ICCJ. Decizia nr. 8976/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8037/2003, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul Buzău, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, pentru anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2058 din 23 mai 2003, emisă de pârâtă.
în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta prezintă handicap gradul I, cu deficiență funcțională gravă pe termen permanent, situație atestată prin certificatul nr. 3082 din 24 septembrie 2001, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap a județului Buzău. în raport cu acest act, cu diagnosticul clinic stabilit, în mod greșit s-a considerat că reclamanta nu prezintă un grad de handicap care să necesite o protecție specială.
Prin sentința nr. 240 din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că:
Atât prin certificatul nr. 146 din 11 noiembrie 2002, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a județului Buzău, cât și prin decizia contestată s-a stabilit că reclamanta prezintă diagnosticul "cifoză dorsală inferioară după tasare T 12 vicios consolidată, parestezii membru inferior, insuficiență venoasă cronică ambele membre inferioare cu ulcer trofic". Aceste afecțiuni nu se încadrează printre afecțiunile prevăzute de Ordinul nr. 726/2002 al ministrului sănătății și familiei, la o altă concluzie neputându-se ajunge, în condițiile în care procuratorul reclamantei (fiul acesteia) a refuzat administrarea probei cu expertiza medico-legală, pentru a se verifica încadrarea în criteriile ordinului menționat, în raport cu starea actuală a reclamantei.
în termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, prin procurator B.G.
Recurenta a arătat, în esență, că instanța s-a limitat la preluarea motivelor expuse în actul contestat, fără aprofundarea actelor dosarului, actele din care rezultă că nu este necesară o expertiză medico-legală, fiind evidentă, însă, necesitatea încadrării recurentei într-un grad de handicap. în acest sens au fost amintite concluziile anchetei sociale din 25 iunie 2003 a Primăriei Săpoca, județul Buzău și adeverința medicală din 14 iulie 2003, eliberată de Dispensarul Sanitar Săpoca, potrivit cărora B.M. "este imobilizată la pat, necesită tratament și îngrijire permanentă" și "necesită însoțitor permanent".
Examinându-se cauza, prin prisma criticilor recurentei, dar și în temeiul art. 3041C. proc. civ., se reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate, aceasta fiind temeinică și legală.
Prin certificatul nr. 3082 din 24 septembrie 2001, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din județul Buzău a stabilit că B.M. se încadrează într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială - deficiență funcțională gravă, cu însoțitor, handicap permanent.
Prin Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002 au fost aprobate criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială.
în raport cu aceste noi criterii, prin certificatul nr. 146 din 11 noiembrie 2002, Comisia de Expertiză Medicală pentru Persoanele cu Handicap Buzău a respins încadrarea recurentei-reclamante într-un grad de handicap.
Acest punct de vedere a fost menținut prin decizia nr. 2058 din 23 mai 2003, ce face obiectul prezentului litigiu, stabilindu-se diagnosticul clinic pe care îl prezenta B.M. și constatându-se că aceasta nu se încadrează în Ordinul nr. 726/2002, al ministrului sănătății și familiei.
Instanța fondului a exercitat rol activ, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., punând în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză medico-legală, pentru ca în raport cu starea actuală a sănătății reclamantei să se verifice încadrarea în prevederile ordinului ministrului sănătății și familiei, mai înainte arătat.
în condițiile în care partea reclamantă nu a fost de acord cu efectuarea expertizei medico-legală, asupra acestui refuz insistându-se și prin cererea de recurs, iar instanța nu se poate substitui autorităților ce au competențe legale în acest domeniu, în mod corect, pe baza probatoriului existent la dosar, s-a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 102/1999 și cele ale Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8884/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 9003/2004. Contencios → |
|---|
