ICCJ. Decizia nr. 1013/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1013/2005
Dosar nr. 3235/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşt, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov, având ca obiect anularea deciziei nr. 239 din 30 iulie 2003, emisă de primul pârât şi anularea parţială a procesului-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, încheiat de a două pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În motivarea acţiunii s-a susţinut că prin încălcarea prevederilor art. 212 din OUG nr. 297/2000, potrivit cărora „cota din profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici şi mijlocii, nu se impozitează", s-au reţinut în sarcina reclamantei, datorii fiscale pe anul 2000, în sumă de 2.972.090.796 lei (diferenţe de impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente acestor diferenţe).
Avându-se în vedere că ordonanţa invocată de reclamantă a intrat în vigoare, prin publicare în Monitorul Oficial, la data de 30 decembrie 2000, au fost înlăturate susţinerile reclamantei, apreciindu-se că dacă legiuitorul ar fi dorit ca prevederile ordonanţei să se aplice pentru tot anul 2000, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Ca atare, soluţia dată de Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 239 din 30 iulie 2003, contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal din 29 octombrie 2001, a fost considerată ca legală.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC T.C. SRL.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a arătat în esenţă că este nelegală şi chiar neconstituţională, interpretarea instanţei de fond asupra neaplicării OUG nr. 297/2000 (M. Of. nr. 707/30.12.2000), din moment ce exerciţiul financiar se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În opinia recurentei, prevederile OUG nr. 297/2000 se aplică pentru întreg exerciţiul financiar 2000, iar în sprijinul acestei susţineri s-au invocat dispoziţiile art. 78 din Constituţia României, principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus şi regula interpretării teleologice a actelor normative (potrivit scopului urmărit de legiuitor).
Pe fondul cauzei, recurenta a precizat că îndeplineşte toate condiţiile pentru a beneficia de prevederile ordonanţei de urgenţă, fiind înregistrată ca întreprindere mică şi mijlocie la Camera de Comerţ şi Industrie şi luată în evidenţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov a solicitat, prin întâmpinare, menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei recurate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
Obiectul contestaţiei formulate la Ministerul Finanţelor Publice l-a constituit diferenţa de impozit pe profit pe anul 2000 şi majorările de întârziere aferente, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, întocmit de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov.
Prin Decizia nr. 239 din 30 iulie 2003, Ministerul Finanţelor Publice a respins ca neîntemeiată, această contestaţie, reţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 212 din OUG nr. 297/2000, pentru profitul reinvestit de societatea reclamantă, anterior datei de 30 decembrie 2000, dată la care s-a publicat în Monitorul Oficial, această ordonanţă de urgenţă.
În mod corect, instanţa fondului a constatat ca legală şi temeinică, soluţia Ministerului Finanţelor Publice, aplicând principiul constituţional conform căruia „legea se aplică numai pentru viitor".
Aşa cum însăşi recurenta subliniază în dezvoltarea motivelor sale de recurs cu privire la intrarea în vigoare a unui act normativ, în art. 78 din Constituţia României (nerevizuită), se prevede că „legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei".
Cum în cuprinsul OUG nr. 297/2000 nu este prevăzută o anume dată a intrării în vigoare a dispoziţiilor ei, rezultă că aceasta a intrat în vigoare şi s-a aplicat începând cu data publicării - 30 decembrie 2000.
Aşadar, nu poate fi primită susţinerea recurentei, privind incidenţa dispoziţiilor art. 212 din ordonanţa în discuţie, privind neimpozitarea cotei parte din profitul brut reinvestit. A primi punctul de vedere al recurentei, ar echivala cu acceptarea aplicării retroactive a legii şi, deci, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale mai sus citate.
În ce priveşte regula interpretării teleologice la care a făcut trimitere recurenta, tocmai în aplicarea acesteia se impune a se sublinia că dacă legiuitorul ar fi urmărit ca prevederile acestei ordonanţe de urgenţă să se aplice pentru întreg exerciţiul financiar al anului 2000, ar fi precizat acest lucru în conţinutul ordonanţei.
Rezultă, aşadar, că prevederile art. 212 din OUG nr. 297/2000, sunt aplicabile numai pentru profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici şi mijlocii, după data de 30 decembrie 2000.
Faţă de cele expuse, se constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei recurate, aceasta fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1978 din 24 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1006/2005. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 1014/2005. Contencios. Obligare soluţionare... → |
|---|
