ICCJ. Decizia nr. 8802/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta O.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 4414 din 3 iunie 2004, emisă de pârâtă și să se constate că beneficiază de drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului O.I.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că împreună cu soțul său, decedat, O.I., au avut domiciliul stabil în localitatea Dita Mare, fostul județ Trei Scaune, unde soțul său era salariat la Percepția Circa II, începând cu anul 1934, până în anul 1940, când au părăsit localitatea de domiciliu, stabilindu-se în comuna Dărmănești, județul Suceava. Reclamanta a arătat că a fost obligată să părăsească localitatea, ca urmare a Dictatului de Viena.
Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 215 din 8 septembrie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ, a anulat hotărârea nr. 4414 din 30 iunie 2004 și a recunoscut reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, după defunctul O.I., drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, împreună cu soțul său O.I., au fost refugiați din motive etnice, în luna septembrie 1940 și s-au stabilit în Suceava, iar conform dispozițiilor art. 1 lit. c) și art. 3 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile instituite prin acest act normativ.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Suceava, arătând că reclamanta nu a făcut dovada calității de refugiat, ca urmare a persecuției etnice a defunctului O.I., acesta schimbându-și locul de muncă datorită evenimentelor istorice, stării de război, și nu unor persecuții etnice, în cauză nefiind incidente dispozițiile O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că soțul reclamantei, O.I., până la data de 2 septembrie 1940, a funcționat ca perceptor la Percepția nr. II Sita Mare din fostul județ Trei Scaune, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, când prin Ordinul nr. 215427 din 2 septembrie 1940, al Ministerului Finanțelor, a fost repartizat la Administrația Financiară Suceava.
Din declarațiile autentificate ale martorilor O.A. și D.E., rezultă că familia O.I. și O.E. s-au refugiat în luna septembrie 1940, din Ardealul de Nord, în comuna Dărmănești, județul Suceava, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, iar potrivit art. 3 din același act normativ, beneficiază de o indemnizație fixă, și soțul supraviețuitor al celui decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă în speța de față, persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Pe cale de consecință, instanța de fond a făcut o corectă stabilire a stării de fapt și o corectă aplicare a dispozițiilor legale, în raport cu această stare.
Nefiind îndeplinite nici unul din motivele de modificare ori casare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8806/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8803/2004. Contencios → |
|---|
