ICCJ. Decizia nr. 9036/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta S.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Iași, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 1332 din 29 octombrie 2003, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de refugiată, pe considerentul că refugierea nu a avut loc din teritoriul cedat: Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, ci din orașul Rădăuți, în orașul Turda.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată, nu precizează locuința de unde persoana a fost refugiată sau expulzată și unde a fost trimisă, pârâta ignorând faptul că din luna martie 1944, teritoriul din nordul țării, până la linia Pașcani - Târgu Frumos - Podul Iloaiei a fost administrat de sovietici.
Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 14/CA din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 1332 din 29 octombrie 2003 și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pe perioada martie 1944 - martie 1945, cu obligarea pârâtei să emită o decizie în acest sens.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, în condițiile în care aceasta face dovada refugierii din localitatea Rădăuți, cu extras din Tabelul nominal al evacuaților din anul 1944, a Tribunalului Rădăuți.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Iași, susținând în esență că persecuția etnică nu a fost dovedită, întrucât după terminarea războiului, reclamanta s-a întors la același domiciliu, cu recuperarea bunurilor.
Recursul este fondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena, din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
în speță, din probele administrate, rezultă că reclamanta s-a născut în România, la Suceava și nu a locuit niciodată pe teritoriul ocupat și cedat al României, precum Basarabia, Bucovina, Ardealul de Nord, Ținutul Herței sau Cadrilater, teritorii care au fost cedate prin tratate/convenții internaționale.
Refugiul reclamantei, în martie 1944, din Rădăuți, în Turda, împreună cu întreaga familie, a avut loc ca urmare a înaintării frontului sovietic, și nu ca urmare a persecuției din motive etnice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Statul român, prin reprezentanții săi, în urma ocupării de către trupele sovietice, prin înaintarea frontului, a evacuat o mare parte a populației, având drept scop protejarea ei, și nicidecum persecuția din motive etnice.
Ca atare, se constată că prin greșita reținere a stării de fapt și încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală.
Așa fiind, prin admiterea recursului declarat de pârâtă, s-a casat sentința și în fond, s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9093/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 9037/2004. contencios → |
|---|
