ICCJ. Decizia nr. 1158/2005. Contencios. Anulare ordin de trecere în rezervă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1158/2005
Dosar nr. 5845/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, sub nr. 6546/2003, S.Z., în contradictoriu cu Secţia Judeţeană de Informaţii Timiş a solicitat:
- anularea ordinului de trecere în rezervă din 15 octombrie 2000;
- obligarea pârâtei să emită un nou ordin de trecere în rezervă, ca inapt militar, începând cu 15 octombrie 2000, obligarea la plata drepturilor ce i se cuveneau odată cu trecerea în rezervă, ca inapt militar, la 15 octombrie 2000, retroactiv, respectiv pensie calculată după întreaga vechime în muncă în funcţie de diagnosticul din certificatul-decizie medicală nr. A/272/7 din 26 noiembrie 2002, numărul de solde brute şi alte drepturi potrivit legii, la plata sumei de 90 milioane dolari SUA, daune morale şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 1095 din 30 octombrie 2003, a admis excepţia invocată de Secţia Judeţeană de Informaţii Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 127/PI din 9 martie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu justifică un drept recunoscut de lege şi nici un interes legitim în care să fi fost vătămat prin actul administrativ a cărui anulare o cere, în condiţiile în care eliberarea din funcţia deţinută s-a produs chiar la cererea sa.
Raporturile de muncă ale reclamantului au încetat la iniţiativa sa, conform art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, astfel că reproşul formulat că nu l-a pensionat pe motive medicale, nu poate fi primit, din moment ce nu s-a cerut acest lucru.
Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs, susţinând în esenţă că nu el trebuia să facă demersuri pentru pensionare, ci unitatea. Instanţa a fost lipsită de rol activ, pentru că nu a admis ca un expert în specialitate să se pronunţe în cauză, dacă pensionarea trebuia să se impună încă din vara anului 2000, raportat la diagnosticul stabilit de comisia de expertiză medico-militară şi cine anume avea obligaţia acestui demers, că s-a făcut o interpretare rigidă a art. 85 lit. g) din Legea nr. 80/1995.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a funcţionat în cadrul Secţiei Judeţene de Informaţii a S.R.I., până la 15 octombrie 2000, dată de la care a fost trecut în rezervă la cerere, conform art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare.
Prin acţiune, acesta a chemat în judecată S.R.I. şi Secţia Judeţeană de Informaţii Timiş, pentru a se dispune anularea ordinului de trecere în rezervă din 15 octombrie 2000, obligarea la emiterea unui nou ordin de trecere în rezervă, ca inapt militar, începând cu aceeaşi dată, la plata începând cu 15 octombrie 2000, a pensiei cuvenite în raport cu diagnosticul din certificatul medical nr. A/272/7 din 26 noiembrie 2002, precum şi a numărului de solde brute şi alte drepturi potrivit legii, precum şi la 90 milioane dolari SUA, cu titlu de daune morale.
În esenţă, reclamantul susţine că în timpul exercitării serviciului s-a îmbolnăvit grav, astfel că la începutul lunii septembrie 2000 a înaintat un raport în care a invocat starea de sănătate precară şi ca urmare a acestuia, a fost trecut în rezervă.
Se susţine că pârâta avea obligaţia ca, în intervalul 16 iulie 2000 - 15 octombrie 2000 să întreprindă măsurile medico-militare ce se impuneau în funcţie de starea sănătăţii sale, în vederea clasării sale, ca inapt militar, urmată de trecerea în rezervă şi pensionarea sa, pentru a nu fi privat de drepturile prevăzute de lege.
La 1 octombrie 2002 a făcut o revenire la ordinul de trecere în rezervă şi prin adresa nr. 36979 din 6 noiembrie 2002, i s-a răspuns negativ solicitării, pe considerentul că el a cerut trecerea în rezervă şi că, potrivit OG nr. 25/1993, privind normele tehnice de expertiză medico-militară, afecţiunile avute nu s-ar fi încadrat într-un grad de invaliditate.
Reclamantul a mai precizat că la Comisia de Expertiză Medico-Militară a primit certificatul-decizie medicală nr. A/272/7 din 26 noiembrie 2002, prin care s-a stabilit că „este inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt în timp de război", „boala fiind contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare", fiind încadrat în gradul III de invaliditate, drept pentru care i s-a emis Decizia de pensionare nr. 85845 din 11 martie 2003, pe care a contestat-o în ce priveşte data de la care i-au fost acordate drepturile şi cuantumul acestora, până la soluţionarea acţiunii de faţă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 48 din Constituţia României, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
În cauză, raporturile de serviciu ale reclamantului, cu S.R.I. au încetat la iniţiativa sa, potrivit art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995.
În condiţiile date, nu i se poate reproşa instituţiei că nu l-a pensionat pe motive medicale, aşa cum se susţine prin acţiune şi nu se poate reţine că reclamantul justifică un drept recunoscut de lege şi un interes legitim în care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat.
Instituţia verificând, potrivit textului menţionat, motivele de ordin medical expuse de reclamant, însoţite de acte, a dispus trecerea sa în rezervă, conform cererii primite.
Instanţa nu a făcut o interpretare rigidă a dispoziţiilor legale şi nici nu a dat dovadă de lipsă de rol activ, astfel că recursul fiind nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.S. împotriva sentinţei civile nr. 127/P.I. din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1178/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
