ICCJ. Decizia nr. 910/2004. Contencios. Anulare Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 910/2004
Dosar nr. 2447/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 noiembrie 2002, T.I. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea HG nr. 855/2002, prin care autoritatea publică emitentă a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", cu datele de identificare prevăzute în anexă, în vederea realizării şi exploatării unui complex cultural-sportiv.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că această hotărâre este nelegală, deoarece suprafaţa de teren supusă concesionării, include şi terenul care i se cuvine în calitate de moştenitor legal al fostului proprietar, defunctul T.G., decedat la 25 septembrie 1964.
De asemenea, că terenul respectiv, situat în fosta stradă Povestei, nr. 56, sectorul 4, Bucureşti nu a trecut în proprietatea statului pe baza unui decret de expropriere sau a altui titlu valabil, fapt dovedit cu o serie de înscrisuri anexate în dosar.
Hotărârea guvernamentală încalcă în mod grav prevederile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, dispoziţiile art. 41 ale Constituţiei, art. 481 C. civ., art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 2 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Legea nr. 1/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 498 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că titlul legal de proprietate al statului asupra bunurilor mobile concesionate îl constituie Decretul nr. 143/1988, emis de fostul Consiliu de Stat. Că, nefiind în posesia reclamantului, acesta nu poate invoca încălcarea dreptului de proprietate şi oricum, acţiunea în revendicare formulată de către Asociaţia Foştilor proprietari din Zona Lacului Văcăreşti a fost respinsă de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994, rămasă irevocabilă.
S-a concluzionat că, având şi avizul Consiliului Legislativ nr. 970 din 23 iulie 2002, pârâtul a dispus cu privire la un teren care la data adoptării hotărârii guvernamentale, aparţinea domeniului public al statului, în baza decretului de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Fiind vorba de un bun domenial, s-au respectat dispoziţiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În sfârşit, Curtea a apreciat că normele legale invocate de reclamant nu au fost încălcate, deoarece acesta are deschisă „calea unei acţiuni separate în revendicare, în baza Legii nr. 10/2001, în măsura în care îndeplineşte condiţiile speciale ale acestui act normativ"
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul T.I.
Recurentul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu nesocotirea gravă a legii, respectiv a normelor juridice menţionate, atât în plângerea administrativă prealabilă, adresată autorităţii publice emitente, cât şi în acţiune. Că în realitate, Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988 nu a fost publicat niciodată în Buletinul Oficial şi pentru acest considerent, el este un act inexistent care nu poate produce efecte juridice.
Ca atare, Guvernul Românie a dispus de terenuri care nu aparţin statului, în baza unui titlu valabil.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul acţiunii în contencios formulată de reclamantul T.I. îl constituie cererea acestuia pentru anularea HG nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea unor bunuri din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", în vederea realizării şi exploatării unui complex cultural-sportiv.
Reclamantul a susţinut că actul administrativ de autoritate încalcă dreptul său subiectiv, de a cere şi obţine restituirea terenului care a aparţinut defunctului G.I., în baza actului de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, nr. 21086 din 16 iulie 1926.
Condiţionarea admisibilităţii unei asemenea acţiuni în contencios administrativ, de valorificarea prealabilă a dreptului pretins pe calea unei acţiuni civile în revendicare, este evident eronată şi nu justifică soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantului.
Deşi pe parcursul desfăşurării procesului, T.I. s-a apărat în mod constant, arătând că Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1998, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuţiei lucrărilor la obiectivul de investiţii „Lacul Văcăreşti", municipiul Bucureşti, nu a fost publicat în Buletinul Oficial sau Monitorul Oficial şi deci, el nu constituie un veritabil decret de expropriere, instanţa de judecată a înlăturat această apărare, fără motivare.
De asemenea, nu a examinat câtuşi de puţin, răspunsurile comunicate reclamantului de diferite autorităţi publice, care susţin afirmaţiile acestuia în legătură cu inexistenţa unui decret de expropriere pentru cauză de utilitate publică valabil şi cu caracterul litigios al dreptului de proprietate asupra terenurilor concesionate, care au aparţinut până la demolarea abuzivă a construcţiilor, unor persoane fizice.
Procedând în modul arătat şi ignorând caracterul contenciosului administrativ instituit prin Legea nr. 29/1990 [anume acele de contencios subiectiv, de plină jurisdicţie], care permite persoanei vătămate să ceară nu numai anularea actului administrativ, ci şi recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre vădit nelegală şi netemeinică.
Cât priveşte rezolvarea dată procesului civil declanşat la cererea Asociaţia Foştilor Proprietari din Zona Lacului Văcăreşti, prin sentinţa civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, argumentele Curţii sunt străine de natura pricinii şi inexacte.
Hotărârea menţionată a fost pronunţată într-un litigiu civil, de revendicare, în cadrul căruia reclamantul T.I. nu a avut calitatea de parte şi prin urmare, nici posibilitatea de a exercita, în nume propriu, căile de atac.
Rezultă, deci, că sentinţa civilă nu va putea fi opusă acestuia, cu autoritatea de lucru judecat, în litigiul de contencios administrativ, al cărui obiect îl constituie cererea reclamantului pentru anularea unui act administrativ de autoritate, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul declarat de reclamant şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
Dacă din analiza tuturor probatoriilor ce vor fi administrate, va reieşi că cerinţa de formă a publicării Decretului nr. 143/1998 nu a fost îndeplinită, actul va trebui considerat inexistent şi neproducător de efecte juridice.
Cu prilejul rejudecării pricinii, instanţa de trimitere va aprecia şi asupra necesităţii identificării, printr-o expertiză topografică a suprafeţei de teren care a aparţinut defunctului T.G., în baza actului de vânzare – cumpărare autentic din anul 1926, dar şi în raport cu datele înscrise în anexa hotărârii guvernamentale, supusă controlului jurisdicţional.
Totodată, va stabili dacă şi în ce măsură terenul respectiv a fost inclus în suprafaţa de teren mai mare, aferentă obiectivului de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", precum şi destinaţia actuală a acesteia.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 - 10 şi art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva sentinţei civile nr. 498 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 909/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... | ICCJ. Decizia nr. 911/2004. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
