ICCJ. Decizia nr. 9059/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta C.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 10665/10077 din 20 februarie 2003, emisă de pârâtă.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că dintr-o eroare s-a menționat greșit data refugiului familiei sale, din Basarabia, în România, aceasta datorându-se timpului îndelungat care a trecut de la acest eveniment, cât și faptului că la acea dată avea vârsta de 8 ani.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1640 din 1 septembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 10605/10077 din 20 februarie 2004, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta, să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, lit. c) și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2003, pe perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din certificatul emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Gorj, rezultă că reclamanta, împreună cu familia au fost evacuați la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni, județul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojanu, România.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând în esență că instanța a ignorat faptul că în dosarul depus la comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei. A mai susținut și că între certificatul la care se face referire și faptul că în perioada 1941 - 1944, în Basarabia și Bucovina de Nord a existat administrație românească, este o mare contradicție.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
Astfel, în art. 4 din H.G. nr. 127/2002, se stipulează că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face printre altele și cu adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții, etc.
în lipsa actelor oficiale se prevede că dovada persecuției etnice se poate face și prin declarații de martori.
în speță, din certificatul emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Gorj rezultă că reclamanta, împreună cu familia au fost evacuați la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni, județul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojaru, România.
Faptul că acest certificat a fost depus ulterior emiterii hotărârii nr. 10605/10077 din 20 februarie 2004, nu poate conduce la concluzia că reclamanta nu ar fi beneficiară a Legii nr. 189/2000, astfel că drepturile ce i se cuvin acesteia, urmează a-i fi acordate începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9047/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 9060/2004. Contencios → |
|---|
