ICCJ. Decizia nr. 8937/2004. Contencios. Anulare decizii D.G.F.P. si acte control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8937/2004
Dosar nr. 5637/2003
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 martie 2003, reclamanta SC M.P. SRL, Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor), pentru Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Gara de Nord, anularea deciziilor nr. 647/2002 şi nr. 648/2002, emise de Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi a actelor de constatare nr. 1893/2002 şi nr. 1894/2002, întocmite de Biroul Vamal de Control şi Vămuire de Interior Gara de Nord, precum şi obligarea Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, să-i restituie garanţiile vamale izolate, în sumă de 92.938.372 lei şi 107.809.177 lei.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că a efectuat un import de carne, din Italia, pentru care s-a întocmit D.I.V. nr. 59325/2002 şi s-a constituit o garanţie izolată, de 110.253.998 lei.
Prin deciziile nr. 647/2002 şi nr. 648/2002, de stabilire şi determinare definitivă a valorii de vamă, s-a dispus întocmirea actelor constatatoare nr. 1893/2002 şi nr. 1894/2002 şi reţinerea celor două garanţii izolate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 1698 din 16 aprilie 2003, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de Direcţia Generală a Vămilor, pentru Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în raport cu calitatea pârâtei, de autoritate centrală şi cu prevederile art. 2 pct. c, raportate la cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 6 din Legea nr. 29/1990.
Judecând pricina, în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi a admis în parte, acţiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta, să înainteze contestaţiile formulate împotriva deciziilor nr. 647/2002 şi nr. 648/2002, spre competentă soluţionare, în calea administrativă de atac, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a atacat deciziile nr. 647/2002 şi nr. 648/2002, prin contestaţiile nr. 41643 şi nr. 41644 din 1 octombrie 2002, care nu au fost înaintate organului competent, din culpa pârâtei, autoritatea competentă să le soluţioneze fiind, potrivit art. 15 lit. b) raportat la art. 5 din OUG nr. 13/2000, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în conformitate cu prevederile HG nr. 788/2001 şi ale Legii nr. 141/1997, coroborate cu cele ale OUG nr. 13/2001, susceptibile de atac pe căile administrative prevăzute de OUG nr. 13/2001, sunt actele constatatoare întocmite de Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Interior Gara de Nord, şi nu deciziile emise de Direcţia Regională Vamală Bucureşti, acte constatatoare împotriva cărora, în fapt, intimata-reclamantă nici nu a formulat contestaţie.
Critica formulată este neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, în vigoare la acel moment, „contestaţiile care au ca obiect, sume al căror cuantum este de până la 500 milioane lei, se soluţionează de organele specializate din cadrul Direcţiei generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul, contestatorul".
Aceste dispoziţii au fost corect interpretate şi aplicate de către instanţa fondului, care a considerat, cu totul întemeiat, că cele două contestaţii formulate de către reclamantă, sunt de competenţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, în raport cu cuantumul sumei contestate şi sediul reclamantului.
Cât despre actele administrative supuse căilor de atac prevăzute de OUG nr. 13/2001, în vigoare la acel moment, nu poate fi reţinută opinia recurentei, potrivit căreia sunt susceptibile de a fi contestate numai actele constatatoare.
Astfel, prin art. 1 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de contestaţie formulată în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, ca fiind căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităţilor ori a altor sume constatate şi aplicate, precum şi altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanţelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.
Raportând dispoziţiile textului normativ mai sus citat, la situaţia speţei deduse judecăţii, se constată că în cauză, suntem în prezenţa unei astfel de contestaţii, având ca obiect măsuri luate de organele vamale, cu privire la o datorie vamală.
Din analiza contestaţiilor formulate de intimata-reclamantă, împotriva deciziilor nr. 647/2002 şi nr. 648/2002, rezultă că aceasta a înţeles să conteste atât măsura dispusă prin deciziile menţionate, cât şi sumele reţinute efectiv prin actele de constatare emise în baza acestor decizii, neavând relevanţă pentru stabilirea cadrului legal aplicabil şi a organului competent să le soluţioneze, împrejurarea strict formală că reclamanta nu a precizat expres că înţelege să conteste şi acele acte constatatoare.
Prin urmare, având în vedere cele precizate, Curtea constată că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi a dat o dezlegare legală şi temeinică pricinii cu care a fost învestită, motive pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8935/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8938/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... → |
|---|
