ICCJ. Decizia nr. 995/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 995/2005
Dosar nr. 7289/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei împotriva Casei Judeţene de Pensii Cluj, a anulat hotărârea acesteia, nr. 12711 din 25 noiembrie 2004 şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiată pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
În motivare, instanţa a reţinut că situaţia reclamantei, de refugiată din motive etnice, este dovedită prin declaraţia acesteia, declaraţiile martorilor şi actele de stare civilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiindcă reclamanta a nu a dovedit că a fost persecutată din motive etnice, ea părăsindu-şi domiciliul, după relatările martorilor, în luna martie 1940, anterior instaurării regimului hortyst în Ardealul de Nord.
Recursul este întemeiat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile compensatorii acordate prin acest act normativ, persoana, cetăţean român, care a suferit persecuţii din motive etnice, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945.
Din cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi din petitul acţiunii, rezultă că reclamanta, urmare a Dictatului de la Viena, a fost nevoită să-şi părăsească domiciliul din Ardealul de Nord, localitatea Bologa şi să se refugieze în teritoriile sub administraţie românească, - localitatea Săcuieni, unde a locuit până în decembrie 1944.
Pentru dovedirea situaţiei de refugiat, reclamanta a depus la dosarul cauzei, declaraţiile martorilor P.E. şi C.I., copii ale actului de naştere şi de căsătorie, precum şi adresa nr. 4404/C din 3 septembrie 2003, a Direcţiei Judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, probele menţionate nu fac, însă, dovada situaţiei de refugiat a reclamantei.
În primul rând este de remarcat faptul că documentul emis de Arhivele Naţionale, precizează că reclamanta nu figurează în evidenţa refugiaţilor, în actele Direcţiei Judeţene Cluj.
În al doilea rând, reclamanta susţine prin cererea de chemare în judecată, că a părăsit domiciliul din localitatea Bologa, „în urma Dictatului de la Viena", fără a preciza data, în timp ce la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a precizat data plecării în refugiu, ca fiind 10 martie 1940, anterior, deci, cedării Ardealului de Nord. Data de 10 martie 1940 este confirmată şi de martorii P.E. şi C.I., aşa încât, dacă ar fi reală această situaţie, părăsirea localităţii Bologa s-ar datora altor cauze, decât persecuţiilor din motive etnice exercitate de regimurile instaurate după cedarea Ardealului de Nord.
Dar, în declaraţiile date în faţa altui notar public, aceiaşi martori au relatat că au cunoştinţă despre faptul că reclamanta şi familia ei au fost în refugiu, însă nu ştiu perioada în care s-a întâmplat aceasta.
Faţă de contradicţiile evidente mai sus evocate, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca dovedită, calitatea de refugiat a reclamantei şi a obligat comisia anume instituită în cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 (deşi reclamanta afirmă că s-a întors din refugiu la 10 decembrie 1944).
Hotărârea pronunţată fiind, astfel, netemeinică, urmează a fi desfiinţată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru completarea probelor şi rejudecare.
Instanţa de trimitere va administra proba cu înscrisuri, din care să rezulte domiciliul reclamantei şi al părinţilor săi, în perioada 1940 - 1945, locul unde a urmat cursurile şcolii, relaţii de la Unitatea specială Piteşti, referitoare la calitatea de refugiaţi a părinţilor reclamantei, astfel încât din ansamblul materialului probator să rezulte fără dubiu dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, pentru acordarea drepturilor compensatorii pretinse.
În raport cu cele anterior prezentate, având în vedere prevederile art. 312 şi 313 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată şi cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe, spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 655 din 18 mai 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1001/2005. Contencios. Refuz recunoaştere... → |
|---|
