ICCJ. Decizia nr. 1023/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1023/2005
Dosar nr. 3001/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 285/F din 2 decembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantului I.V. şi în consecinţă, a dispus respingerea acestei acţiuni, prin care s-a solicitat anularea hotărârii nr. 2138 din 9 aprilie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că, hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului, la data de 29 aprilie 2003, iar acesta a formulat la 4 aprilie 2003, acţiunea pe care a înaintat-o instanţei, la 1 iulie 2003 - data înregistrării.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, termenul pentru contestarea hotărârilor este de 30 de zile de la comunicare, în cauză, instanţa reţinând că acest termen s-a împlinit la 29 mai 2003.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul I.V., solicitând soluţionarea pe fond, a acţiunii, în care sens a motivat că pe durata stagiului militar a prestat muncă în şantiere de construcţii şi în batalioane de muncă organizate în acest scop.
La termenul de astăzi, recurentul prezent în instanţă, a menţionat că a formulat şi depus acţiunea la data de 4 mai 2003, deci în termen.
Recursul se constată întemeiat.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că la fond, instanţa a admis şi administrat probe, iar pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca nefondată, după care la al treilea termen acordat în cauză, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, pentru ca, la următorul termen, respectiv, al patrulea, să se pronunţe pe această excepţie.
Având în vedere dispoziţiile art. 136 C. proc. civ. şi totodată, constatând că în raport cu data înscrisă pe cerere, aceasta a fost depusă în termen, Curtea reţine că greşit s-a respins acţiune,a pe excepţie, şi că instanţa trebuia să procedeze la soluţionarea cauzei în fond.
În consecinţă, se va admite recursul, se va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.V. împotriva sentinţei nr. 285/F din 2 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1010/2005. Contencios. La declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 1024/2005. Contencios. Acordare drepturi... → |
---|