ICCJ. Decizia nr. 1001/2005. Contencios. Refuz recunoaştere calitate de auditor financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1001/2005
Dosar nr. 5103/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 decembrie 2004, reclamantul G.G. a chemat în judecată Camera Auditorilor Financiari din România, solicitând obligarea acesteia să-i recunoască faptul că are calitatea de auditor financiar şi să înscrie în Registrul Camerei, dreptul de a exercita activitatea de auditor financiar.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este absolvent al Academiei Comerciale, având o practică în domeniul finanţelor de peste 30 de ani, că are calitatea de expert contabil autorizat în specialitatea audit financiar, unde are calitatea de formator, începând cu anul 1995 şi că îndeplineşte toate condiţiile impuse de OUG nr. 75/1999, pentru recunoaşterea calităţii de auditor financiar, fără să mai fie necesar examenul prevăzut de art. 18 din ordonanţă.
Mai arată că pârâta, nejustificat impune necesitatea susţinerii unui examen, cu toate că a absolvit cursurile de specialitate în audit financiar în cadrul Programului Phare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 43/CA din 4 martie 2004, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că reclamantul nu a susţinut examenul de aptitudini profesionale, conform prevederilor art. 34 - 36 din OUG nr. 75/1999, calitatea de formator obţinută de acesta neputând fi asimilată celei de auditor financiar.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este netemeinică şi nelegală.
Menţionează că se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, şi anume, nu se ţine cont că a urmat un recurs intensiv de formatori audit financiar, subvenţionat prin Programul Phare, fiind atestat ca formator în acest domeniu, iar legislaţia ulterioară nu desfiinţează această specialitate.
Susţine că ordonanţa este interpretată excesiv de restrictivă în ce priveşte procedura de consacrare a calităţii de auditor financiar, cursurile pe care le-a absolvit, constituind un mod de atestare oficială a calităţii de auditor financiar.
Recursul este nefondat.
Activitatea de audit financiar este reglementată prin OUG nr. 75/1999, care abrogă dispoziţiile art. 6 lit. c) din OG nr. 65/1994, privitoare la auditul financiar contabil, astfel că de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, experţii contabili nu mai puteau efectua lucrări de audit financiar.
Conform prevederilor art. 35 din OUG nr. 75/1999, recurentul avea posibilitatea să se înscrie în Registrul provizoriu al Camerei Auditorilor Financiari din România, iar în baza dispoziţiilor art. 36 din aceeaşi ordonanţă, trebuia să susţină examen de aptitudini profesionale.
De asemenea, art. 37 din ordonanţă prevedea dreptul Comitetului provizoriu al Camerei Auditorilor Financiari, de-a aproba exercitarea temporară a calităţii de auditor financiar, pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Recurentul nu s-a înscris în Registrul provizoriu al Camerei şi nici nu a solicitat la timpul respectiv, să i se aprobe exercitarea temporară a calităţii de auditor financiar.
Faptul că are calitatea de expert contabil autorizat, că a absolvit cursul de formatori audit financiar în cadrul Programului Phare şi că are calitatea de formator, nu erau suficiente la data introducerii acţiunii de faţă şi nici la data pronunţării sentinţei, pentru a se putea admite cererea recurentului, de recunoaştere a calităţii de auditor financiar.
De altfel, abia la 5 decembrie 2004, recurentul a fost declarat admis la textul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, test organizat de către Camera Auditorilor Financiari.
Susţinerea recurentului, că s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, prin neluarea în considerare a faptului că a urmat cursul de formator audit financiar, nu poate fi reţinută, pentru că OUG nr. 75/1999 este cea care a reglementat activitatea de audit financiar, diferită de cea de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, reglementată prin OG nr. 65/1994, existând, astfel, două profesii diferite.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.G. împotriva sentinţei civile nr. 43/CA din 4 martie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 995/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1003/2005. Contencios. Refuz recunoaştere... → |
|---|
