ICCJ. Decizia nr. 916/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 916/2004
Dosar nr. 986/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, înregistrat sub nr. 3488/2001, reclamanta SC C. S.A. Chiscadaga a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara – Deva, solicitând în contradictoriu cu acestea, să se dispună anularea deciziei nr. 809 emisă la 30 mai 2001 şi a procesului-verbal nr. 13994 din 20 decembrie 2000, prin care au fost stabilite în sarcina sa, obligaţii fiscale în cuantum de 2.255.295.868 lei, reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente, T.V.A., şi majorări de întârziere aferente T.V.A. şi majorări de întârziere pe venit realizate de persoane juridice nerezidente.
În motivarea acţiunii s-a precizat că actele emise în faza administrativ-jurisdicţională sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greşită a OG nr. 70/1994, OG nr. 11/1996, OUG nr. 217/1999.
În legătură cu suma de 64.322.629 lei reprezentând impozit aferent veniturilor realizate de persoanele nerezidente, 64.322.029 penalităţi de întârziere şi 89.231.091 reprezentând majorări de întârziere pentru neplata în termen, s-a susţinut de către reclamantă că întrucât a achitat atât impozitul suplimentar, cât şi penalităţile la nivelul actului de control, trebuia să se aplice OUG nr. 163/2000, art. 4 şi 7, potrivit căruia majorările de întârziere se scutesc dacă debitele restante se achită până la 31 octombrie 2000, aşa cum a şi procedat.
În ce priveşte suma de 704.080 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata T.V.A. – ului aferent depăşirii cheltuielilor de protocol, reclamanta a susţinut că, de asemenea, se aplică acelaşi act normativ, deoarece a achitat în timpul controlului, suma de 78.231.091 lei.
Aceleaşi susţineri au fost făcute şi în ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, motivat pe faptul că a achitat în timpul controlului, suma de 113.117.596 lei.
În legătură cu plata impozitului pe profit în sumă de 567.410.417 lei determinat prin deducerea cheltuielilor de consultanţă, majorărilor de întârziere aferente de 5.106.794 lei şi T.V.A. aferent cheltuielilor de consultanţă în sumă de 440.068.500 lei, reclamanta a susţinut că sumele achitate în baza contractului de asistenţă în management, încheiat la 1 august 2000 cu SC H.Z. SRL, constituie o cheltuială nedeductibilă astfel că nu datorează impozit pe profit suplimentar, T.V.A. – ul şi majorări de întârziere la plata T.V.A. calculate de organele de control.
În acelaşi sens s-a susţinut că a dovedit cu contractul scris, natura serviciilor, timpul petrecut şi tarifele practicate, activitatea de consultanţă şi că interpretarea făcută de organele de control contravin OG nr. 70/1994 şi OG nr. 217/1999.
De asemenea s-a mai precizat că nu datorează impozitul pe profit suplimentar şi majorări de întârziere, precum şi T.V.A. - ul suplimentar pentru cheltuielile cu comisioanele, deoarece au fost dovedite cu documente justificative, iar realizarea furnizării serviciilor de către comisionar s-a dovedit prin însăşi realizarea tranzacţiei.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 211 pronunţată la 11 decembrie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a fost verificată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000.
Potrivit art. 15 alin. (1) din OUG nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor, pentru a beneficia de prevederile acesteia, debitorii persoane juridice aveau obligaţia să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, la organele fiscale, situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite pe feluri de impozite taxe sau alte venituri la bugetul statului.
Controlul efectuat nu s-a referit la împrejurarea dacă reclamanta beneficiază de facilităţile instituite de acest act normativ, ci la obligaţiile fiscale pe care le datorează bugetului de stat, pentru perioada verificată şi în atare situaţie, instanţa a reţinut că în mod corect Ministerul Finanţelor Publice i-a respins contestaţia reclamantei, ca lipsită de obiect, în ceea ce priveşte scutirea de plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, a majorărilor de întârziere calculate la diferenţa de T.V.A. aferentă depăşirii cheltuielilor de protocol, precum şi a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, toate aceste sume fiind achitate în timpul controlului.
Curtea a mai constatat că reclamanta nu a contestat debitele care au generat majorările de întârziere şi nici modul de calcul al acestor majorări, aceasta a susţinut doar că întrucât au fost achitate aceste debite până la 31 octombrie 2000, ea beneficiază de facilităţile prevederilor OG nr. 163/2000.
