001, încheiat ca urmare a controlului menţionat, s-a reţinut calcularea eronată a contribuţiei cuvenite bugetului asigurărilor sociale (C.A.S.) pentru perioada 1 februarie 1999 - 28 februarie 2000.
S-a stabilit o încălcare a prevederilor OUG nr. 2/1999, în sensul că, pe perioada 1 februarie 1999 - 31 decembrie 1999, urmare a unor calcule greşite, nu a fost virată suma de 136.050.344 lei; în perioada 1 martie 2000 - 30 aprilie 2001 nu s-a virat suma de 6.818.956 lei, iar în luna aprilie 2001 s-a virat în plus, suma de 31.756.476 lei, toate sumele cu titlu de C.A.S.
Prin acelaşi act, s-a mai constatat că Direcţia de Control Financiar Dâmboviţa ar fi diminuat procentul de calcul al sumei datorate ca C.A.S., de la 30%, la 23%.
Urmare a acestor concluzii, s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 434.124.878 lei, care au fost imputate prin ordinul contestat în prezenta cauză, intimaţilor-reclamanţi, potrivit sarcinilor de serviciu şi răspunderii fiecăruia.
Aşa după cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond, după casare, ordinul de imputaţie menţionat, s-a emis eronat, întrucât prejudiciul nu este real.
Astfel, după efectuarea controlului de către Corpul de control al Preşedintelui Curţii de Conturi, unitatea a fost verificată pe aceeaşi linie, şi de către Casa de Pensii a judeţului Dâmboviţa, care a stabilit că suma datorată cu titlu de majorări de întârziere, este în realitate în cuantum de 333.219.647 lei.
Ulterior, aşa cum s-a dovedit prin adresa nr. 1170 din 31 august 2001, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a aprobat scutirea unităţii, de plata sumei mai sus specificate.
Având în vedere că autorităţile publice care gestionează fondul asigurărilor sociale de stat, au stabilit, pe de o parte, un alt cuantum al majorărilor de întârziere datorate, iar pe de altă parte, au aprobat scutirea la plata acestor majorări, pe bună dreptate s-a dispus anularea ordinului de imputaţie a sumei cu acest titlu.
Nu poate fi reţinută nici prima critică a recurentei, în sensul că instanţa nu ar fi respectat îndrumările deciziei de casare, deoarece cu ocazia rejudecării fondului, curtea de apel a dispus ca expertul contabil să răspundă la obiecţiunile pârâtei şi la întrebările reclamanţilor, la dosar existând aceste răspunsuri, aşa cum a dispus instanţa de control judiciar.
În ceea ce priveşte diferenţa dintre suma stabilită de organele de control ale Curţii de Conturi şi cele ale D.G.M.P.S. Dâmboviţa, instanţa şi-a însuşit motivat concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, în sensul că trebuie avut în vedere, ca fiind corect, punctul de vedere al autorităţii care gestionează fondul asigurărilor sociale de stat şi care a stabilit cuantumul sumei datorate la 333.219.647 lei, şi nu cel de 479.936.444 lei, reţinut în actele recurentei, diferenţa respectivă rezultând, evident, din eroarea comisă de către aceasta.
Stabilind corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi cadrul legal incident, instanţa de fond, după casare, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1274 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8421/2004. Contencios. împotriva decizie... | ICCJ. Decizia nr. 8433/2004. Contencios. Anularea... → |
|---|
