ICCJ. Decizia nr. 1104/2005. Contencios. Anulare parţială certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1104/2005
Dosar nr. 6994/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 53/F din 23 martie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea introdusă de reclamanţii D.V. şi D.I., astfel cum a fost precizată ulterior, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, precum şi cu SC M. SA Sfântu Gheorghe.
În consecinţă, a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.07 nr. 2424, emis la data de 10 aprilie 2000, de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, în sensul diminuării suprafeţei de teren intravilan cu 9952 mp, imobil înscris în C.F. nr. 4057 Covasna, nr. top 2031 şi 2036.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că terenul în litigiu a aparţinut anterior, autoarei reclamanţilor, defuncta D.E., născută V., dar a fost trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, adică în temeiul Decretului nr. 712/1966, declarat neconstituţional.
S-a considerat că, întrucât acest act normativ nu a constituit un mod valabil de dobândire a dreptului de proprietate, statul nu a avut niciodată calitatea de proprietar şi prin urmare, nu-l putea înstrăina sau transmite în administrarea altor persoane fizice sau juridice.
Pe de altă parte, curtea a reţinut că pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe nu a avut în proprietate, terenul intravilan, astfel că înscrierea acestuia în capitalul său social, nu putea fi decât nelegală şi abuzivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe.
Recurenta a invocat motive de casare ce vizează deopotrivă, nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei, susţinând că:
- instanţa de fond nu a citat în proces SC C. SA Sfântu Gheorghe, deşi aceasta şi-a intabulat dreptul de administrativă operativă a imobilului, încă din anul 1982;
- cererea sa pentru efectuarea unei expertize topografice de identificare a terenului, a fost respinsă, deşi concludenţa mijlocului de probă rezulta cu evidenţă din obiectul cauzei şi dezbateri;
- curtea de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor care trebuiau să facă dovada că prin emiterea actului administrativ au fost lezaţi într-un drept subiectiv legitim, actual şi cert;
- în aprecierea referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului, instanţa a ignorat Decizia Curţii Constituţionale nr. 191/2002, prin care s-a statuat (referitor la interpretarea actului juridic de înstrăinare), că în măsura în care ambele părţi sau cel puţin cumpărătorul, au fost de bună credinţă, intenţia de fraudare a legii nu există şi, drept urmare, nici cauza ilicită.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Iniţial, reclamanţii D.V. şi D.I. au sesizat Judecătoria Târgu Secuiesc, cu o acţiune civilă, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, înscris în C.F. nr. 4057 Covasna, pe care există o casă de locuit, compusă din 7 camere şi dependinţe, anularea încheierilor de intabulare nr. 60/1968 şi nr. 862/1981, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi notarea în aceasta a construcţiei existente.
Prin cererea depusă în dosarul acelei instanţe de fond, nr. 22/2001, ei au solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea pârâtei SC M. SA Sfântu Gheorghe, susţinând că acest act administrativ este nelegal, întrucât în suprafaţa de teren prevăzută s-a inclus o porţiune de 9952 mp, care le revine în calitate de moştenitori ai defunctei D.E., născută V.
Autoritatea publică emitentă a actului administrativ este Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, care în mod firesc a fost citată în proces, în calitate de co-pârât, alături de beneficiarul acelui act.
Ţinând seama de cadrul procesual creat de depunerea cererii, de precizare a acţiunii şi de faptul că ulterior, judecata celorlalte capete de cerere conţinute în acţiunea introductivă, a fost disjunsă, cu consecinţa învestirii instanţei judecătoreşti de drept comun competentă, fără temei se susţine în recurs că trebuia citată în prezenta cauză, şi SC C. SA Sfântu Gheorghe.
Cât priveşte criticile formulate de recurentă, prin celelalte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că ele sunt întemeiate.
Cum deja s-a arătat, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie cererea reclamanţilor pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în beneficiul pârâtei SC M. SA Sfântu Gheorghe, în limita suprafeţei de 9952 mp de teren.
Controlul jurisdicţional vizează, deci, legalitatea unui act administrativ, care implică verificarea respectării de către autoritatea emitentă, a condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru validitatea actului juridic.
Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991, dată în aplicarea Legii nr. 15/1990, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societăţile comerciale prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin Decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană.
În speţă, aplicarea acestei norme juridice nu a fost făcută de instanţă în mod corect, de vreme ce motivarea sentinţei s-a referit exclusiv la inexistenţa unui titlu valabil al statului, de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului şi implicit, a dreptului societăţii comerciale pârâte asupra acestui bun.
Deşi această pârâtă a invocat existenţa pe teren a unor construcţii industriale, edificate în perioada 1980 - 1985 şi utilizate cu destinaţia de fabrică de biscuiţi şi a solicitat încuviinţarea probei cu o expertiză tehnică topografică, pentru identificarea exactă a terenului, precum şi a destinaţiei efective dată construcţiilor, prin încheierea din 16 martie 2004, instanţa a respins cererea, apreciind-o ca fiind inutilă şi de natură a determina tergiversarea judecăţii.
Procedeul curţii de apel este nelegal, deoarece utilitatea probei decurgea din natura litigiului şi necesitatea verificării pe baza constatărilor unui expert tehnic, dacă la data emiterii actului administrativ erau sau nu îndeplinite condiţiile stabilite cu caracter cumulativ prin hotărârea guvernamentală precitată (privind existenţa bunului imobil în patrimoniul societăţii şi modul de utilizare a construcţiilor).
Concludenţa mijlocului de probă rezulta apoi, din constatările efectuate de alţi experţi tehnici numiţi în dosarele nr. 1936/2002 al Judecătoriei Târgu Secuiesc şi nr. 1816/2001 al Tribunalului Covasna, care trebuiau ataşate la dosarul Curţii de Apel Braşov.
Nu este lipsită de relevanţă nici împrejurarea că litigiile civile pendinte pe rolul instanţelor au ca obiect tocmai constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului imobil şi retrocedarea lui, dar până în prezent nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să confirme dreptul reclamanţilor, asupra terenului şi construcţiilor.
Instanţa de fond a statuat asupra acestui drept, fără o examinare atentă a apărărilor formulate de societatea comercială, în legătură cu edificarea construcţiilor care ocupă parţial terenul, cu folosinţa lor efectivă şi efectele juridice derivate din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu F.P.S.
Pe de altă parte, a omis faptul important că certificatul de moştenitor şi cu atât mai puţin, certificatul de atestare a calităţii de moştenitor, invocat de reclamanţi, nu face dovada că bunurile imobile care au existat în patrimoniul autorului, sunt proprietatea lor.
Actul în sine nu constituie un titlu translativ de proprietate şi prin urmare, nici temei suficient pentru a legitima o acţiune în revendicare.
Având în vedere toate aceste argumente, din care rezultă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă, va fi casată hotărârea recurată şi trimisă cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 şi 313 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 53/F din 23 martie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2005. Contencios. Refuz aprobare preluare... | ICCJ. Decizia nr. 1112/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