Pentru a beneficia, însă, de aceste prevederi, instanţa a reţinut că reclamanta nu a depus în termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, situaţia majorărilor şi nici nu a solicitat organelor de control să verifice dacă beneficiază de aceste facilităţi.
În ce priveşte suma de 1.122.784.425 lei, impozitul pe profit suplimentar şi majorările de întârziere aferente în sumă de 113.943.907, referitoare la cheltuielile de consultanţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 402/2002, pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, se au în vedere la calcul, numai cheltuielile care concură direct la realizarea veniturilor şi care se regăsesc în costul produselor şi serviciilor în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare.
În speţă, instanţa a reţinut că activităţile de consultanţă acordate către SC H.Z. SRL Bucureşti nu au avut legătură cu producţia de ciment, var, etc. obţinută de reclamantă, iar cheltuielile efectuate nu au fost aferente veniturilor realizate, toate aceste cheltuieli fiind deductibile.
Pentru T.V.A. - ul aferent cheltuielilor de consultanţă şi majorările de întârziere, instanţa a arătat că acestea au fost corect calculate conform prevederilor art. 18, 19, 20 şi 21 din OG nr. 17/2000 şi respectiv, HG nr. 401/2000, reţinând că acestea nu s-au reflectat în cheltuielile de producţie, de investiţie sau după caz de circulaţie, pentru a fi deductibile.
Pentru cheltuielile cu comisioanele facturate de L.B. România SA, în valoare de 2.267.107.794, instanţa a reţinut că nu au fost justificate cu documente legale, din care să rezulte claritatea serviciilor, operaţiunilor la care se referă, confirmări din partea beneficiarilor privind realitatea acestora, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Referitor la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa a reţinut că nu a fost luat în considerare, întrucât concluziile acestuia nu s-au bazat pe acte depuse de societatea reclamantă şi nu sunt justificate din punct de vedere legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C. SA, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond greşit nu a luat în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, că nu a precizat ce acte justificative nu au fost depuse şi ce acte normative au fost încălcate.
Criticile formulate s-au axat în concret pe apărările susţinute în legătură cu scutirea de plată a majorărilor de întârziere, cu privire la cheltuielile de consultanţă greşit reţinute ca fiind deductibile şi cele referitoare la comisioanele facturate de L.B. România.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, este legală şi temeinică.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea urmează să reţină că în final problemele ce s-au pus în discuţie, au fost legate de respectarea prevederilor legale referitoare la acordarea facilităţilor instituite de OUG 163/2000 şi că neîndeplinirea acestora au determinat neluarea în considerare a acestei probe.
Se constată că în mod justificat instanţa de fond nu a dat eficienţă juridică acestei probe, de vreme ce controlul efectuat şi actele dispuse în acest sens s-au referit la obligaţiile fiscale datorate de recurentă la bugetul de stat în perioada verificată, 1 ianuarie - 30 septembrie 2000.
Recurenta-intimată nu s-a conformat prevederilor art. 15 alin. (1) din OUG nr. 163/2000, de a depune situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite pe facturi de impozite, motiv pentru care, în mod justificat Ministerul de Finanţe a respins contestaţia, ca fiind lipsită de obiect pentru plata majorărilor de întârziere nerezidente (89.344.132 lei), aferente T.V.A., pentru depăşirea cheltuielilor de protocol (704.080 lei), aferentă impozitului pe profit (2.970.540 lei), sume achitate în timpul controlului.
În ce priveşte critica referitoare la impozitul pe profit, în sumă de 567.410.417 lei, aferentă cheltuielilor de consultanţă, instanţa de fond a aplicat corect art. 4 din OUG nr. 217/1999, iar în conformitate cu art. 19 din OG nr. 70/1994, republicată şi art. 13 din OG nr. 11/1996, au fost calculate majorările de întârziere.
Şi critica referitoare la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu comisioane, în sumă de 555.374.008 lei, este nefondată, recurentul nedepunând actele justificative din punctul de vedere a legii contabilităţii.
Nefiind considerate cheltuieli deductibile, nici T.V.A. - ul aferent acestora în sumă de 870.841.872, nu a putut fi dedus de instanţă din obligaţia de plată.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Deva, comuna Chiscădaga, împotriva sentinţei civile nr. 211 din 11 decembrie2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 914/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 928/2004. Contencios.. Recurs în anulare → |
|---|
