ICCJ. Decizia nr. 911/2004. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 911/2004
Dosar nr. 440/2002
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 februarie 2001, reclamanta SC R.I. SRL Constanţa a solicitat anularea dispoziţiei nr. 107/2000, emisă de D.G.F.P.C.F.S Constanţa şi a procesului-verbal de control încheiat la 7 septembrie 2000 de Administraţia Finanţelor şi Trezoreria municipiului Constanţa şi a obligaţiilor de plată stabilite prin actul de control.
În motivarea cererii s-a arătat că: suma de 195.636.168 lei, avans achitat la 28 septembrie 1999, conform contractului de leasing operaţional nr. 100383, este deductibilă fiscal în baza Legii nr. 249/1998; cheltuielile efectuate cu deplasarea administratorului societăţii în Olanda sunt deductibile în totalitate, în baza aceleiaşi legi; bonificaţiile au fost corect calculate de reclamantă, conform OUG nr. 11/1999, astfel încât nu datorează majorări de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 187/2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă în parte, cu privire la impozitul pe profit în valoare de 74.341.744 lei aferent sumei de 195.636.168 lei, pe care instanţa a apreciat-o deductibilă fiscal, în baza art. 2 din Legea nr. 249/1998. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate, reţinându-se că: în ce priveşte diurna, sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 518/1995, modificată prin HG nr. 420/1998; bonificaţiile au fost incorect calculate de reclamantă, cu nerespectarea dispoziţiilor OUG nr. 11/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 252/2001 a aceleiaşi instanţe, în baza art. 2812 C. proc. civ., s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 187/2001, în sensul că se anulează actele contestate şi pentru majorările de întârziere calculate la impozitul pe profit, în valoare de 74.341.744 lei, impozit anulat prin sentinţa civilă nr. 187/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 187/2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, au formulat recursuri în termen, reclamanta şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
În motivarea recursului reclamantei s-a arătat că: instanţa a omis să se pronunţe asupra majorărilor de întârziere de 65.609.407 lei, aferente impozitului pe profit de 74.341.744 lei, referitor la avansul de 195.636.168 lei, achitat în baza contractului de leasing; toate cheltuielile efectuate cu deplasarea în Olanda a administratorului societăţii sunt deductibile fiscal; societatea nu datorează majorări de întârziere pentru debitele pentru care a calculat bonificaţii, în temeiul OUG nr. 11/1999, întrucât culpa aparţine pârâtei, care a început controlul în prima decadă a lunii martie şi l-a finalizat la 7 septembrie 2000, cu încălcarea art. III din OUG nr. 113/1999, care a modificat art. 18 din OG nr. 70/1997.
În motivarea recursului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a precizat că dispoziţiile Legii nr. 249/1998, avute în vedere de instanţă la admiterea în parte a acţiunii, se aplică numai locatorului (părţii care livrează bunul), şi nu utilizatorului, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 40/1998.
Verificând cauza, în funcţie de motivele de recurs formulate în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoare.
Referitor la suma de 195.636.168 lei reprezentând avans achitat la data de 28 septembrie 1999, conform contractului de leasing nr. 100383 încheiat cu P. Bank AG Austria, se constată că este deductibilă fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 249/1998. Aceste dispoziţii prevăd că sunt deductibile, cheltuielile, în cazul contractului de leasing, la data efectuării lor. Textul nu face distincţie între locator şi utilizator, iar din redactarea sa nu se poate trage concluzia că se referă numai la locator, astfel cum susţine pârâta-reclamantă.
Ca atare, impozitul calculat de organele fiscale, de 74.341.744 lei pentru suma de 195.636.168 lei, nu este datorat de societate. Pe cale de consecinţă, nici majorările de întârziere aferente nu sunt datorate.
Întrucât prin hotărârea recurată, curtea de apel a omis să se pronunţe asupra acestor majorări de întârziere, prin sentinţa civilă nr. 252/2001 s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 187/2001, în baza art. 2812 C. proc. civ.
Faţă de cele mai sus reţinute, recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi primul motiv din recursul declarat de reclamantă sunt nefondate.
