ICCJ. Decizia nr. 1135/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1135/2005
Dosar nr. 4685/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta G.Z. a contestat hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în anul 1938, în oraşul Brăila după ce familia sa s-a repatriat din comuna Viceslavca - U.R.S.S., în România.
În acelaşi an, 1938, tatăl reclamantei a primit în proprietate 10 ha pământ, în Durostor, comuna Doccilar, sat Dere Mahle din Bulgaria, unde reclamanta s-a mutat împreună cu întreaga familie, ca o reparaţie pentru faptul că tatăl acesteia a fost prizonier în lagărul din Siberia, în perioada 1916 - 1937.
După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940, familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în România, unde au stat în Babadag, judeţul Tulcea şi apoi, au fost mutaţi în anul 1945, în comuna Cărpiniş, judeţul Tulcea, iar urmare a reformei agrare au fost împroprietăriţi cu 5 ha teren, în judeţul Timiş.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 333 din 18 februarie 2004, a admis acţiunea reclamantei G.Z.
A anulat hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 martie 2003, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în raport cu înscrisurile depuse la dosar, acţiunea s-a dovedit întemeiată.
Astfel, din declaraţiile autentificate ale martorilor A.M. şi R.V. rezultă că reclamanta a fost evacuată la data de 7 septembrie 1940, împreună cu familia, din satul Dere-Mahle, comuna Doccilar, judeţul Durostor, Cadrilater, în oraşul Babadag, Tulcea, iar în anul 1945 s-a stabilit definitiv în comuna Cărpiniş, judeţul Timiş.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a criticat-o, ca nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din legea menţionată, cu data cererii iniţiale, ignorând faptul evident că în dosarul depus la Comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei. Iar reclamanta pentru a-şi putea valorifica drepturile, ar fi necesar să se adreseze cu o nouă cerere, Comisiei de specialitate, singura abilitată prin lege să stabilească acordarea acestor drepturi.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, a respins cererea formulată de G.Z..
În motivarea hotărârii s-a reţinut că reclamanta s-a născut în România şi nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte legătura de rudenie dintre aceasta şi titularul situaţiei de avere, S.I.
Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Prin declaraţie autentificată cu nr. 4886 din 18 noiembrie 2003, la Biroul Notarial Public „M.V.", martorii A.M. şi R.V. au declarat că reclamanta a fost evacuată la data de 7 septembrie 1940, împreună cu familia, din satul Dere-Mahle, comuna Doccilar, judeţul Durostor, Cadrilater, în oraşul Babadag judeţul Tulcea, România, iar în anul 1945 s-a stabilit definitiv în comuna Cărpiniş, judeţul Timiş.
Mai mult decât atât, prin hotărârea nr. 1412 din 30 mai 2002, a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a aprobat cererea şi s-a propus acordarea compensaţiilor băneşti, moştenitorilor defunctului S.I., pentru bunurile acestuia din urmă, trecute în proprietatea statului bulgar, iar printre moştenitorii defunctului S.I. se află şi reclamanta G.Z.
Astfel că, din actele doveditoare depuse la dosarul cauzei, reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 6 septembrie 1940, până la data de 6 martie 1945.
Pentru considerentele expuse, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 333 din 18 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1134/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1136/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
