ICCJ. Decizia nr. 9049/2004. Contencios

Reclamantul V.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Gorj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să constate că perioada 21 iulie 1955 - 10 decembrie 1956 a fost executată în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii; să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă și pe cale de consecință, să dispună anularea hotărârii Comisiei de cadrul Casei Județene de Pensii Gorj.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 85 din 26 februarie 2004, a admis contestația formulată de reclamant, constatând că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 21 iulie 1955 - 10 decembrie 1956, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Totodată, a obligat pârâta, să acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare, dispunând anularea hotărârii Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din actele depuse de reclamant, la dosar, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioadele arătate, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002.

împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Gorj.

Recurenta a susținut, în esență, că militarii care au menționat în livret, că au satisfăcut stagiul militar în unități militare cum este cazul petiționarului, nu au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, ci aceștia au prestat activități de muncă în cadrul armatei române, situație în care nu pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Este necontestat că intimatul-reclamant și-a satisfăcut stagiul militar, în perioada 21 iulie 1955 - 10 decembrie 1956, la U.M. 03736 Gilort.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză, intimatul-reclamant V.R. și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul unei unități militare, U.M. 03736 Gilort, din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit că ar fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Astfel fiind, recursul este întemeiat și a fost admis, sentința recurată a fost casată, iar acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9049/2004. Contencios