ICCJ. Decizia nr. 8884/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1036 din 12 mai 2004, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 10.612/10.056 din 20 februarie 2004, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: s-a născut la data de 4 martie 1935, în comuna Ciocâlteni, județul Orhei, din Republica Moldova, iar în luna martie 1944 s-a refugiat, cu întreaga sa familie, în comuna Celar, județul Gorj; începând cu luna august 1944, tatăl său B.D. a fost angajat ca factor poștal și cartator la Direcția Regională de Poștă București, conform adeverinței eliberate de această instituție și anexată la acțiune; în cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și în declarațiile martorilor, data refugiului a fost menționată greșit, data corectă fiind 15 martie 1944.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că, în perioada 1941 - 1944, provinciile românești Basarabia și Bucovina de Nord s-au aflat sub administrație românească, nefiind cunoscute motive care să determine refugierea populației de origine etnică română, astfel că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1628 din 1 septembrie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a anulat hotărârea nr. 10.612/10.056 din 20 februarie 2004, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile conferite de această lege.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: din dosarul cauzei rezultă că, după înregistrarea cererii de către petenta-reclamantă, comisia i-ar fi pus în vedere acesteia, să completeze dosarul, cu acte oficiale, în sensul art. 6 din Legea nr. 319/2002; reclamanta a depus diligențe și a obținut de la Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale - Direcția Județeană Gorj, certificatul nr. C 1302 din 19 mai 2004, din care rezultă că, la numărul curent 51 din registrul pe anul 1944, al evacuaților din Basarabia, este înscrisă reclamanta, cu numele de familie B. și că data evacuării întregii familii este 24 martie 1944, din localitatea de domiciliu, Ciocâlteni - Orhei, în localitatea Pojaru; certificatul arătat face dovada că pentru perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945, reclamanta se încadrează în situația prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; în ceea ce privește data acordării drepturilor, se are în vedere faptul că dovada, cu act oficial, a încadrării reclamantei în situația prevăzută la art. 1 lit. o) din Legea nr. 189/2000, s-a făcut ulterior emiterii hotărârii de către pârâtă, astfel că acordarea drepturilor se va face cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanta G.M. și pârâta Casa de Pensii a municipiului București.
Prin motivele de recurs, reclamanta G.M. a criticat sentința instanței de fond, sub aspectul datei de acordare a drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000. Recurenta susține că în condițiile în care cererea a fost depusă la comisie, la data de 4 august 2003, iar actele depuse ulterior, fac dovada că data evacuării întregii familii este 24 martie 1944, acordarea drepturilor trebuie să se facă cu data de 1 septembrie 2003, așa cum s-a acordat, prin hotărâre judecătorească, fraților săi B.V. și C.E.
Recurenta Casa de Pensii a municipiului București a criticat sentința instanței de fond, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, arătând că: argumentul instanței de fond, cum că reclamantei nu i s-a pus în vedere să completeze dosarul, nu se justifică, în condițiile în care legea precizează modul în care poate fi făcută dovada situației de refugiat; la pronunțarea sentinței, instanța a avut în vedere certificatul nr. C 1302 din 19 mai 2004, eliberat de Direcția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale, cu toate că acest document contrazice faptul istoric, și anume că, în perioada pentru care reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de refugiată, Basarabia era sub administrație românească, neexistând motive de persecuție etnică a populației de origine română.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată următoarele:
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Reclamanta G.M. a depus cererea, la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la data de 4 august 2003, prezentând ca dovadă a refugiului, declarațiile a doi martori.
La data de 15 iunie 2004, după introducerea acțiunii la instanța de fond, reclamanta a depus la dosarul cauzei, certificatul nr. C 1032 din 19 mai 2004, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Gorj, din care rezultă că la data de 24 martie 1944, reclamanta și familia sa au fost evacuate din localitatea de domiciliu, Ciocâlteni - Orhei, situată în provincia românească Basarabia, în localitatea Pojaru, județul Gorj.
După data refugiului, reclamanta, minoră fiind, a continuat să locuiască în afara zonei evacuate, situație ce rezultă din adeverința nr. 220 CD/3624 din 5 aprilie 2004, eliberată de Direcția Regională de Poștă București, prin care se atestă că în perioada august 1944 - noiembrie 1945, tatăl reclamantei a fost salariatul acestei instituții.
Susținerile recurentei-pârâte Casa de Pensii a municipiului București, cum că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000. întrucât în perioada invocată de aceasta. ca fiind perioada de refugiu, nu ar fi existat motive care să determine refugierea populației de origine etnică română, sunt nejustificate, din moment ce Prefectura județului Gorj deține în fondul său arhivistic, registrul evacuaților din provincia românească Basarabia, în anul 1944, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Direcția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale. Evacuarea, în anul 1944, a populației românești a fost determinată de înaintarea Armatei Roșii care a ocupat cele două teritorii românești.
Prin urmare, în perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945, reclamanta a avut calitatea de refugiată, iar acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, este pe deplin justificată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
în ceea ce privește data de la care se acordă drepturile compensatorii, mai precis indemnizația prevăzută la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, aceasta se face în raport cu data depunerii la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, întrucât la instanța de fond, reclamanta a făcut dovada, cu act oficial, a situației sale de refugiată, această situație fiind preexistentă cererii. Prin urmare, recursul declarat de reclamanta G.M. este întemeiat.
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta G.M. a fost admis, iar sentința instanței de fond a fost modificată, numai cu privire la data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în sensul că aceasta este data de 1 septembrie 2003.
în ceea ce privește recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, acesta a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8968/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8976/2004. Contencios → |
|---|