Referitor la cheltuiala de 10.246.200 lei reprezentând diurna administratorului societăţii pentru deplasarea în Olanda, în perioada 15 - 20 noiembrie 1999, Curtea constată că este deductibilă fiscal.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 249/1998, lege intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1999, cheltuielile cu diurna sunt deductibile la calculul impozitului pe profit. Textul legal nu mai face nici o referire la plafonarea acestor cheltuieli, prin art. 4 din lege fiind abrogate dispoziţiile OG nr. 40/1998, care prevedeau plafonări de cuantum.
Faţă de aceste dispoziţii legale, hotărârile de Guvern invocate de organele fiscale [HG nr. 518/1995 şi HG nr. 420/1998), nu îşi mai au aplicabilitate, ele reprezentând acte administrative emise în baza şi în executarea unor dispoziţii legale abrogate.
Pe cale de consecinţă, impozitul pe profit referitor la suma de 10.246.200 lei şi majorări de întârziere aferente, nu sunt datorate de reclamantă, al doilea motiv al recursului societăţii comerciale fiind întemeiat.
În ce priveşte al treilea motiv din recursul reclamantei, referitor la sumele reprezentând majorări de întârziere calculate pentru debitele la care societatea a calculat bonificaţii, Curtea reţine următoarele. Potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 11/1999, reducerile prevăzute de alin. (1) se acordă la cererea contribuabilului, în urma verificărilor organele fiscale competente.
Reclamanta a solicitat acest lucru la data de 14 februarie 2000, prin adresa nr. 11.333, menţiune existentă chiar în procesul-verbal de control. Controlul s-a prelungit nejustificat de mult, până la data de 7 septembrie 2000, chiar şi în condiţiile apariţiei OUG nr. 113/1999, care prevede că durata controlului nu poate fi mai mare de 3 luni.
Datorită culpei organului de control fiscal, prin prelungirea fără temei a controlului, ar fi devenit inaplicabile dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 11/1999, care prevăd că în anul 2000, contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente, beneficiază lunar, până la sfârşitul anului, de o bonificaţie de 5% pentru fiecare obligaţie menţionată la art. 1, achitată în termen legal.
Îndeplinirea de către societate a condiţiilor precizate a fost constatată prin actul de control. Dacă aceste constatări ar fi fost făcute într-un termen rezonabil, reclamanta-recurentă ar fi avut din timp aprobarea organelor fiscale pentru facilităţile prevăzute de art. 4 din OUG nr. 11/1999. Cum îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonificaţia de 5% a fost constatată de organul de control fiscal, aceasta se asimilează cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din ordonanţă. Ca urmare, societatea nu datorează majorări de întârziere stabilite pentru impozit pe salarii (861.887 lei), T.V.A. (25.850.456 lei) impozit pe profit (1.404.084 lei), în legătură cu debitele la care reclamanta şi-a calculat în mod corect bonificaţia.
Pentru considerentele expuse, fiind fondate ultimele două motive din recursul formulat de SC R.I. SRL Constanţa, recursul acestei societăţi va fi admis, se va modifica sentinţa şi acţiunea va fi admisă în totalitate. Actele atacate vor fi anulate şi reclamanta va fi exonerată de plata sumei totale de 169.511.247 lei reprezentând: impozit pe profit 77.099.680 lei (referitor la avansul pentru contractul de leasing şi diurna administratorului), majorări de întârziere aferente 64.295.135 lei, majorări de întârziere pentru impozit pe salarii 861.887 lei, pentru T.V.A., 25.850.456 lei, pentru impozit pe profit 1.404.089 lei (în legătură cu aplicarea OUG nr. 11/1999).
Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa va fi respins ca nefondat, cum s-a analizat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.I. SRL Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 187 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi admite în totalitate acţiunea formulată de reclamantă.
Anulează dispoziţia nr. 107/2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa şi procesul-verbal din data de 7 septembrie 2000, pentru suma totală de 169.511.247 lei.
Exonerează pe reclamantă de plata acestei sume, reprezentând -77.099.680 lei impozit pe profit; - 64.295.235 lei majorări de întârziere aferente; - 861.877 - majorări de întârziere pentru impozitul pe salarii; -25.850.456 lei - majorări de întârziere pentru impozitul pe profit.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 910/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... | ICCJ. Decizia nr. 913/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
